Home > Vedete > Dan Negru, despre plecările vedetelor de la Antena 1: „Lecția spiritului de echipă și a smereniei”. Ce nume mari au părăsit trustul în ultimii ani
Dan Negru, despre plecările vedetelor de la Antena 1: „Lecția spiritului de echipă și a smereniei”. Ce nume mari au părăsit trustul în ultimii ani
Dan Negru (53 ani) și-a spus punctul de vedere cu ceea ce s-a întâmplat în ultimele zile în televiziune și în lumea fotbalului. Prezentatorul de la Kanal D a făcut o postare pe rețelele de socializare în care vorbește despre smerenie și despre cât de importantă este o echipă bine sudată. Acesta a făcut precizare la decizia lui Cătălin Scărlătescu, Sorin Bontea și Florin Dumitrescu de a semna din nou cu Pro TV, dar și de demisia antrenorului echipei Rapid București.
„Lecția spiritului de echipă și a smereniei vine în zilele astea din televiziune și din fotbal, de la Antene și de la Rapid. Ambele ridiculizate pentru că n-au știut că doar lucrurile se forțează, oamenii se conving. Plecările bucătarilor, a Andreei Berecleanu, a lui Mihai Bendeac și a celorlalte branduri de la o tv la alta arată că banii nu sunt singurul răspuns. Sunt coaja dar nu miezul!”, a afirmat Dan Negru pe pagina sa de Facebook.
Prezentatorul a precizat că banii nu sunt importanți, ci echipa este cea care face ca lucrurile să meargă așa cum trebuie, indiferent de domeniu.
„La Rapid e la fel. Degeaba stadion nou, galerie fantastică, jucători scumpi dacă nu e spirit de echipă. Aroganța a trântit și bussinesuri mari în lume. La Cinq a fost televiziunea pe care Berlusconi a deschis-o în Franța în anii ‘90. A cumpărat cei mai scumpi prezentatori și cele mai scumpe echipe de producție dar n-a construit echipa. A falimentat după 2 ani. Real Madrid a luat toți galacticii la începutul anilor 2000, Zidane, Beckham și Figo jucau împreună dar nu erau o echipă. Aristotel le-a dat răspunsul demult: “întregul este mai mare decât suma părților sale” Să fie asta lecția celor care vor veni”, a mai scris Dan Negru în mediul online.
Ce vedete au decis să părăsească Antena 1
În ultimii ani mai multe vedete ale postului de televiziune Antena 1 au decis să părăsească trustul. Unele au făcut mutarea în liniște, altele cu scandal.
Mihai Bendeac – Actorul a plecat din postura de jurat al emisiunii iUmor, această plecare fiind una nu tocmai liniștită. Trustul l-a dat apoi în judecată pentru suma de 1,3 milioane de euro, deoarece actorul a rupt contractul fără acordul părţilor. În luna martie a acestui an a avut loc prima înfățișare la judecătorie în acest dosaar.
Andreea Berecleanu – Jurnalista a anunțat în anul 2020 că a decis să părăsească Observatorul pe care l-a prezentat timp de 17 ani, precizând că nu acceptă să fie constrânsă în niciun fel. La câteva luni de la această despărțire, vedeta a revenit în mediul online unde a precizat că va prezenta Știrile de la Prima TV.
„Am stat 17 ani în Antena 1 pentru ca nu am fost constrânsă în vreun fel. Astăzi drumurile noastre se despart. Nu voi accepta situații impuse. Sunt prezentator de știri de 27 de ani, sunt un jurnalist respectat atât de colegii de breaslă cât și de către public tocmai pentru că nu am dezamăgit, sunt un om corect și onest. Pot să dau și amănunte despre alegerea mea de a pleca dar cred că viața trebuie să-și urmeze cursul, la fel și profesia mea”, a spus ea la momentul respectiv.
Mădălin Ionescu – Primul prezentator al emisiunii „Acces direct“, de la Antena 1, a fost Mădălin Ionescu. El a ajuns de la Naţional TV la trustul Intact, însă în momentul în care a fost dat afată de Antena 1, în anul 2010, a început un adevărat scandal. În timp ce Dan Capatos a afirmat că „Mădălin Ionescu a fost dat afară ca ultimul fraier“, Ionescu a spus că trustul Intact îi datorează 150.000 de euro, iar în momentul în care a părăsit grupul a lucrat, alături de Kanal D, la un nou proiect, „Drept la țintă”.
Dan Negru – După mai bine de două decenii în care a fost unul dintre cei mai apreciați prezentatori de la Antena 1, Dan Negru a decis să părăsească trustul, în anul 2022. Apoi, el a semnat un contract cu cei de la Kanal D, unde prezintă mai multe emisiuni de cultură generală.
„M-am speriat când am început să citesc despre mine prin ziare doar că sunt cel mai longeviv sau că sunt cel mai medaliat prezentator, și toate astea făceau referire la o viață profesională care începea să fie previzibilă. Atunci am simțit prima dată că mi-am atins limita, că m-am plafonat. Devenisem un previzibil, nimic care să mă scoată dintr-o leneveală.Și atunci am decis că de longevitate o să am timp mai târziu. Decizia nu a fost deloc grea pentru că oamenii sunt aceiași”, a dezvăluit Dan Negru după ce a anunțat părăsirea trustului Intact.
Florin Dumitrescu, Sorin Bontea și Cătălin Scărlătescu – Cei trei jurați ai emisiunii Chefi la cuțite au decis să părăsească Antena 1 înaintea începerii filmărilor celui de-al 13-lea sezon al emisiunii culinare. Antena 1 le-a intentat acestora patru procese după ce chefii au plecat deși contractul lor nu se încheiase. Acum, Bonrea, Dumitrescu și Scărlătescu au anunțat că revin în televiziune, însă la Pro TV, ca jurați ai emisiunii MasterChef.
Vedete care rămân loiale postului de televiziune
Deși nume mari au decis să părăsească Antena, altele rămân fidele trustului Intact. Printre acestea se numără Simona Gherghe, Dani Oțil, Răzvan Simion și Alessandra Stoicescu.
Alessandra Stoicescu a împlinit anul trecut 30 de ani de când lucrează în Antena 1.
„Este locul în care am crescut şi am putut să îmi împlinesc visurile. Pentru mine este mai mult decât o familie, Antena”, a spus ea în 2023.
La rândul ei, Simona Gherghe (46 ani) a dezvăluit că face parte din echipa Intact de 22 de ani.
„Fata din prima poză prezenta, pe 15 aprilie 2002, primul ei jurnal de știri, la Antena 1. Sunt fix 22 de ani de atunci. În a doua fotografie, tot eu, tot la Antena 1… Statornică, nu?”, a scris prezentatoarea pe pagina ei de Facebook, unde a publicat două imagini cu ea, prima din 2002 și a doua din 2024.
Dani Oțil și Răzvan Simion fac parte din aceeași echipă a Antenelor de 16 ani, când au început să prezinte împreună matinalul „Neatza”.
Ce crede prezentatorul despre școala din România
Dan Negru a abordat pe rețelele de socializare încă o temă importantă în România: școala și temele pe care copiii le primesc în fiecare zi. Vedeta susține că elevii au mult prea multe teme care nu au rolul de a-i educa, ci mai degrabă de a-i epuiza.
„Gata cu temele pentru acasă în școli! Elevii nu vor mai primi teme pentru acasă, guvernul a promis asta în campania electorală pentru că tot mai mulți copii suferă de oboseală cronică. Se întâmplă în Polonia unde guvernul Donald Tusk a luat decizia ! Două extreme, noi și ei. Toți am pierdut calea de mijloc”, a scris el în mediul online.
Dan Negru a dezvăluit că cei doi copii ai lui primesc teme pe care nici măcar el sau soția lui nu reușesc să le rezolve. Mai mult, spune el, elevii ajung să fie foarte obosiți și ușor de manipulat.
„Copiii mei sunt la o școală de stat și au teme pe care nici eu nici soția mea uneori nu le dovedim. Menirea școlii e să formeze oameni, nu elite. Să te învețe să înveți. Grămada de teme îi învață pe părinți să învețe. Școala românească e ticsită cu copii care-s obosiți deja și care vor deveni maturi epuizați și ușor de manipulat. Un copil educat doar de școală e un copil needucat. Treaba școlii e să facă om din om. Apoi, târziu, în liceu și facultate să formeze profesioniști. Noi am pierdut măsura! Un bun profesor te pune pe gânduri și acasă fără să-ți dea o temă pentru acasă”, este de părere prezentatorul de la Kanal D.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Dan Negru