Victoria Raileanu a dezvăluit sexul bebelușului pe care îl așteaptă. Actrița în vârstă de 35 de ani și soțul ei, Adrian Ștefănescu, urmează să devină părinți. Cei doi se pregătesc de venirea pe lume a primului lor copil, al doilea pentru Vichi, care mai are un băiețel din căsnicia cu Conrad Mericoffer.
Victoria Raileanu a dezvăluit sexul celui de-al doilea copil
Victoria Raileanu este mai fericită ca oricând. După ce anul trecut s-a căsătorit cu Adrian Ștefănescu, acum urmează să devină mamă pentru a doua oară. Actrița, care nu mai are mult până va naște, a dezvăluit sexul bebelușului pe care îl așteaptă cu nerăbdare.
Într-o postare pe pagina sa de Instagram, Victoria Raileanu le-a spus fanilor că familia ei se va mări cu o fetiță.
„Am ținut pentru noi până acum și i-am tot zis bebe și atât. Acum o să zicem păpușică, rândunică, căpșunică, buzică, minune mică”, a scris Victoria Raileanu pe rețeaua de socializare, unde a publicat și o imagine cu burtica de gravidă și o fundă roz pe cap.
Victoria mai este mama a unui băiețel, Carol, pe care spune că îl crește așa cum și ea a fost crescută de părinți. Actrița nu crede în noul stil de parenting care, spune ea, a fost făcut pentru „a nu supăra copiii”.
Așadar, Vichi Raileanu nu este o mamă permisivă și i-a explicat fiului ei că în primul rând sunt mamă și copil și abia pe urmă sunt prieteni.
„Carol trebuie pur și simplu să mă asculte pentru că eu sunt mama și el este copilul. Nu sunt de acord cu genul acesta de parenting în care lăsăm copiii să decidă și să facă ce își doresc. Simt o nostalgie destul de puternică pentru felul în care am crescut noi. I-am explicat fiului meu, oricât de mult nu i-ar conveni, eu sunt mama. Noi în primul rând suntem părinte și copil, după prieteni. I-am explicat că îl voi supăra de foarte multe ori și că eu trebuie până la o anumită vârstă să decid pentru el. Pur și simplu trebuie să îmi asum că copilul meu se va supăra, încă, pe mine, din când în când”, a declarat actrița pentru Spynews, în urmă cu ceva timp.
Aceasta nu este de acord cu noul tip de parenting, precizând că așa încep copiii să se întoarcă împotriva părinților.
„Cred că parentingul acesta liber a apărut tocmai pentru a nu ne supăra copii. Mie nu mi se pare în regulă, cred că acolo încep să apară probleme mari, copii încep să se întoarcă împotriva părinților, să le răspundă urât, dacă fac așa cu părinții, vor face și cu cei din jur, iar acolo mi se pare un mare semnal de alarmă”, a explicat Victoria Raileanu.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Victoria Raileanu