Joel Fenelon Joseph s-a sinucis la Dubai, aruncându-se de la etajul 55 al blocului în care locuia. Omul de afaceri, originar din Haiti, era bun prieten cu Anamaria Prodan. Impresara a transmis un mesaj pe rețelele de socializare cu privire la pierderea suferită.
Milionarul se mutase de câțiva ani la Dubai, unde conducea mai multe afaceri de succes. Bărbatul deținea locuințe în mai multe părți ale lumii, precum Sardinia, Bahamas, Santo Domingo, Insulele Maldive, Ibiza, Los Angeles, Miami, Santiago de Chile, Seychelles și St Barth.
Joel Fenelon Joseph fusese diagnosticat cu cancer în urmă cu mai mult timp, iar tratamentele urmate nu au dat niciun rezultat. Acesta s-ar fi lăsat doborât psihic de boala sa și a recurs la acest gest extrem, potrivit Cancan.
A ocupat funcția de CEO al Ramokane General, din Dubai, Emiratele Arabe Unite, unde era și proprietar, dar a fost partener de afaceri și în alte companii internaționale.
Omul de afaceri a venit de mai multe ori în România, întâlnindu-se deseori și cu Anamaria Prodan.
„Drum lin printre stele, Joel! RIP!”, a mai scris impresara pe rețeaua de socializare, unde a postat și o imagine cu bunul ei prieten.
Anamaria Prodan a dezvăluit în trecut că are strânse legături cu milionarul din Dubai, aceasta publicând în mediul online și o fotografie în care apăreau împreună și îl numea „fratele” ei. Într-o intervenție în emisiunea „Agentul VIP de la Prima TV, aceasta a povestit că au fost „ca o familie” și că nimeni nu se aștepta ca el să recurgă la acest gest.
„Am fost prieteni foarte buni, nu buni, foarte buni. Am fost toți ca o familie pentru că noi am locuit toți în Address Downtown. Noi mâncam împreună, noi vorbeam în fiecare zi, făceam vacanțe împreună, mergeam peste tot îmrepună. Joel venea în România când erau petrecerile noastre sau zile de naștere, a fost un prieten nu devotat, ceva unic. Și un filantrop desăvârșit și un om care se bucura ca un copil când putea să strângă bani pentru copiii din Haiti sau pentru copiii din Somalia și făcea tot felul de gale în Dubai, unde strângea o grămadă de bani și nu păstra un leu pentru el”, a declarat Anamaria Prodan în cadrul emisiunii Agentul VIP, realizată de Cristi Brancu.
Impresara a dezvăluit că nimeni nu se aștepta ca Joel Fenelon Joseph să recurgă la acest gest, mai ales că operația pentru cancer la colon a decurs bine, iar el se pregătea să plece într-o vacanță. De asemenea, Anamaria Prodan a precizat că acesta și-a luat viața dimineața devreme.
„Când a aflat că este bolnav în ultimă fază de cancer și a ajuns la 35 de kilograme, probabil că în mintea lui s-a produs acest declic, și-a dat seama că nu mai are niciun fel de șansă. Noi ne-am bucurat acum o lună că și-a făcut operația de cancer la colon și totul a fost ok, operația a decurs bine. Nimeni nu s-a așteptat la așa ceva pentru că majoritatea am vorbit cu el acum câteva zile și era totul perfect, se pregătea să plece într-o vacanță. Ce s-a întâmplat acolo este o tragedie. Clar suntem șocați toți, toți am plâns”, a precizat ea.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Joel Fenelon Joseph și Anamaria Prodan