Cum s-au cunoscut Ilinca Vandici și Teo Trandafir: „Am dat cu ea de pământ”. Detalii neștiute despre relația dintre prezentatoarele emisiunii „Follow Us!” / Exclusiv

.

Ilinca Vandici și Teo Trandafir, în aparență atât de diferite, în esență atât de asemănătoare prin pasiunea lor comună: televiziunea. Ilinca și Teo găzduiesc împreună emisiunea „Follow Us!”, în platoul căreia am realizat primul interviu Fresh by Unica la dublu, o experiență inedită datorită chimiei dintre ele. Prezentatoarele de la Kanal D2 ne-au lăsat să descoperim profunzimea relației dintre ele, care se întinde de-a lungul a mai bine de două decenii, dar și provocările personale și profesionale unice ale fiecăreia dintre ele. Ne-au dezvăluit cum s-au cunoscut, cum au reacționat când li s-a propus să lucreze împreună, dar și ce părere au despre tendința oamenilor de a le compara.

Cum s-au cunoscut Ilinca Vandici și Teo Trandafir: „Am dat cu ea de pământ”

Ilinca Vandici și Teo Trandafir prezintă împreună emisiunea „Follow Us!”, de luni până joi de la ora 15:00, la Kanal D2. Atât pentru Teo, cât și pentru Ilinca este prima oară când prezintă alături de o femeie. Până acum, cele două au fost întotdeauna acompaniate de câte o prezență masculină.

Ilinca Vandici și Teo Trandafir s-au cunoscut în urmă cu aproape două decenii, tot la o emisiune.

„Zicem anii, dacă suntem trasparente, suntem transparente până la capăt. Sunt 20 de ani. Ilinca nu-i arată încă, eu m-am apucat de ei. Ne-am întâlnit la o emisiune unde făcea cuplu (n.red.: prezenta) cu Adrian Artene. Mie mi-a plăcut foarte mult cuplul ăla. M-am întâlnit cu Ilinca în curte și-am luat-o de jugulară și am dat cu ea de pământ. Ea era în perioada aia foarte rănită, era într-o perioadă foarte nasoală și eu nu mi-am dat seama. Am zis: «Auzi, dacă nu vrei să-nveți nimic de la mine, vezi că eu sunt aici ca să-ți iau jobul». Mititica a deschis niște ochi atâta și și-a dat seama că aveam dreptate, pentru că eu puteam să fac asta, dar nu eram trimisă acolo ca să… așa ne-am cunoscut noi două”, a povestit Teo Trandafir, la Freshby Unica.

Citește și: Ilinca Vandici, despre câștigurile din TV și online. „Știu ce merit” / Interviu exclusiv

Ilinca Vandici: „A fost o lecție foarte importantă pentru mine”

Pentru Ilinca, acel moment a reprezentat o lecție foarte valoroasă. Deși inițial a fost surprinsă de cât de directă a fost Teo, ulterior prezentatoarea de la Kanal D2 a ajuns la concluzia că de astfel de oameni își dorește să fie înconjurată.

„A fost o lecție foarte importantă pentru mine. (…) Îmi place să învăț de la oamenii din jurul meu. Ceea ce s-a întâmplat cu Teo atunci mi-a întărit și mai tare respectul și admirația pe care i le purtam deja. În momentul în care un om pe care îl admiri, îl stimezi, îl respecți, vine și dă cu tine de pământ, pe moment îți iei șoc. Zici: «Mamă, ce nebună, ce i-a venit?». După care te duci acasă, rumegi situația și îți dai seama că ăștia sunt oamenii adevărați care trebuie să fie lângă tine. Ei sunt cei care te vor trage de mânecă atunci când greșești, care te vor ajuta să te repoziționezi pe drumul cel bun și cei pe care îmi doresc să-i am și în momentul actual în viața mea”, a explicat Ilinca Vandici.

Citește și: Secretul Ilincăi Vandici pentru o piele fără riduri: „De aceea am reușit să-mi mențin tenul atât de frumos, fără să-l operez” / Exclusiv

Cum au reacționat după ce au fost comparate de telespectatori

În prima săptămână de emisie „Follow Us!”, telespectatorii și-au făcut impresiile cunoscute prin intermediul rețelelor sociale. Ilinca și Teo au fost comparate atât ca vestimentație, cât și ca prezență în emisiune. Un utilizator i-a atras atenția Ilincăi Vandici că a vorbit mai mult decât Teo.

„Nici nu ne interesează. Ilinca e un stil, eu sunt cu totul și cu totul alt stil. Ea are un stil, eu nu. Nici nu mi l-am dorit vreodată”, ne-a spus Teo Trandafir, apropo de comentariile la adresa ținutelor lor.

„În prima emisiune, Teo nu s-a simțit foarte bine și atunci am venit la susținere. Aici nu ne numărăm cuvintele”, a explicat și Ilinca, apropo de acuzația că a vorbit mai mult decât Teo.

„Depinde de subiect”, a completat Teo.

„Și de experiențele noastre. Ce facem aici nu urmează niciun scenariu. Mi se pare că ne completăm perfect și împreună creăm un întreg”, a mai spus Ilinca.

Citește și: Teo Trandafir, răspuns pentru Dana Budeanu după ce a spus că „se îmbracă pilaf”. „Unul dintre cele mai importante complimente!”

Teo Trandafir, emoții mari înaintea primei ediții „Follow Us!”: „Era să mor”

Tot despre prima ediție „Follow Us!”, Teo Trandafir ne-a dezvăluit că a reprezentat o provocare pentru ea, în ciuda anilor de experiență din spate.

„Ilinca e mai echilibrată, pentru ea a fost mai ușor. Eu am făcut ca toate visele pământului. Era să mor. Îmi tremurau mânuțele, tot ce-aveam de tremurat tremura, dar la un moment dat m-am trezit cu genericul de final și-am zis: «Hai c-am trecut-o și p-asta!»”, a mai spus Teo Trandafir, pentru Unica.ro.

Citește și: Teo Trandafir, dezvăluiri despre căsniciile eșuate și prima experiență la radio: „Era să mor la propriu” / Video

Prima reacție când li s-a propus să lucreze împreună

Ilinca și Teo au primit cu entuziasm propunerea de a lucra împreună. Teo o descrie pe Ilinca drept un om blând și înțelegător, în timp ce Ilinca o admiră pe Teo pentru experiența și profesionalismul ei.

„Eu am fost în extaz. Ce mi se pare uluitor la Ilinca este că, în momentele în care nu pot eu, poate ea”, a spus Teo Trandafir, la Fresh by Unica.

„Vă dați seama că și eu am țopăit. Inițial mi-am luat șoc și-am zis: «Ok, e Teo!». E în regulă, se poate, putem împreună”, a completat Ilinca Vandici.

Ilinca este de părere că anii de experiență pe care ea și Teo îi au în spate, care „nu sunt puțini deloc”, le ajută astăzi să colaboreze atât de facil și frumos împreună.

Citește și: Ilinca Vandici i-a asigurat viitorul fiului. Prezentatoarea „Bravo, ai stil!”: „Zian are un cont de economii la care va avea acces la 18 ani” / Exclusiv

Ilinca Vandici: „Pentru mine e o mare onoare să pot să colaborez cu Teo Trandafir”

„Am ajuns în punctul în care nu mai avem neapărat nimic de demonstrat numănui. Am ajuns la o maturitate personală și profesională, ne bucurăm de ceea ce ni se întâmplă. Nu mi se pare că suntem limitate de aproape nimic. Efectiv suntem noi și ne bucurăm de tot ceea ce ni se întâmplă și ne oferă acest proiect. Pentru mine e o mare onoare să pot să colaborez cu Teo Trandafir”, a mai spus Ilinca Vandici, la Fresh by Unica.

Despre atmosfera de la „Follow Us!”, Ilinca ne-a mai spus că este rezultatul interacțiunii dintre ea și Teo și dintre ele și publicul telespectator. Ilinca și Teo nu urmează un script, făcând proiectul atât actual, cât și autentic.

Fresh by Unica, în fiecare miercuri de la 19:00

Am mai vorbit cu Ilinca Vandici și Teo Trandafir despre experiența lor ca femei în domeniul televiziunii, despre cum echilibrează cariera cu viața de familie, despre terapie, încredere și iubire de sine. Nu rata interviul integral miercuri de la ora 19:00, pe www.unica.ro, canalul nostru oficial de YouTube și pagina de Facebook Unica.ro!

Urmărește mai jos cel mai recent interviu Fresh by Unica, unde am avut-o invitată pe Flavia Mihășan!

Foto: Instagram; Unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton