Farse de 1 Aprilie – 30 de păcăleli și mesaje pentru prieteni

.

Cele mai bune farse de 1 Aprilie rămân în amintire ani de zile. Iar Ziua Păcălelilor este singura zi din an în care ne putem păcăli prietenii fără să se supere pe noi! Noi am descoperit câteva farse de 1 Aprilie geniale pe care merită să le pui în aplicare.

Cum să faci cele mai reușite farse de 1 Aprilie? Iată câteva idei care te vor inspira. Pregătește câteva mesaje și păcăleli haioase pentru copii, pentru frați sau pentru prieteni și colegi. Iar, dacă farsele lor vor fi mai bune decât ale tale… nu te supăra, frate! Ține minte cele mai bune farse de 1 Aprilie și pune-le în aplicare anul viitor, când va fi iar Ziua Păcălelilor.

Ziua Internațională a Păcălelilor are o istorie lungă

An de an, ziua de 1 Aprilie este sinonimă în multe regiuni din lume cu Ziua Păcălelilor. Ea are o tradiție de câteva secole în Europa, chiar dacă în România a început să fie îndrăgită abia pe la începutul secolului al XIX-lea.

Oamenii au avut întotdeauna simțul umorului, chiar și cei mai credincioși sau evlavioși dintre ei. Unele dintre cele mai vechi povești despre păcăleli vin din lumea vechilor pustnici. Sfântul Sisoe, care a fost ucenicul Sf. Antonie cel Mare, era un om cu un suflet cald, foarte înțelegător și generos. Îi mai plăcea din când în când să facă mici farse pentru a le descreți frunțile celor din jur. Poveștile spun că Sf. Sisoe îi juca uneori feste și lui Antonie cel Mare, folosindu-se de teama exgerată a acestuia față de diavoli.

O altă poveste care vine din Evul Mediu spune că Ziua Păcălelilor ar fi fost legată de un pustnic pe nume Fesbuchie care îi păcălea pe credincioși… mergând pe apă ca Iisus. Pustnicul cu pricina montase niște bușteni pe fundul unui lac nu foarte adânc, dar foarte întunecat. Câng ajungeau pelerinii pe lângă chilia lui, călugărul intra în apele lacului și mergea pe buștenii pe care nimeni nu îi vedea, precum a mers Mântuitorul pe apele mării.

Până în anul 1752, în multe țări din Europa (între care și Marea Britanie), spre sfârșitul lunii martie se încheia anul, iar ziua de 25 martie era un fel de Revelion. După această dată, oamenii petreceau timp de câteva zile, țineau mese întinse și își făceau cadouri. Din 1752, englezii au adoptat ziua de 1 ianuarie drept prima zi a anului, dar pentru mulți oameni schimbarea a fost confuză. Astfel că ei au continuat să petreacă de Anul Nou tot la final de martie. În popor li se spunea ”april fools” sau ”prostovani de aprilie”, iar obiceiul de a primi cadouri s-a transformat în obiceiul de a le face farse și daruri haioase.

O altă explicaţie pentru stabilirea Zilei Păcălelilor a fost dată de profesorul de istorie Joseph Boskin, de la universitatea din Boston. Acesta susţine că, în timpul împăratului Constantin cel Mare, un grup de bufoni au venit la curte şi i-au spus acestuia că ar putea să conducă imperiul mai bine decât el. Împăratul, amuzat, l-a lăsat pe unul dintre ei să fie împărat pentru o zi, iar acesta a dat un edict prin care a stabilit ca o zi pe an sa fie dedicată Zilei Păcălelilor.

Farse de 1 Aprilie pentru prieteni, colegi sau copii

  1. Cumpără din timp vopsea de ouă naturală sau colorant alimentar pentru prăjituri și toarnă vopseaua în cutia cu lapte. Va fi amuzant să vezi reacția copiilor în dimineața zilei de 1 Aprilie când vor mânca cereale albastre sau verzi.
  2. Taie capătul de jos al tubului de pastă de dinți și presară în ea colorant alimentar mov sau roșu sau orice altă culoare puternică. Amestecă bine pasta folosind un bețișor lung pentru frigărui. Apoi rulează capătul tubului, astfel încât să nu se desfacă. Farsa merge de minune dacă este un tub metalic. Când frații sau soțul se vor spăla pe dinți de 1 Aprilie, se vor trezi cu dantura mov sau roșie… dar nu au voie să se supere pe tine!
  3. Cumpără câteva suluri de hârtie igienică ieftină și aruncă sulurile peste mașina unui prieten, mai ales dacă mașina nu este în raza lui vizuală. Ai grijă să lucrezi pe ascuns, seara târziu, înainte de 1 Aprilie. A doua zi, sigur va fi surprins de farsa pe care i-ai pregătit-o. Nu știm cât de mult va râde, dar sigur va sta câteva minute bune lângă mașină să curețe toata hârtia înainte de a pleca spre serviciu.
  4. Cumpără câteva zeci de baloane și o mică pompă să le umfli rapid. Trezește-te dimineața devreme și umple bucătăria sau baia de baloane, închide ușa și culcă-te la loc. Va fi un adevărat circ și o petrecere pe cinste pentru copii să le spargă pe toate.
  5. Poți face farsa de mai sus cu baloane și pentru un coleg care are birou separat și nasul pe sus. Dar vei avea nevoie și de concursul altor colegi pentru a umfla zeci de baloane în timp record.
  6. Cumpără o cutie rotundă de carton, câteva tuburi de frișcă și niște căpșune. Îmbracă în frișcă toată cutia, pentru a semăna cu un tort, și decorează cu fructe. Nu îți ia mult timp, dar trebuie să te trezești înaintea tuturor și să pregătești tortul fals fără să te vadă nimeni. Apoi pune-l în frigider și vezi cine se păcălește primul și vrea să își taie o felie.
  7. Toarnă oțet în sticla cu apă de gură. S-ar putea să te amuzi pe cinste de reacția soției sau a soțului.
  8. Cumpără o pungă mare de cipsuri și presară mult piper alb măcinat. Apoi servește-i insistent pe colegii de birou. Cine nu se prinde că este una dintre cele mai bune farse de 1 Aprilie s-ar putea să aprecieze chipsurile cu piper.
  9. Umple șosetele sau tenișii copiilor cu făină. Se vor amuza copios când vor încerca să se încalțe.
  10. Încearcă să ajungi cât mai devreme la birou și înlocuiește pozele pe care le au colegii pe mese. Fiecare ține poze cu iubita, cu soția sau copiii. Numără din timp câte poze sunt și schimbă-le rapid cu poze cu șeful vostru.
  11. Cumpără un set de cutii care intră una într-alta. Ideal ar fi să fie un set cu cel puțin 5 sau 7 cutii. În cea mai mică cutie, ascunde un card vechi, fără bani pe el, un telefon scos din uz sau o mașinuță de jucărie cu mesajul: ”Știu că vrei o mașină nouă… am făcut un efort și ți-am cumpărat una”!
  12. Pregătește o cola falsă! Cumpără o sticlă de jumătate de litru de apă minerală și sos de soia. Combină cele două băuturi până capătă culoarea celebrei băuturi coca cola. Dacă ai un coleg care îți cere mereu sticla ta de suc, este o farsă nimerită să îl păcălești cu o cola falsă de 1 Aprilie.
  13. Cumpără gogoși simple, fă o mică incizie pe lateral cu un cuțit și umple gogoșile cu ceva comestibil, dar deloc potrivit pentru niște gogoși cum ar fi niște ketch up, maioneză cu usturoi, cremă de ciocolată cu mult piper sau chiar pastă de dinți.
  14. Pregătește un vin fals pentru șeful care gustă glumele bune. Fierbe un litru de ceai din plante și adaugă niște alcool rafinat, dar ai grija ca rezultatul să imite bine un vin alb sau roze. Oferă-i sticla ca și cum ar fi niște vin bun de la țară. Apoi trimite-i mesaj, mai pe seară, să îl întrebi dacă i-a plăcut farsa de 1 Aprilie cu ceai.
  15. Lipește ochișori haioși din hârtie pe mere și portocale și aranjează-le strategic pe rafturile din frigider. Va fi o farsă delicioasă pentru cei mici.

Mesaje și păcăleli haioase de 1 Aprilie

Farse de 1 Aprilie - 30 de păcăleli și mesaje pentru prieteni
  1. Iubitule, m-a sunat mama și vine să stea la noi câteva luni. Să iei, te rog, mai multe pâini pentru cină! Te iubesc!
  2. Prietene, m-am hotărât să îți spun adevărul, chiar dacă o să mă urăști. Dar nu mai pot trăi așa, știind că te mint în fiecare zi… Să știi că m-am îndrăgostit de soția ta și ieri i-am spus și ei acest lucru… și știi ce mi-a răspuns? Să nu mai fac glume de 1 Aprilie atât de slabe!
  3. Cuiva îi e dor de tine, are nevoie de tine, se gândeşte la tine, vrea să fie cu tine, vrea să fiţi mereu alături. Ştii cine? Maimuţa de la ZOO!
  4. Iubitul meu drag, doresc să-ți dau o veste: SUNT ÎNSĂRCINATĂ cu noi atribuții de serviciu. Sper să-mi dea și mărire de salariu!
  5. Pentru că ești cel mai bun prieten al meu, țin să te anunț că mâine plec definitiv din țară și mă mut la rudele mele din Canada. Te aștept în seara asta la o bere să sărbătorim împreună!
  6. Prietene, sunt la spitalul Colentina, corpul B, salonul 6. Am avut un accident și m-au internat pentru operație. Vino, neapărat, azi cu o sticlă de vin să petrecem de Ziua Păcălelilor.
  7. Ești frumos, inteligent, sexy, excelent la pat, o adevarată vedetă în societate, știi să spui bancuri și să fii interesant, eşti tot ce își poate dori o femeie. Dar nu uita că azi e 1 Aprilie!
  8. Sunt singură pe întuneric și mi-e frică de mor. Te rog frumos, sună-mă să-ți aud vocea și să mă liniștești că nu este niciun BAUBAU în cameră.
  9. Du-te tu la șefu și spune-i că nu mă simt bine, că mi-e rău și nu vin la serviciu. Mie îmi este frică să îl sun, pentru că nu mă crede… azi este 1 Aprilie!
  10. Directorul general ne-a anunțat pe toți la ședința de azi că va scădea salariile cu 15% de la 1 aprilie pentru 5 colegi. Îmi pare rău să te anunț că ești primul pe listă.
  11. Șefa ne-a zis să plecăm acasă, dacă nu avem chef de muncă pe… 1 aprilie.
  12. Prietene, am fost tovarăși de joacă de la grădiniță, colegi buni la școală și vecini de când ne știm. Ieri, mama mi-a mărturisit ceva ce nici nu îmi vine să cred. Mi-a spus că sunt fratele tău vitreg… mi-aș dori să vii la noi azi, să stăm de vorbă… ca frații… de 1 aprilie!
  13. Suntem prieteni de atâţia ani și de aceea îmi este foarte greu să îți spun ceea ce trebuie să îți spun. Dar trebuie pentru că nu mai pot trăi în minciună, nu mai vreau să mă scald în această mocirlă… Iubita ta te înşeală cu mine. Eu te înșel cu ea… Imi pare rău … S-a întâmplat … Stii că nu ai cum să stai împotriva sentimentelor. Mi-am spus că nu trebuie, că nu se cade … O iubesc … Îmi pare rău … Promit că nu mai fac glume proaste de 1 Aprilie!
  14. Ești pregătit? Ei bine, am descoperit că sunt gravidă. În luna a doua. Așa că va trebui să ne grăbim cu nunta ca să putem spune că s-a născut la 7 luni. Am vorbit deja de rochie și mă gândeam să nu fie o nuntă mare. Tu ce zici? Te bucuri, nu? Te bucuri că te-am păcalit?
  15. Dacă cineva astăzi te lauda pentru stilul tău și pentru inteligența ta, nu-l băga în seamă: cum îndrăznește să te păcălească chiar de 1 aprilie?

foto: Shutterstock

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton