Home > Vedete > Luminița Nicolescu, antrenoarea de fitness a vedetelor, nu mănâncă de la 5 ani carne: „Fiecare femeie este vedeta vieții ei” / Exclusiv
Luminița Nicolescu, antrenoarea de fitness a vedetelor, nu mănâncă de la 5 ani carne: „Fiecare femeie este vedeta vieții ei” / Exclusiv
Luminița Nicolescu, cea mai cunoscută antrenoare de fitness din România, vorbește despre importanța sportului în viața noastră și face dezvăluiri neștiute despre cariera ei și viața de familie.
Luminița Nicolescu nu mai consumă carne de la 5 ani și a fost întotdeauna adepta unui stil de viață echilibrat! Nu recomandă renunțarea la proteină animală, însă mișcarea constantă consideră că ar trebui să fie pe lista priorităților.
Luminita Nicolescu: „Fiecare femeie este vedeta vieții ei”
„Nimeni nu rămâne veșnic tânăr, dar felul în care îmbătrânim trebuie să fie cu grație, lent și putem împinge cât mai târziu acest pas fiziologic. Nu există femei urâte, ci doar femei leneșe”, spune antrenoarea Luminița Nicolescu.
Antrenoarea de fitness a înființat prima trupă de majorete din țară în perioada comunistă și mărturisește că învăța arte marțiale cu draperiile trase, să nu o „toarne” nimeni la Securitate. Aflăm de la ea ce trebuie să facem ca să încetinim, cât se poate de mult, procesul de îmbătrânire, cum a început prietenia cu Valentina Pelinel, dar și când a început prietenia cu Valentina Pelinel, dar și că, în fiecare dimineață, timp de 30 de minute, își începe ziua cântând la pian. Anul trecut a avut propria ei expoziție de pictură și grafică.
Cât de greu este să lucrați cu toate vedetele care vă solicită ajutorul?
Vedetele care vin la mine la sală sunt femei absolut normale, fără fițe sau comportamente diferite față de femeile obișnuite. Eu nu fac diferența între persoanele obișnuite și cele publice, cunoscute. Pentru mine, fiecare femeie este vedeta vieții ei. Facem antrenamente împreună, ne simțim bine împreună și, în timp, devenim prietene.
„Valentina îmi este foarte dragă, am trecut prin multe împreună”
Vă leagă o prietenie lungă și frumoasă de Valentina Pelinel. Vă ascultă la antrenamente, face mereu ce îi spuneți?
Valentina îmi este foarte dragă, ne leagă o colaborare și o prietenie de foarte mulți ani. Am o fiică de vârstă ei care nu locuiește în țară iar Valentina este ca și fiica mea. Am trecut prin multe împreună. Când a avut probleme i-am fost alături, iar când eu am avut necazuri a fost alături de mine, necondiționat.
Face treabă serioasă, vine la antrenamente aproape zilnic și execută conștiincioasă toate exercițiile. Revenirea fizică spectaculoasă, după două nașteri, este rezultatul seriozității și al perseverenței.
Ce înseamnă sportul în viața unui om, de ce este atât de important?
Este important ca fiecare femeie să găsească forma de mișcare care i se potrivește și care îi face plăcere. Sportul, în special aerobicul, aduce multe beneficii. Începând de la aspectul fizic, starea de bine, de fericire, de conștientizare a propriei persoane. Sportul înlătura strestul, tristețea, depresia, lipsa de energie, de încredere în sine. Este evidentă diferența între femeile care nu practică niciun sport și cele care, printre multe alte preocupări, își fac timp și pentru mișcare.
Luminița Nicolescu: „Prin sport menținem frumusețea, vigoarea, optimismul, tinerețea”
Când ați decis că trebuie să-i învățați și pe alții beneficiile mișcării?
Nimeni nu rămâne veșnic tânăr, dar felul în care îmbătrânim trebuie să fie cu grație, lent și putem împinge cât mai târziu acest pas fiziologic. Nu există femei urâte, ci doar femei leneșe. Frumusețea și sănătatea merg împreună. Prin sport menținem frumusețea, vigoarea, optimismul, tinerețea.
Am făcut sport de mică. Întâi balet clasic, apoi gimnastică aerobică apoi am trecut la competiții. Sunt întrebată mereu ce secrete am ca să pot menține forma fizică fără fluctuații de greutate. Nu e niciun secret. Am găsit un echilibru între energia consumată prin mișcare și energia primită prin alimentație.
Ați participat, pe vremea lui Ceaușescu, la concursuri de fitness. Cum se desfășurau, exista vreo cenzură, v-ați lovit de anumite aspecte?
Înainte de revoluție existau ramuri sportive tabu. Cu toate astea am înființat prima trupa de majorete din țară, am studiat arte marțiale interzise. Ne antrenam în sală, cu draperiile trase, să nu se știe. Am făcut și judo dar karate mi-a plăcut cel mai mult.
„O zi normală pentru mine poate părea anormală pentru alții”
Cum arată o zi normală din viața dumneavoastră? Câte ore pe zi dedicați sportului?
O zi normală pentru mine poate părea anormală pentru alții. Mă trezesc, zilnic, la ora 6. Este perfect să te trezești devreme, să primești energia răsăritului, răcoarea benefică a dimineții, energia care te va însoți întreaga zi. Înainte de orele de fitness cânt la pian cel puțin o jumătate de oră. Muzica clasică mă ajută să mă detașez de toate grijile.
Apoi începe ziua de lucru, antrenamentele de grup și cele private. Apoi am zilnic de rezolvat problemele editurii pe care o conduc. Sunt foarte multe zile când plec de acasă la 6.30 și ajung la ora 21. Când ajung mai devreme scriu povești pe care le și ilustrez. La sfârșitul anului trecut am avut o expoziție personală de pictură și grafică la Clubul Diplomatic.
De la vârsta de 5 ani nu mai mâncați carne. De ce, ce s-a întâmplat?
Nu mănânc carne, dar nu pentru că este o modă și pentru că, pur și simplu, de mică nu mi-a plăcut carnea. Mi-am ascultat corpul și am reușit să-i dau, prin alimentație, ceea ce avea nevoie. Corpul te atenționează când ceva este în neregulă sau când ceva lipsește.
Luminița Nicolescu: „Nu sunt deloc obsedată de diete”
Ce nu trebuie să lipsească din dieta zilnică a unui om sănătos?
Nu sfătuiesc pe nimeni să refuze carnea, dar e bine să nu exagereze și imediat să însoțească consumul cărnii cu legume. Avem nevoie, pentru a ne păstra sănătatea, de toate principiile de bază. De proteine, vitamine, săruri minerale, glucide, oligoelemente. Proporțiile diferă în funcție de genul de activitate pe care o facem și de consumul de energie.
Nu sunt deloc obsedată de diete sau de grija exagerată pentru ce mănânc. Pur și simplu am găsit echilibrul pentru mine și mi-e foarte bine așa. Nu mă abat niciodată de la stilul meu. Practicarea consecvență a sportului mi-a disciplinat voința.
Soțul dumneavoastră, Cătălin Petre Nicolescu, un mare matematician, s-a stins din viață în 2021. Știu că i-ați preluat editura.
Soțul meu a fost matematician, autorul a peste 50 de culegeri de probleme de matematică. Din păcate s-a stins din viață la finalul anului 2021 în urma unui atac de cord. A fost un șoc teribil pentru mine și pentru fiica noastră care este profesoară de matematică și autoare a numeroase culegeri de matematică în U.K. Din iubire și respect pentru munca de o viață a soțului meu am preluat editura și continui, cu ajutorul fiicei noastre, să public și să aduc la zi, conform programei școlare, toate cărțile scrise de soțul meu.
Nu poți realiza o creație a minții cu burta plină și creierul amețit de acool. Dacă aveam puțin timp liber ne plăcea să mergem pe munte, la teatru sau citeam. Eu nu i-am impus nici soțului meu nici fiicei mele un stil de viață sau restricții. Pur și simplu am trăit pe aceeași lungime de undă, fără să impunem nimic unul altuia.
„Este aproape imposibil ca oamenii să se potrivească perfect”
Pare că ați avut o relație perfectă…
Este aproape imposibil ca oamenii să se potrivească perfect, dar în familia noastră așa a fost. Fiica noastră a crescut într-un mediu intelectual, dar a înțeles singură că o minte sănătoasă există doar într-un corp sănătos. Copiilor nu trebuie să le impui nimic. Puterea exemplului este cea care contează. A văzut în familie preocuparea pentru carte și sport și a urmat acest model prin liber arbitru.
Care este cea mai importantă calitate a dumneavoastră și cel mai mare defect?
Nu pot spune ce calitate specială am, dar dacă seriozitatea și voința de a realiza ceea ce-mi propun până la capăt este o calitate atunci da, asta este. Defect s-ar putea să fie că am încredere în oameni, în omenie, în adevăr și asta până la proba contrarie.
Ce nu știe lumea despre dumneavoastră?
Oamenii care mă cunosc din zona sportului nu au știut despre mine că pictez, că fac expoziții. Că sunt creatoare de costume de gimnastică și nu numai, că scriu cărți.