Meghan Markle urmează să-și lanseze propriul serial de gătit pe Netflix, împreună cu noul ei brand American Riviera Orchard. Iar acest proiect a adus câteva neînțelegeri în familia ducilor de Sussex. Se pare că Meghan vrea ca Archie și Lilibet să apară în show, în timp ce Prințul Harry nu își dorește ca cei doi copii ai săi să fie în luminile reflectoarelor.
Meghan Markle și Prințul Harry, discuții din cauza copiilor
Meghan Markle și-a surprins fanii în luna martie când a anunțat lansarea noului ei brand, American Riviera Orchard. Aceasta a precizat că afacerea va vinde o varietate de articole pentru casă, inclusiv veselă, lenjerie de masă și pahare, precum și o linie de unturi de nuci, gemuri, conserve și uleiuri.
Meghan își extinde deja imperiul, deoarece acum lucrează la o emisiune de gătit cu Netflix în care se așteaptă să fie prezentate diferite produse ale mărcii ei.
Cu toate acestea, ducele și ducesa de Sussex ar fi în contradicție dacă ar trebui să-și includă copiii, prințul Archie și prințesa Lilibet, în noua emisiune. Se pare că Meghan este „inspirată” de cumnata sa, Kate Middleton, care îi include în mod regulat pe copiii ei și ai Prințului William, Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul Louis, în evenimentele publice la care participă.
Însă se pare că Prințul Harry nu își dorește ca cei doi copii ai săi să apară în seria Netflix, întrucât acesta își dorește să-i țină departe de luminile reflectoarelor.
Prințul Harry se opune ca Archie și Lilibet să apară în luminile reflectoarelor
O sursă a dezvăluit pentru OK! Magazine că Harry avut o experiență proastă cu intervenția presei în viața sa, precum și în cea a mamei sale, Prințesa Diana. Astfel, acum el ar fi în dezacord cu soția lui din cauza eciziei ei de a-și implica copiii.
„I-ar plăcea ca Archie și Lilibet să aibă apariții în noul ei show deoarece a fi mamă este o parte importantă a vieții ei și vrea să arate acea parte a lumii ei, la fel cum face Kate ocazional când își duce copiii la diferite evenimente”, a precizat sursa, potrivit The Mirror.
„Ea înțelege poziția lui Harry pentru că a fost traumatizat de lucrurile care s-au întâmplat în timpul copilăriei lui și îl admiră pentru că vrea să protejeze copiii și îl va sprijini întotdeauna”, a explicat sursa, care a precizat că Meghan încearcă „să-l convingă că a fi în lumina reflectoarelor nu este deloc rău și simte că nu ar trebui să judece totul după trecutul său și prin ceea ce a trecut”, a subliniat aceasta.
Potrivit sursei, Meghan vrea să-i arate Prințului Harry că își pot imcplica copiii în proiecte întrucât aceștia „nu vor fi niciodată anonimi” și speră că ducele va fi de acord în curând cu planurile ei.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Meghan Markle și Prințul Harry