Hailey Bieber (27 ani) și Justin Bieber (30 ani) urmează să devină părinți pentru prima dată. Celebrul model a anunțat pe rețelele de socializare, că este însărcinată cu primul copil al cuplului. Aceasta a distribuit în mediul online un clip de la reînnoirea jurămintelor de nuntă, ce au avut loc în Hawaii, unde își prezintă și burtica de gravidă.
Justin Bieber și soția lui, Hailey Bieber, au ratat Met Gala din acest an, iar acum fanii au înțeles de ce. Cuplul a postat un clip emoționant pe Instagram, unde a anunțat că așteaptă primul copil.
În imagini, cei doi apar îmbrățișându-se și sărutându-se, în timp ce se află pe un câmp. Modelul și-a expus burtica de gravidă într-o rochie de mireasă din dantelă personalizată marca Saint Laurent creată de Anthony Vaccarello, asortată cu un voal.
Justin purta o șapcă de baseball pe spate, blugi și o cămașă albă sub o jachetă bleumarin. În clip, Justin Bieber și Hailey Bieber pot fi văzuți ținând un buchet de flori și citind de pe o bucată de hârtie, în timp ce își reînnoiau jurămintele, în Hawaii.
O fotografie îl înfățișează pe Justin aplecându-se pentru a filma un videoclip cu Hailey în timp ce ea pozează în lateral, cu o mână pe șold și cealaltă pe burtă.
Justin și Hailey Bieber s-au căsătorit în anul 2018, iar de atunci au fost de nedespărțit.
Hailey și Justin Bieber au ales numele bebelușului
Încântați peste măsură de viitorul lor nou statut de părinți, Hailey și Justin Bieber deja au ales numele bebelușului, care ar urma să vină pe lume peste câteva luni. Potrivit TMZ, modelul ar avea șase luni de sarcină.
Acum, cei doi se pregătesc intens de venirea pe lume a primului lor copil și abia așteaptă să-l cunoască.
Conform unei surse apropiate cuplului, ziua în care au aflat că vor fi părinți a fost „cea mai bună zi din viața lor”.
„Toată lumea este încântată pentru ei. Vor fi niște părinți grozavi, iar Justin va fi foarte implicat. Acesta va fi următorul proiect important pentru el. Este atât de încântat să-și crească copilul. Au un nume pe care îl consideră perfect. De asemenea, încep să decoreze camera copilului. Abia așteaptă să-l cunoască”, a declarat sursa pentru People.
Justin Bieber și soția lui au ales să se bucure de sarcină înainte de a împărtăși vestea cu toți ceilalți.
„Amândoi au fost foarte emoționați în legătură cu asta. Se simt atât de binecuvântați. De asemenea, s-au simțit foarte protectori față de bebeluș din momentul în care au aflat. Au împărtășit cu familia și prietenii apropiați vestea. Era foarte important pentru ei să păstreze liniștea și să se bucure de el cât mai mult timp posibil înainte de a anunța public”, a precizat sursa citată.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus primele imagini cu Hailey Bieber însărcinată