Reflecții în oglinzi umane: Cum poate coaching-ul să ne îmbunătățească relațiile

.

Cum te poate ajuta un coach în îmbunătățirea relațiilor tale?

Coaching-ul este o călătorie fascinantă către autocunoaștere și dezvoltare personală, cu implicații profunde în toate aspectele vieții noastre. Fie că este vorba despre carieră sau relațiile personale, acest proces aduce o nouă perspectivă și oportunități de creștere. 

În centru coaching-ului se află procesul de autocunoaștere dar și provocarea de a ieși din tiparele obișnuite pentru a aduce o conștientizare mai mare a modului în care gândim și acționăm, Schimbarea perspectivelor noastre poate avea un impact semnificativ asupra relațiilor noastre, deoarece nu există un compartiment separat pentru diferitele aspecte ale vieții noastre – totul este interconectat. 

Coaching-ul orientat către relații este o nișă pe care unii coachi o aleg, deoarece simt că pot aduce valoare profundă în acest domeniu și pot obține cele mai bune rezultate. Investiția lor în dezvoltarea și educația continuă în acest sens se reflectă în transformările pe care le facilitează în viețile clienților lor 

În timpul procesului de coaching, clienții dezvoltă diverse abilități care îi ajută să se înțeleagă mai bine pe ei înșiși, dar și pe cei din jurul lor. Aceste abilități includ ascultarea activă, comunicarea eficientă și non-violentă și cultivarea curiozității în locul judecății. Înțelegem că pentru a construi relații autentice și profunde cu ceilalți, trebuie să ne cunoaștem și să ne acceptăm mai întâi pe noi înșine. 

De exemplu, nu putem oferi sprijin și înțelegere cuiva care trece printr-o perioadă dificilă dacă nu am învățat să gestionăm propriile noastre emoții și reacții în situații similare. Abia atunci când suntem confortabili cu noi înșine putem oferi un sprijin autentic și sănătos celor din jurul nostru.

Spre exemplu, nu pot sta cu tristețea partenerului meu și voi încerca să îl salvez mai degrabă decât să îi ofer un spațiu în care să fie trist și să simtă tot amalgamul său de sentimente, dacă eu nu am învățat să stau cu propria mea tristețe și îmi este greu să fac acest lucru. 

Efectele trasformatoare ale coaching-ului se resimt cel mai puternic în relațiile noastre de zi cu zi. Prin explorarea și dezvoltarea personală, ne deschidem la conexiuni mai profunde și mai autentice cu cei dragi și cu lumea din jurul nostru.

Îmbunătățirea comunicării: Deschiderea Drumurilor Neexplorate

În coaching, o transformare fundamentală este să abandonăm judecățile și să adoptăm curiozitatea. Atunci când renunțăm la ideea de a eticheta (bun sau rău, normal sau anormal) și ne îndreptăm spre a fi interesați și curioși despre ce se află în spatele reacțiilor noastre („Hmm, mă întreb ce te-a determinat să reacționezi așa?” sau „Ce m-a determinat pe mine să reacționez așa?”), se creează o conexiune profundă, înlocuind separarea în tabere adverse. 

Multe conflicte în cuplu pornesc de la faptul că „vorbind împreună, ne înțelegem separat”. Adică, nu ascultăm pentru a înțelege, ci așteptăm să ne vină rândul pentru a replica și a avea dreptate, bazându-ne pe judecăți pe care le-am emis sau etichete pe care le-am aplicat. 

În cadrul coaching-ului, învățăm să ne conectăm cu noi înșine în primul rând, să înțelegem de ce reacționăm atât de intens la anumite lucruri, să rămânem prezenți în momentul actual, să ne ascultăm nevoile și să ascultăm activ persoana din fața noastră. 

Una dintre tehnicile cele mai eficiente în coaching este jocul de rol. Creierul nostru nu face diferența între un joc de rol și situația reală, permițând clientului să se observe, să ia o pauză din joc pentru a înțelege ce ar putea face diferit. În timpul pauzei, coach-ul oferă feedback, împărtășește observațiile și îl provoacă pe client să-și lărgească perspectiva dincolo de gândirea sa actuală.  

În etapa a doua a jocului de rol, clientul poate explora metode diferite de exprimare și comunicare, care nu i-ar veni natural într-o situație tensionată. Astfel, atunci când conflictul real apare, creierul deja are familiaritate, iar clientul poate rămâne ancorat în prezent, reușind să acceseze resursele exersate anterior în sesiunile de coaching, Desigur, cu cât exersăm mai mult, cu atât ne va veni mai natural în viața de zi cu zi. 

Strategii de rezolvare a conflictelor: Construind poduri prin comunicarea conștientă

Reflecții în oglinzi umane: Cum poate coaching-ul să ne îmbunătățească relațiile

Coaching-ul reprezintă o unealtă de neprețuit în cultivarea conștientizării. Indiferent dacă este vorba despre auto-conștentizare sau despre conștientizarea și integrarea perspectivelor diferite față de ale noastre, acesta reprezintă primul pas către o comunicare non-violentă și eficientă. 

În timpul conflictelor, adesea facem greșeala de a ne poziționa unul împotriva celuilalt. În realitate, strategia sănătoasă este să formăm o echipă împotriva provocării sau problemei cu care ne confruntăm. În loc să ne luptăm pentru a avea dreptate, este mai util să căutăm să înțelegem perspectiva partenerului nostru pentru a obține claritate asupra a ceea ce încearcă aceasta să ne comunice și cum se simte în conflict.

Atunci când abordez conflictul cu o doză de curiozitate mai degrabă decât cu judecată, pot să descopăr lucruri pe care nu le-am observat până acum și să înțeleg aspecte despre partenerul meu pe care nu am putut să le înțeleg anterior, deoarece eram prea preocupat să-mi dovedesc dreptatea. Prin curiozitate, creez un spațiu de siguranță psihologică pentru cel din fața mea pentru a putea fi vulnerabil, autentic și să exprime ceea ce simte cu adevărat. Acestea sunt două elemente care ne conectează cu adevărat: vulnerabilitatea și autenticitatea. 

Lucrând la propria mea dezvoltare și înțelegându-mă mai întâi pe mine însumi, pot să creez acest spațiu pentru partenerul meu, pentru a cultiva apoi o conexiune autentică. 

Tehnicile și strategiile variază în funcție de formarea și educația fiecărui coach în parte, ele fiind nenumărate. Procesul este ghidat în special de client, deoarece el trebuie să aleagă ceea ce consideră că este potrivit pentru situația în care se află. Coach-ul poate oferi opțiuni de explorare prin diverse tehnici, dar alegerea aparține clientului.

În cele din urmă însă, cea mai utilă unealtă este auto-cunoașterea, deoarece nu putem controla reacțiile celor din jurul nostru, dar le putem controla pe ale noastre. Pentru a răspunde într-un mod sănătos într-un conflict, este necesar ca relația cu propria persoană să fie una strânsă, bazată pe o cunoaștere profundă. 

Stabilirea și atingerea obiectivelor relaționale: fundații solide prin limite sănătoase

Cultivarea limitelor sănătoase reprezintă un element esențial în stabilirea și menținerea relațiilor echilibrate. O cheie importantă în acest proces este dezvoltarea unei relații prietenoase cu propriile emoții. Adesea, ne confruntăm cu ideea că ar trebui să ne bucurăm de emoțiile pozitive și să controlăm sau să le evităm pe cele negative. Cu toate acestea, realitatea este că pentru a trăi o  viață împlinită, este esențial să permitem toate nuanțele emoțiilor să se manifeste în noi. Atunci când suprimăm emoțiile neplăcute, de fapt suprimăm intensitatea tuturor emoțiilor, inclusiv a celor plăcute. 

Emoțiile au rolul de a ne comunica modul în care percepem lumea din jurul nostru. Ele funcționează ca o busolă, indicându-ne calea și oferindu-ne mesaje importante. De exemplu, frica ne avertizează că creierul nostru percepe o situație ca fiind periculoasă, furia ne semnalează că limitele noastre au fost încălcate, iar tristețea ne ajută să conștientizăm pierderea. Prin urmare, înțelegerea și acceptarea emoțiilor noastre ne ajută să ne cunoaștem mai bine limitele și să le comunicăm pentru a menține echilibrul din relațiile noastre.

O mare provocare legată de limite este identificarea acestora. Dacă nu suntem conectați cu propriile noastre emoții și nevoi, nu avem o busolă interioară care să ne indice când și unde să stabilim limite. De asemenea, o mare provocare este comunicarea acestor limite. De multe ori, ne este greu să stabilim și să comunicăm limitele noastre, din teama de a nu-i supăra sau judeca pe cei din jur. Totuși, lipsa comunicării implementării limitelor poate afecta negativ sănătatea noastră mentală și fizică. 

În cele din urmă, menținerea limitelor este esențială. Este important să înțelegem că limitele le stabilim pentru noi înșine, nu pentru a-i controla pe ceilalți. Spre exemplu, să zicem că limita mea într-o discuție este tonul agresiv sau ridicat. Știu că nu îmi face bine, știu că mă activează emoțional și nu pot să rămân într-un spațiu neutru. Dacă într-o discuție partenerul ridică tonul la mine îi comunic calm: „dacă discuția continuă pe acest ton, va fi nevoie să ies din cameră pentru a lua o pauză”. A se observa că am comunicat acțiunea pe care o voi face eu, asupra căreia am eu control, nu i-am cerut partenerului să facă ceva („vorbește mai încet altfel plec de aici!”, care e mai degrabă o amenințare). Comunicarea clară și respectuoasă a limitelor într-un mediu de siguranță psihologică este cheia pentru menținerea echilibrului în relații și pentru promovarea sănătății noastre mentale și emoționale. 

Susținerea satisfacției în relații: construirea unui teren solid

Coaching-ul poate fi un aliat de neprețuit în învățarea cuplurilor să se asculte activ, să fie curioși unul despre celălalt, să comunice eficient, direct și clar și să rămână prezenți în relație. Acestea nu sunt doar o serie de abilități de bifat pe o listă. Este nevoie de o alegere conștientă, zi de zi și de o investiție activă în aceste aspecte ale relației. 

Mai este încă un lucru esențial pe care nu l-am menționat până acum și anume, abilitatea de a rezolva conflictele fără a considera că „am pierdut în acea ceartă”. Este important să ne întoarcem la conflict dintr-un spațiu de calm, să discutăm despre ce s-a întâmplat, să clarificăm trăirile noastre și să ne cerem cu adevărat iertare atunci când greșim, fără să încercăm să justificăm acțiunile noastre ca fiind reacții la acțiunile celuilalt. 

Dragostea pe termen lung este o alegere constantă, este un verb, nu e ceva de sine stătător, astfel că este necesar un efort continuu pentru a fi menținută și dezvoltată.

Articol realizat alături de Irina Costea, Neuromindfulness Master Practitioner and Leader & Coaching Trainer în cadrul CoachVille.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton