Andreea Marin şi Adrian Brâncoveanu formează un cuplu mai bine de şapte ani de zile. De-a lungul anilor, vedeta a fost extrem de discretă în ceea ce priveşte detaliile despre viaţa ei amoroasă, însă acum a oferit câteva amănunte din interiorul relaţiei sale cu afaceristul. Cum se înţeleg cei doi?
Cum se înţelege Andreea Marin cu Adrian Brâncoveanu, după şapte ani de relaţie
Andreea Marin şi Adrian Brâncoveanu fac parte din categoria celor mai discrete cupluri din lumea mondenă românească, iar asta şi pentru că nu sunt dese momentele în care sunt surprinşi împreună la evenimentele publice.
În ciuda trecutului său amoros, Andreea Marin a reuşit să îşi găsească liniştea în braţele lui Adrian Brâncoveanu, iar acum este mai fericită ca niciodată. Cu trei mariaje eşuate la activ, vedeta a mărturisit că se potriveşte de minune cu partenerul său, o concluzie a tuturor celor şapte ani de stat impreună.
Prezentatoarea TV a mărturisit că atât ea, cât şi soţul ei, sunt două persoane extrem de implicate în profesiile lor, un atuu care face ca relaţia să funcţioneze extraordinar.
„Nu-ți închipui că el e mai calm. E un om energic, pus pe treabă, ne potrivim foarte bine și în punctul acesta și cred că de aceea suntem și după 7 ani și ceva împreună și construim în continuare.”, a spus Andreea Marin pentru cancan.ro.
Mai mult decât atât, fosta soţie a lui Ştefan Bănică Jr. a dezvăluit şi care este calitatea pe care o apreciază cel mai mult la partenerul ei de viaţă. Potrivit declaraţiilor sale, chiar dacă acesta lucrează în străinătate, faptul că se susţin reciproc în carierele lor îi ajută să îşi echilibreze mariajul.
„Statornicia, pentru că e atât de important să simți că ai lângă tine un om pe care vrei să-l susții și care te susține și care îți este aproape chiar și când e departe, cum e cazul acum. El lucrează în străinătate și la începutul relației noastre au fost de asemenea 3 ani în care el era consul pe un alt continent și iată că, prin grijă, prin vorbele bune, prin sprijin concret lucrurile au mers frumos mai departe. E foarte important să fii om de fapt, să-i fii și prieten celuilalt, nu e vorba doar de atracție într-o relație.”, a mai spus Andreea Marin pentru sursa menţionată anterior.
Care este diferenţa de vârstă între Andreea Marin şi Adrian Brâncoveanu
Relaţia echilibrată dintre Andreea Marin şi Adrian Brâncoveanu este dovada vie că vârsta nu este un impediment atunci când îţi doreşti să clădeşti ceva în doi. Între consul şi prezentatoarea TV există o diferenţă de 11 ani, dar acest aspect nu a contat nicio clipă în dinamica relaţiei lor.
„Nu e o problemă pentru mine. Sunt aproape 11 ani între noi, dar bătrânica se ține bine. Este ultimul lucru la care mă gândesc – diferența de vârstă. Nu e prima relație în care eu sunt mai în vârstă. Dacă ne vezi unul lângă altul nici nu îți dai seama că există această diferență. Atâta vreme cât de potrivim minte, trup și suflet nu văd vreo problemă’, a explicat Andreea Marin, în cadrul podcastului găzduit de Damian Drăghici, potrivit click.ro.