Vlăduța Lupău a avut dintotdeauna o imagine de sine pozitivă. Viitoarea mămică de doi copii are o siluetă armonioasă pentru care nu depune eforturi deosebite. La Fresh by Unica, artista ne-a dezvăluit cum se menține în formă, dar și care este relația ei cu încrederea în sine.
Vlăduța Lupău nu face nimic ieșit din comun pentru siluetă. Datorită profesiei, interpreta de muzică populară are un stil de viață destul de activ. Nu face mișcare acasă sau la sală, însă timpul petrecut pe scenă, la studio și la filmări, precum și timpul petrecut cu fiul ei, Iair, este suficient pentru ea.
„Nu mănânc exagerat, deși îmi place mâncarea foarte mult. Acum, după operația de hernie hiatală, nici nu îmi permite esofagul să mănânc foarte mult. Și nu știu, poate nopțile nedormite și oboseala mai scad kilogramele. Și genetic mă ajută să fiu ok”, a spus Vlăduța Lupău, la Fresh by Unica.
Nici când vine vorba de îngrijirea pielii sau părului Vlăduța nu are vreun truc neobișnuit. Dimpotrivă, cântăreața este adepta metodelor tradiționale.
În ceea ce privește părul, Vlăduța se asigură să îl tunde și îl curăță des. La fel procedează și cu tenul, pe care se asigură că îl curăță bine la finalul zilei și pe care îl hidratează cu produse de calitate, potrivite tipului ei de ten.
Vlăduța Lupău a avut dintotdeauna iubire de sine. Lăsând modestia la o parte, artista este o lecție de încredere în sine în carne și oase. Cântăreața se iubește exact așa cum este, lucru pe care cu toții ar trebui să-l facem.
„Eu nu am fost niciodată complexată de absolut nimic fizic. Mi s-a părut întotdeauna că sunt o persoană, o fată, drăguță. Și-atunci, pentru că nu am avut niciun complex fizic, mi se părea că și celorlalți ar trebui să le placă de mine. Asta a fost părerea mea despre mine. Mi se pare că trebuie să ai tu o părere bună despre tine ca să aibă și ceilalți, nu?”, a spus Vlăduța Lupău, la Fresh by Unica.
Vlăduța Lupău le sfătuiește pe femei să se iubească pe ele în primul rând și să se aștepte, totodată, să fie iubite și de cei din jur exact așa cum sunt.
Am mai vorbit cu Vlăduța și despre lupta ei cu endometrioza și operația de hernie hiatală suferită recent, despre copilăria și relația ei specială cu Dumnezeu, despre familie și folclor, iubire și încredere în sine, printre multe altele. Urmărește interviul integral mai jos!