Home > Vedete > Străine > Eva Longoria, într-o rochie de doar 185 de lei pe covorul roșu de la Cannes: „Dovada că nu e vorba de rochie, ci de femeia care o poartă”
Eva Longoria, într-o rochie de doar 185 de lei pe covorul roșu de la Cannes: „Dovada că nu e vorba de rochie, ci de femeia care o poartă”
Eva Longoria (49 de ani) și-a făcut debutul pe covorul roșu de la Festivalul de Film de la Cannes într-o rochie de doar 40 de dolari, echivalentul a 185 lei. Actrița a postat mai multe fotografii de la evenimentul de acum aproape două decenii alături de o descriere motivațională.
Dacă acum are acces la cele mai frumoase creații ale celor mai celebri designeri din lume, la începutul carierei, Eva Longoria avea un buget mult mai redus pentru aparțiile sale de pe covorul roșu. Pe 28 martie, actrița a postat mai multe fotografii cu ea de la Festivalul de Film de la Cannes din 2005, unde a purtat o rochie aurie de doar 185 de lei.
„Întoarcere în trecut la această rochie de 40 de dolari pe care am purtat-o pe covorul roșu la primul meu Festival Cannes. Dovada că nu e vorba de rochie, ci de femeia care o poartă”, a scris Eva Longoria pe Instagram, în dreptul a trei fotografii.
Postarea a adunat peste 150.000 de aprecieri și aproape 2.000 de comentarii în mai puțin de o zi de la publicare.
„Te iubesc”, a comentat jucătoarea de tenis Serena Williams.
„Ador mesajul pe care îl transmiți. Chiar nu contează ce porți, atâta timp cât ești tu, cu valorile, bunătatea, frumusețea și simțul tău al umorului”, a mai comentat o urmăritoare.
Eva Longoria s-a născut pe 15 martie 1975, în Texas, SUA, ca mezina într-o familie cu patru fete. Primii pași în lumea artistică i-a făcut prin intermediul concursurilor de frumusețe. Are diplomă în Kinesiologie, știință care studiază mișcarea umană. Cu aceste studii ar fi putut lucra în mai multe domenii, inclusiv în fizioterapie, pregătire atletică și antrenorat.
După studii a ajuns la Los Angeles printr-un concurs de talente, unde a fost descoperită de un agent. Și-a făcut debutul pe micul ecran ca invitat episodic în serialul „Beverly Hills, 90210”. Datorită unei alte apariții ca invitat, în serialul „General Hospital”, obține un rol permanent în serialul „The Young and the Restless”, în care joacă între anii 2001 și 2003.
Cariera ei ia amploare în anul 2003, datorită rolului lui Gabrielle Solis din serialul „Desperate Housewives”. După ce a jucat în mai multe filme și seriale de televiziune, Eva Longoria a făcut tranziția și către producție. A produs serialul „Devious Maids” (2013-2016) și filmul „John Wick” (2014), printre altele, și și-a făcut debutul regizoral cu filmul „Flamin’ Hot” (2023).