De ce s-a simțit Daniel Pavel vinovat față de concurenții de la Survivor All Stars: „Omagiul meu total merge către fete” / Exclusiv

.

Daniel Pavel este uimitor de capabil să se muleze din mers pe tot felul situații uneori chiar extreme. Totodată, prezentatorul de la Pro TV este dornic să învețe constant și are darul improvizației, abilități care l-au făcut gazda perfectă pentru un show de amploarea Survivor All Stars România, care se apropie cu pași repezi de final. Marea finală se difuzează joi, 30 mai, Live la Pro TV. Daniel abia așteaptă să desemneze învingătorul competiției și să revină în țară pentru unul dintre cele mai importante evenimente din viața lui, nunta cu Ana Maria Pop. Invitat la Fresh by Unica, prezentatorul ne-a spus ce lecții importante a învățat de la concurenții din acest sezon, dar și cum a gestionat vinovăția față de aceștia, având în vedere condițiile grele la care au fost supuși, în timp ce el avea persoana dragă alături și un pat cald la care să se întoarcă seară de seară.

Daniel Pavel s-a întors în Republica Dominicană pentru a înmâna trofeul Survivor All Stars România

Daniel Pavel (47 de ani) este prezentatorul Survivor de la al doilea sezon al emisiunii de la Pro TV. Datorită înclinației sale înnăscute către vorbitul în public, dar și celor 15 ani de media pe care îi are în spate, Daniel a reușit să cucerească publicul telespectator și să devină un personaj cheie într-un show care ține oamenii cu sufletul la gură deja de patru ani cu fiecare ediție.

„Este o energie colosală care s-a născut cu proiectul All Stars, sezonul sezoanelor, sezonul suprem. Noi l-am branduit și așa s-a desfășurat și se desfășoară. Abia aștept să revenim în Dominicană”, ne-a spus Daniel Pavel, chiar înainte de a se întoarce în jungla dominicană.

Citește și: Daniel Pavel, prezentatorul Survivor All Stars, și Ana Maria Pop, nuntă cu 400 de invitați: „Va fi lux. Dar lux în limba latină înseamnă lumină” / Exclusiv

Citește și: Daniel Pavel și Ana Maria Pop, primele declarații despre nași, după logodnă: „Vom avea mai multe perechi” / Exclusiv

Cum se va desemna marele câștigător

Marea finală Survivor All Stars are loc joi, 30 mai. Pe parcursul acestui sezon, concurenții au fost eliminați exclusiv pe baza duelurilor, în timp ce câștigătorul acestuia va fi ales în proporție de 100% de către public.

„Vor fi două sesiuni de vot. Avem doi concurenți care sunt calificați în această primă sesiune de vot și un concurent în cea de-a doua. Asta înseamnă engagement total din partea publicului, deschidem liniile de vot și totul e Live. Ei vor da ultimele bătălii în ziua de joi, 30 mai. Jumătate de episod este cu filmările bătăliilor din Dominicană. Iar acum când vom merge îi vom avea pe cei trei și pe restul, cei care vor reuși să ajungă. În prezența lor se va înmâna marele trofeu!”, a explicat Daniel Pavel, prezentatorul reality show-ului Survivor, pentru Unica.ro.

Citește și: Ce note a obținut fiul lui Daniel Pavel la examenele de final de liceu. „Suntem niște părinți fericiți” / Video exclusiv

„100.000 de euro nu-i de colo”

Este ultima șansă pentru concurenții rămași în competiție să demonstreze că sunt demni de trofeul Survivor All Stars. Cursele finale se dau joi, 30 mai, între cei mai puternici supraviețuitori ai acestui sezon.

„Bătălia într-adevăr capătă proporții epice așa cum o spun de fiecare dată și de fiecare dată e încărcată de adevăr această expresie. Fiecare dintre ei va reuși să dea peste față de ce au arătat până acum pentru că realizează că 100.000 de euro nu-i de colo. Cecul e în fața lor, dar mai mult decât atât, la nivel de prestigiu, trofeul trofeelor e acolo pentru a fi preluat”, ne-a mai spus prezentatorul de la Pro TV.

Citește și: Daniel Pavel și Ana Maria Pop merg în vacanță fără cazare. „Nu suntem turiști, suntem exploratori” / Video exclusiv

Ce a învățat Daniel Pavel de la concurenții Survivor All Stars România

Daniel Pavel ne-a dezvăluit atât care sunt preferații lui, cât și lecțiile importante pe care le-a învățat de la cei pe care i-a comentat timp de patru luni pe trasee din ce în ce mai anevoioase.

„Da, am. Pauză dramatică! Preferații mei sunt cei doi sau cele două concurente care intră pe traseu și lângă care am onoarea să fluier și pe care să-i comentez. Fiecare dintre ei are un diferențiator. Preferații sunt întotdeauna cei care reușesc să ducă la bun sfârșit, și bun sfârșitul ăsta e aproape, această incredibilă sarcină pe care ei și-au asumat-o”, a spus Daniel Pavel, pentru Unica.ro.

Citește și: Dana Rogoz, dezvăluiri despre căsnicia cu Radu Dragomir, carieră și rolul de mamă: „Trec și prin vină” / Exclusiv

„Omagiul meu total merge către fete”

„Omagiul meu total merge către ele, către fiicele Evei, către amazoane, cum le numesc acolo, către fete. Pentru fete e cel mai greu din 1.000 de puncte de vedere, de la fiziologie până la lupta cu băieții. În faza individualelor, fetele luptă cu băieții, fetele bat băieții pe bandă rulantă. Acesta este formatul, luptă împreună. De la toate fetele am învățat întotdeauna că atunci când nu mai poți mai poți puțin”, a adăugat prezentatorul Survivor.

Daniel a ținut să le amintească telespectatorilor că Survivor nu este o competiție sportivă în care participanții sunt grupați în funcție de gen. Show-ul este o luptă a supraviețuirii care implică o serie de probe sportive dure, precum și abilitatea concurenților de a lucra în echipă și de a comunica eficient cu colegii lor, dar și de a rezista în condiții severe de trai.

Citește și: Cum a depășit Maria Iordănescu momentele de cumpănă din viața ei: „Puterea este în noi, nu în cel de lângă” / Exclusiv

Daniel Pavel, impresionat de Ana Pal și TJ Miles

Daniel Pavel ne-a mărturisit că admiră reziliența tuturor concurentelor de la Survivor și capacitatea lor de a se controla în momente de maximă tensiune, spre deosebire de colegii lor de sex masculin. A amintit și incidentul petrecut între Ana Pal și Andrei Ciobanu în sezonul 1 Survivor România, ținând să felicite evoluția Anei din sezonul All Stars, unde a valorificat a doua ei șansă la maximum.

„N-am avut onoarea să fiu atunci, nu eram eu prezentator. A primit a doua șansă. Iată cum a livrat. Ana Pal a dat o lecție formidabilă a revenirii. TJ Miles, n-a trăit și învățat în limba română, dar se exprimă. Survivor e și despre cum vorbești, cum te prezenți, formidabil. Jador o lecție extraordinară. De la fiecare dintre ei am învățat”, ne-a spus Daniel Pavel, la Fresh by Unica.

Citește și: De ce a făcut Sore Mihalache un RMN și ce a învățat artista la terapie: „Mintea noastră ne creează probleme” / Exclusiv

Cea mai grea zi de filmare de la Survivor All Stars România

Survivor All Stars s-a filmat într-un ritm alert, o provocare atât pentru prezentator și echipa de producție, cât mai ales pentru concurenți. În plus, nici vremea n-a prea ținut cu ei.

„Am avut o succesiune de două zile. Una cu un soare de cuptor care lichefia orice, voințele oamenilor. Ei trebuie să lupte, să alerge, să arunce. Imediat după, o ploaie torențială pe durata integrală a filmării, cinci ore și ceva. O rupere de nori, un câmp de joasă presiune, și astea din punctul de vedere al vremii. Au fost și din punctul de vedere al vremii interioare a concurenților. Au fost foarte multe momente de înaltă presiune și jaloane pe lângă care, zic eu, am reușit să trecem cu succes”, ne-a povestit Daniel Pavel, la Fresh by Unica.

Citește și: Nicole Cherry, dezvăluiri despre nunta cu Florin Popa: „Îmi doresc foarte mult în afara țării” / Exclusiv

„Sunt oameni în carne și oase și la un moment dat spui: «Nu pot!»”

Nu în ultimul rând, prezentatorul TV a admis că s-a simțit de multe ori vinovat știindu-i pe concurenți în condiții limită de trai, în timp ce el se întorcea la persoana iubită și la un pat comod după fiecare zi de filmare.

„De cele mai multe ori, mai ales când știu vremea pe insulă. Au avut un uragan de forța 7 din 10. Știam și vedeam. Auzi ropotul ploii, tu ești înăuntru. E cald, e bine, ai o băutură caldă și bună și te gândești la ei că sunt acolo. Te gândești și ca profesionist de televiziune că a doua zi trebuie să lucrezi cu ei. Ei sunt atleți de top, însă sunt oameni în carne și oase și la un moment dat spui: «Nu pot!». Da, genul acesta de sentiment de vinovăție, zic eu umană, îl am foarte des când se întâmplă așa ceva”, ne-a mărturisit.

Daniel Pavel, invitat la Fresh by Unica

Tot la Fresh by Unica, Daniel Pavel ne-a mai spus care sunt planurile lui și ale Anei pentru luna de miere, care este opinia lui despre inteligența artificială și hate-ul online, dar și în ce destinație aparte vrea plece alături de fiul lui, Antoniu, după încheiarea Survivor All Stars.

Nu rata o nouă ediție Fresh by Unica în fiecare miercuri de la 19:00, pe www.unica.ro, canalul nostru oficial de YouTube și pagina de Facebook Unica.ro!

#ThisorThat cu Daniel Pavel

Foto: Ada Cheroiu

Imagine: Ada Cheroiu

Montaj: Bogdan Pîrlea

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton