Romanița Iovan, gest impresionant pentru Irinel Columbeanu, în timpul Revoluției: „Printre gloanțe m-am dus” / Video

.

Romanița Iovan a oferit mai multe detalii rare despre relația cu Irinel Columbeanu. A dezvăluit cum s-au cunoscut, gestul elegant pe care Irinel l-a făcut la prima lor întâlnire, dar și cum i-a prins Revoluția împreună.

Cum a impresionat-o Irinel Columbeanu pe Romanița Iovan la prima lor întâlnire: „O chestie super elegantă”

Romanița Iovan și Irinel Columbeanu s-au cunoscut prin intermediul unei prietene comune. Ulterior, Irinel a invitat-o la o întâlnire prin intermediul respectivei prietene, însă Romanița a refuzat. După o vreme, Romanița a acceptat să iasă cu o gașcă la restaurant, grup din care făcea parte și Irinel.

Chiar el a fost cel care le-a dus pe ea și pe prietena ei cu mașina lui, un Olcit, până la restaurant. Până să ajungă la locație, Irinel Columbeanu a făcut un gest pe care Romanița nu l-a înțeles inițial, dar pe care l-a apreciat mai târziu.

„Foarte elegant comportamentul. A zis că are de lăsat o casetă închiriată. Oprește pe dreapta, timp în care mie să-mi dea ocazia, dacă mă deranjează sau nu-mi convine, să ies din mașină. După mi-a zis despre ce era vorba. A fost o chestie super elegantă”, a spus Romanița Iovan, în podcastul „Acasă la Măruță”.

Citește și: De ce nu se căsătorește Romanița Iovan cu logodnicul ei, Iulian Gogan: „Sunt o femeie care și-a dorit carieră, copil”/ Exclusiv

„M-am hotărât destul de târziu dacă să accept”

Deși l-a considerat inteligent și carismatic, Romanița Iovan nu s-a lăsat cucerită cu ușurință de Irinel Columbeanu. După avea ieșire de grup, afaceristul a fost nelipsit de la prezentările de modă ale Romaniței, unde nu rata nicio ocazie să-i ofere flori sau să facă alte gesturi romantice.

„Eu m-am hotărât destul de târziu dacă să accept. Tipul foarte inteligent și super prezent și deștept și carismatic, chiar dacă trebuia să port sandale fără tocuri. (râde) N-a contat pentru mine. Am mai avut un prieten coregraf care nu era înalt, deci nu eram la prima abatere. A durat ceva, dar ne-a prins Revoluția împreună”, a mai spus Romanița Iovan, pentru sursa citată.

Citește și: Ce a făcut Romanița Iovan pentru Irinel Columbeanu înainte de mutarea lui la azil. Fostele iubite nu-l mai ajută acum

Romanița Iovan, gest impresionant pentru Irinel Columbeanu, în timpul Revoluției: „Printre gloanțe m-am dus”

Când a început Revoluția în București, Romanița Iovan era acasă la un fotograf, chiar în Piața Universității. Desginerul se afla acolo să ia niște fotografii cu ea.

„Am rămas cu soția fotografului să pregătim sandvișuri. Irinel era la serviciu, la o firmă de comerț exterior, chiar acolo, lângă sala Dalles. Fotograful s-a dus cu un teleobiectiv să pozeze Revoluția și, dacă tot, i-am zis să-i duc sandvișuri (n.red.: lui Irinel). Îți dai seama, printre gloanțe m-am dus cu sandvișuri să le dau la toți”, a mai povestit Romanița Iovan, pe YouTube.

Citește și: Romanița Iovan, despre diferența de vârstă dintre ea și iubitul ei, Iulian Gogan: „Și eu sunt la fel de tânără”

Romanița Iovan și-a dorit carieră, nu familie

Deși și-au cunoscut familiile, Romanița Iovan și Irinel Columbeanu nu au avut planuri serioase. În primul rând pentru că erau „mici” și în al doilea rând pentru că Romanița nu și-a dorit căsnicie și copii. „Am vrut carieră”, a explicat.

Înainte să formeze un cuplu cu Irinel Columbeanu, Romanița Iovan a mai avut două relații. Prima ei iubire a fost un sportiv de performanță, un jucător de rugby. Al doilea iubit a fost coregraf. Relația cu Irinel a fost urmată de primul și singurul ei soț, pilotul Adrian Iovan. Romanița Iovan și actual ei partener de viață, avocatul Iulian Gogan, formează un cuplu de mai bine de 15 ani.

Romanița Iovan a devenit mamă la 42 de ani. Creatoarea de modă are un fiu, Albert, din fostul mariaj cu Adrian Iovan. Pilotul s-a stins din viață în urma accidentului aviatic din Munții Apuseni. Albert avea doar 7 ani când tatăl lui a murit, însă îi moștenește nu doar trăsăturile fizice, ci și iubirea pentru adrenalină. Fiul Romaniței este pilot de curse de câțiva ani, iar anul trecut și-a lansat un brand vestimentar.

Foto: Captură YouTube; Instagram; www.stl.ro / www.faracuvinte.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton