Home > Vedete > Româneşti > Când a aflat fiica lui Marius Lăcătuș că este adoptată. „Este copilul nostru!” Dominique Lăcătuș, Tania din „Adela”, nu și-a căutat părinții biologici
Când a aflat fiica lui Marius Lăcătuș că este adoptată. „Este copilul nostru!” Dominique Lăcătuș, Tania din „Adela”, nu și-a căutat părinții biologici
Marius Lăcătuș (59 de ani) a vorbit în cadrul unui podcast despre experiența înfierii unui copil. În urmă cu 24 de ani, fostul mare fotbalist și soția sa, Mariana, au decis să adopte un copil și au ales-o pe Dominique, pe atunci o fetiță de 5 ani care le-a răpit inimile celor doi.
Invitat în podcastul lui Adrian Enache, Marius Lăcătuș a spus că Dominique știe de la o vârstă fragedă că este adoptată, pentru că ei au fost mereu deschiși ea. Mariana, soția fostului fotbalist, a fost cea care i-a spus fetei că este înfiată.
„Dacă intrai acolo la leagănul de copii și îi vedeai, crede-mă că ți se rupea inima. Vezi o dată, de două ori un băiețel, apoi vezi o fetiță o dată, de două ori, trebuie să iei o decizie până la urmă. Ne-a permis să o ducem acasă, să stea o perioadă cu noi, să se acomodeze. Pentru noi, Alexandra este copilul nostru și atât. S-a ocupat Mariana să îi spună (n.r.- că e înfiată). Nu i-a spus foarte târziu, când a început școala” – a explicat Marius Lăcătuș.
Dominique Lăcătuș nu și-a exprimat dorința de a-și căuta părinții biologici
Fostul mare sportiv a mai precizat că fata nu a avut niciun fel de reacție când a aflat de adopție și nici nu și-a manifestat până acum dorința de a-și căuta părinții biologici.
„Nu a reacționat în niciun fel pentru că noi întotdeauna am fost foarte deschiși cu ea. Dacă ea dorește vreodată să încercăm să își găsească mama biologică sau familia, am putea încerca, dacă ea își dorește lucrul ăsta. Nimeni nu o oprește. Nu și-a manifestat deocamdată dorința” – a adăugat Lăcătuș.
Fata lui Marius Lăcătuș este actriță și a jucat în „Adela”
Dominique Lăcătuș are 29 de ani și a crescut în Spania unde și-a finalizat și studiile la Facultatea de Arte Dramatice din Madrid. Ea a fost aleasă să interpreteze personajul Tania în serialul „Adela”, de la Antena 1. În serial, Tania este secretara afaceristului Paul Andronic.
„Mă bucur enorm că doamna Ruxandra Ion m-a ales pentru acest proiect şi îi sunt recunoscătoare pentru şansa pe care mi-a oferit-o. Mă bucur că fac parte din acest proiect, alături de actori deosebiţi, pe care îi admir şi de la care am ce învăţa. Personajul meu, Tania, este o fată ambiţioasă, sigură pe ea, care îşi iubeşte meseria şi care se crede unică la locul de muncă” – spunea fiica lui Marius Lăcătuș acum ceva vreme.
Domnique Lăcătuș a povestit, cu o altă ocazie, că urmărea în copilărie meciurile de fotbal în care tatăl ei era pe teren.
„Nu-mi aduc aminte exact când am văzut pentru prima dată meciul (n.r.- finala CCE de la Sevilla). Mi-aduc aminte când se sărbătoarea la televizor, am văzut o parte, nu pe tot. Atunci era un meci oarecare pentru mine, eram copil. Am realizat de-a lungul timpului importanța lui, nu a mai reușit nicio echipă din țară această performanță. Ca pentru orice lucru pe care l-a făcut tatăl meu, mă simt mândră și fericită că a făcut parte din acea echipă și că a ajuns să facă istorie”, a dezvăluit Dominique.