Alina Eremia are un 2024 plin. Lansează un nou album, joacă într-un film după o pauză de aproape 9 ani de la actorie și începe cu pași mărunți pregătirile pentru nunta cu logodnicul ei, Edi Barbu. De la prima ediție a Premiilor Unica.ro, solista a plecat acasă cu trofeul Best Personal Style, o titulatură binemeritată, având în vedere evoluția ei stilistică impresionantă. În cadrul evenimentului, Alina ne-a spus cum a fost să se întoarcă pe platourile de filmare după o pauză de aproape un deceniu, cum se menține în formă, dar și cum stă cu planificarea nunții sale.
Datorită evoluției stilistice remarcabile din ultimii ani de carieră, Alina Eremia a câștigat trofeul Best Personal Style în cadrul Premiilor Unica.ro, ediția 2024.
„Mulțumesc din suflet! Este onoare pentru mine, îl primesc cu toată bucuria în suflet. Sunt fericită că evoluția stilului meu a fost observată și vreau să le mulțumesc tuturor persoanelor cu care am colaborat de-a lungul timpului și care, evident, au lăsat o amprentă puternică asupra stilului meu”, a spus Alina Eremia, la Premiile Unica.ro 2024.
De ce a amânat Alina Eremia anunțul logodnei cu Edi Barbu
Alina Eremia și Edi Barbu formează un cuplu de aproximativ 8 ani. Perechea s-a cunoscut la sală și a anunțat că s-a logodit la începutul acestui an, pe 24 ianuarie, de ziua de naștere a lui Edi. Cererea în căsătorie s-a petrecut mult mai devreme, însă, ne-a dezvăluit artista.
„Am decis ca acest moment să fie unul intim, să fie în memoria noastră și să-l ținem pentru noi. Vreau să protejez energia asta. Vreau să protejez momentul ăsta. Nu că ar fi ceva de ascuns, dar fiind o chestie atât de unică și atât de specială, am preferat să o ținem pentru noi. Vestea am dat-o mult mai târziu față de când s-a întâmplat. Noi ne-am logodit mult mai devreme, dar atunci am decis să facem anunțul public. Am zis eu că de ziua lui”, a spus Alina Eremia, pentru Unica.ro.
Pentru că amândoi sunt angrenați în mai multe proiecte profesionale, Alina și Edi nu au început încă planificarea nunții. Cântăreața ne-a mărturisit că plănuiesc să apeleze la un organizator de nunți pentru a-i ajuta să gestioneze cât mai eficient toate pregătirile evenimentului.
„Momentan suntem amândoi prinși în ceea ce facem. Am decis că anul ăsta o să luăm lucrurile treptat. Probabil o să angajăm pe cineva să delegăm, să ne ajute. Vrem, în primul rând, să găsim locația, pentru că știm că acolo e cea mai mare bătaie de cap. Dar am zis să o facem în ritmul nostru”, ne-a mai spus Alina Eremia, la Premiile Unica.ro 2024.
Alina Eremia joacă într-un film după o pauză de 9 ani de la actorie
Între timp, Alina așteaptă nerăbdătoare lansarea primului ei film după o pauză de aproape 9 ani de la actorie. Deși joacă un rol secundar în producația care se va lansa la finalul acestui an, Alina este entuziasmată că a putut lucra cu actori de renume, printre care s-au numărat și Maia Morgenstern și Adriana Trandafir.
„Anul trecut am filmat pentru un lung metraj, într-un rol secundar pe care abia aștept să vi-l prezint. E un proiect care mi-a reaprins dragostea față de actorie, față de a fi pe set, pe platourile de filmare. A fost o pauză destul de lungă, aproape 9 ani de zile. A fost foarte frumos să revin. Mi se pare că gap-ul ăsta de timp nu l-am perceput atât de mare. Adică în momentul în care am ajuns pe set mi s-a părut că totul decurge foarte natural și știu exact ce am de făcut”, a povestit Alina Eremia, pentru Unica.ro.
„Mi s-a părut foarte tare tot entuziasmul de a învăța replicile înainte de acasă, lucru de care mi-a fost dor, și mi-a plăcut foarte mult atmosfera de pe set, faptul că am jucat alături de Maia Morgenstern, de Adriana Trandafir și de mulți, mulți alți actori recunoscuți”, a adăugat actrița, la gala Premiilor Unica.ro de anul acesta.
Alina Eremia pregătește și un nou album muzical, la trei ani de la ultimul, „Déjà Vu”, lansat în 2021. Cântăreața nu și-a dorit să precipite lucrurile, astfel încât să poată consolida fundația care să susțină povestea albumului, dar și astfel încât să aibă timpul, determinarea și inspirația necesare pentru a crea ceva memorabil.
„Cred că în luna septembrie se va lansa albumul, așa că va fi foarte mult conținut muzical, va fi mult volum de muzică”, ne-a mai spus solista.
Paștele, Alina Eremia îl va petrece alături de cei dragi. „Petrecem în familie, o să ne reunim. Mama sunt convinsă că deja își face lista cu toate preparatele pe care o să le expună așa pe masă. Îți recunosc că în momentul ăsta mă abțin foarte mult ca să pot să mănânc de Paște tot ce-mi trece prin cap“, ne-a mai spus artista.