Ernest Takacs dezvăluie secretul relației de peste 20 de ani cu soția sa: „Eu cedez primul”. Ce a învățat de la fiul lui / Exclusiv

.

Ernest Takacs, prezentatorul emisiunii „În căutarea adevărului”, de la Kanal D2, a devenit cunoscut în urmă cu mai bine de două decenii, după participarea la primul sezon de Big Brother, iar de atunci toate formatele din care a făcut parte au cunoscut succesul. În exclusivitate pentru UNICA.ro, Ernest spune că întotdeauna a abordat profesia cu seriozitate și implicare și, în timp ce visul lui inițial a fost să ajungă în America, părinții îl vedeau preot. Mama i-a fost sprijini mereu, iar parcursul vieții i s-a schimbat radical după Big Brother.

Într-un interviu oferit în exclusivitate pentru UNICA.ro, Ernest Takacs, în vârstă de 43 de ani, recunoaște că nu l-a interesat neapărat succesul, ci doar să plece din țară. Inițial, părinții lui și-ar fi dorit ca el să devină preot, dar mama l-a susținut să ajungă în București. Aflăm ce probleme i-a adus înălțimea de aproape 2 metri și ne spune, după 22 de ani, motivul pentru care a participat la BigBrother.

Ernest Takacs își deschide sufletul și ne dezvăluie și detalii din viața personală. Aflăm cu și-a cunoscut soția, pe Ada, și cum au ieșit la prima întâlnire abia peste un an. Cei doi sunt împreună de mai bine de două decenii și de aproape 10 ani au devenit părinții unui băiat.

Ernest Takacs: „Visul meu era să ajung în America”

Ernest, te bucuri de succes de atâția ani. Ce simți atunci când ești oprit pe stradă de fanii tăi pentru a face poze?

Simt exact ceea ce simt și ei, adică o emoție puternică. Chiar dacă te obișnuieșți după ani de zile să fii abordat de oameni, emoția nu dispare. Eu cred că acea emoție te face pe tine să nu pierzi contactul cu realitatea, să nu-ți pierzi capul cum se spune. E fabulos. Tineri, maturi sau vârstnici, atunci când îi ții pe după umăr ca să faci o fotografi alături de ei, au un lucru în comun: inima le bate foarte tare.

„Sunt un om sincer, ce gândesc aia spun”

De ce ce crezi că te apreciază atât de mult publicul? Emisiunile tale de la Kanal D sunt în continuare în topul audiențelor.

O formulă magică nu cunosc. Știu doar că, în cazul meu, nu a fost o sete de celebritate cu orice preț. Am privit totul ca pe o provocare și am făcut mereu ce știu eu mai bine. Am muncit. Mi-am dat silința, tot interesul să fac un lucru cât de bine pot eu. Sunt un om sincer, ce gândesc aia spun. Știu că munca în echipă este mult mai prolifică decât să-ți dorești să furi prim-planul. Mereu am abordat profesia cu seriozitate și implicare. Nu neg faptul că am avut și noroc. Formatele emisiunilor în sine sunt atractive și cred că și alții, dacă ar fi fost în locul meu, s-ar fi bucurat de succes.

Ernest, despre Big Brother: „Am învățat că trebuie să ai mare grijă pe cine ții alături și că în viață ai parte de câteva șanse mari pe care e bine să nu le ratezi”

Ai apărut în atenția publică odată cu BigBrother. Ce a însemnat pentru tine acest show? Ce ai învățat și ce nu ți-a plăcut deloc la acel show?

Formatul Big Brother a fost pentru mine o provocare. Dar și șansă de a evada din ceea ce era o existență normală a unui tânăr dintr-un orășel mic de provincie. Spun a evada pentru că încă din liceu cochetam cu ideea de a pleca departe în lumea mare. Visul meu pe atunci era să ajung în America. De ce? Eram fascinat de ceea ce vedeam în filme, de viața de acolo. De orașe precum Los Angeles.

La Big Brother s-au pus atunci în joc bani cu care puteam să-mi realizez acel vis. A fost o experiență intensă, dar nu pot spune că până atunci nu știam cine sunt. După participarea la acel show am învățat că nu e bine să pleci urechea la cei care comentează fără argumente. Am învățat că trebuie să ai mare grijă pe cine ții alături și că în viață ai parte de câteva șanse mari pe care e bine să nu le ratezi. Nu pot spune că a fost ceva ce mi-a displăcut.

„Nu știu cum aș suporta să nu-l văd pe fiul meu câteva luni sau să stau departe de soția mea”

Au trecut 20 de ani de atunci așa că te întreb: te-ai dus la Big Brother pentru că erai tânăr sau te-ai mai duce odată și acum?

Ipotetic vorbind, cred că m-aș mai duce și acum, deși ar fi o decizie mult mai grea având în vedere că am o familie. Nu știu cum aș suporta să nu-l văd pe fiul meu câteva luni sau să stau departe de soția mea. Clar mi-ar fi mult mai greu decât acum 20 de ani.

Ernest ar participa si astăzi la Big Brother. Sursă foto: Arhivă personală
Ernest ar participa si astăzi la Big Brother. Sursă foto: Arhivă personală

Nu ți-a fost greu, teamă, să te muți de la Petroșani în București?

Având în vedere că eram pregătit să plec peste Atlantic, într-o lume unde nu cunoșteam pe nimeni pot spune că nu, nu mi-a fost teamă. Greu însă a fost pentru că nu e ca și când, după Big Brother, s-ar fi deschis toate ușile și la robinet curgeau bani. A trecut mai bine de un an după terminarea show-ului până când a apărut în peisaj șansa mare despre care vorbeam. Timp în care am stat cu chirie, împreună cu un prieten, căci nu-mi permiteam de unul singur. Și dacă nu ar fi fost mama care să ne trimită lunar câte un pachet, am fi mâncat multă pâine cu muștar sau iaurt.

Ernest: „Tata nu a fost de acord ca eu să plec la București”

Mama ta își dorea să te faci preot. Cum ai reușit să scapi?

Din fericire, mama nu este genul de om care să-ți pună pistolul la tâmplă. Din contră, dovada că m-a susținut necondiționat în toată nebunia asta cu Big Brother. Îmi amintesc că tata nu a fost de acord ca eu să plec la București pentru acest show. Mama însă mi-a zis “fugi că eu plătesc, e șansa ta!”.

Pentru emisiunile pe care le-ai prezentat te-ai pregătit bine, ai făcut cursuri de psihologie și detectivi. De ce?

Păi vă spuneam și mai devreme că îmi dau silința și tot interesul să fac un lucru cât de bine pot eu. Nu mi-a cerut nimeni asta, așa am considerat, din dorința de a fi bun în ceea ce fac. Trebuie să fii pertinent, să cântărești bine fiecare situație în parte și să ai mare grijă ce sfaturi dai. Asta pentru că undeva, în fața ecranului, se poate afla cineva a cărei viață tu o poți influența. Și asta implică o mare responsabilitate.

Ernest Takacs, în pericol la filmări: „A ieșit o fată cu un cuțit mare de bucătar la noi, doi bărbați ne-am luptat cu ea”

Ai fost vreodată într-un pericol real la filmări?

Da, de două ori. O dată la Călărași când puteam să avem un accident groaznic de mașină, eram pe o șosea ce traversa o pădure, spre Dunăre. Era la asfințit, aproape se întunecase. De nicăieri a apărut în fața mașinii o căruță ce nu avea măcar un ochi de pisica, un felinar, ceva, astfel încât să fie și ea vizibilă. Noroc că șoferul a avut reflex și a evitat razant un impact frontal cu căruța. Ne-am speriat groaznic atunci.

Și un alt moment s-a petrecut în București când, pe scara unui bloc, a ieșit o fată cu un cuțit mare de bucătar la noi. Doi bărbați ne-am luptat cu ea încercând să o calmăm. Ulterior am aflat că avea probleme de natură psihică.

Cum și-a întâlnit Ernest Takacs soția: „Nu ne puteam lua ochii unul de la altul”

De 20 de ani ești alături de Adriana. Îți mai aduci aminte prima întâlnire? Cine pe cine a cucerit?

Ah, prima întâlnire…prima întâlnire nu a fost una clasică. La vremea respectivă Ada avea un prieten. Se întâmpla la câteva luni după Big Brother. Eram cazat la un hotel. Întâmplarea face că prietenul ei și cu mine aveam o cunoștință comună, un amic. Acesta îi datora prietenului Adei o suma de bani. Și cum datornicul se cam evaporase, acesta a apelat la mine pentru a da de el. Și a venit la hotelul unde eram cazat împreună cu Ada.

Ernest împreună cu sotia lui. Sursă foto: Arhivă personală
Ernest, împreună cu sotia lui. Sursă foto: Arhivă personală

Când ne-am văzut, am avut un moment din acela, ca-n filme, când totul e parcă în reluare, nu ne puteam lua ochii unul de la altul. Ne-am plăcut imediat, dar nu am început o relație atunci. Abia după un an și ceva am avut și noi o prima întâlnire la o cafenea în centrul vechi.

Cum reușiți să aplanați conflictele, inerente într-o familie? Cine cedează primul?

Ce a funcționat la noi a fost faptul că nu gândim la fel, dar nu suntem nici diametral opuși în păreri. Comunicăm, negociem. Ne certăm, dar știm și să ne cerem iertare. Am ajuns să ne cunoaștem bine unul pe celălalt. Știm ce ne place și ce nu ne place ceea ce ne permite ca, atunci când e cazul, să facem acel mic compromis de dragul partenerului. De obicei, eu cedez primul. Nu suport să stau supărat.

Ernest, în rol de tată: „De la Alex am învățat să redevin copil”

Cum este tatăl Ernest? Ce ai învățat, până acum, de la Alexandru?

Încerc să fiu un om echilibrat, să mențin un echilibru. De cele mai multe ori mă las purtat de instinct și învăț din greșeli. Pentru mine este esențial ca fiul meu să comunice cu mine. Să aibă încredere că poate să-mi spună orice, chiar dacă nu-mi place ceea ce aud. El știe că, chiar dacă îl cert uneori, îl iubesc. Știe că are voie să greșească, știe că vreau să fie el însuși nu ceea ce-mi doresc eu. E datoria mea să-i arăt acolo unde greșește, dar calea și-o alege singur. De la Alex am învățat să redevin copil. Uneori suntem ca doi frați, când avem timp și ne luăm cu joaca.

Ernest alături de familia lui. Sursă foto: Arhivă personală
Ernest, alături de familia lui. Sursă foto: Arhivă personală

„Eu am început timid și am ajuns rebel”

Cum a fost perioada liceului? Erai timid sau cel mai rebel?

Perioada liceului a fost una dintre cele mai frumoase. Am avut parte de colegi ok, cu care m-am înțeles și distrat. Era o viață lipsită de griji, atunci am cunoscut și prima iubire. Era pe vremea casetofonului, da. Mai chiuleam toată clasa să mergem la cinema, la un film. Mai dădeam câte o petrecere când părinții plecau pe nu știu unde. Frumos. Făceam și noi tâmpenii, dar parcă aveam o inocența pe care cei ce sunt acum liceenii nu o mai au.

Eu am început timid și am ajuns rebel. De fapt cred că timiditatea a alimentat setea de rebeliune. Îmi amintesc că eram în clasa a 9-a și mă îndrăgostisem de o fată din clasa a 11-a. Aflasem că-i place Bon Jovi și, cum solistul avea cercel în ureche, m-am gândit că asta trebuie să fac și eu. Vă puteți imagina ce discuție blândă am avut cu părinții mei când m-au văzut cu cercel. Dar a funcționat și țin minte și acum intensitatea acelui sărut.

Citește și:  Cum a convins-o Ruxandra Ion pe Cristina Ciobănașu să joace în serialul Lia, de la Antena 1: “M-a intrigat când mi-a zis”/ Exclusiv

Citește și:  Violeta, fiica Andreei Marin și a lui Ștefan Bănică jr., primele imagini cu iubitul: „Te iubesc!”

Citește și: La 84 de ani, Chuck Norris sfidează trecerea timpului. Ce mănâncă zilnic pentru a fi într-o formă excepțională. „Simt că am 48 de ani!”

Cu ce probleme s-a confruntat Ernest Takacs din cauza înălțimii: „Mai o buza spartă, mai niște vânătăi zdravene”

Ești un bărbat foarte înalt, ai aproape 2 metri. Ai avut vreodată probleme la școală, glume proaste?

Da, aveam probleme. Glume proaste mai puțin, căci nu eram singurul înalt. Dar țin minte că, cel puțin în clasa a 9-a noi, ăștia mai înalții, eram mai mereu carne de tun pentru cei de clasa a 12-a. Mai o buza spartă, mai niște vânătăi zdravene.

Ai copiat vreodată la vreun examen?

Da, recunosc. În liceu copiam la materiile care nu prezentau interes pentru mine. Când dădeam lucrări de control nu făceam fițuici, copiam direct din caiet. Totul sau nimic. Culmea, am luat și nota 1 pentru copiat, dar atunci chiar nu copiasem. Colegul meu copia cu cartea pe masă deschisă și beleaua a căzut pe mine. La facultate nu copiam ci, din contră, mai făceam și din subiectele colegilor.

Când te-ai îndrăgostit prima dată?

Prima dată m-am îndrăgostit în clasa a 5-a. Dar pe atunci eram timid. Nu am avut curajul să-i mărturisesc sentimentele.

Mai ții minte când ai câștigat primii bani?

Primii bani i-am câștigat în studenție. Lucram pe calculator, la vectorizat de hărți. Adică transpuneam hărțile din clasic în digital. Banii îi foloseam să cumpăr piese pentru calculator, să fac upgrade.

Ernest Takacs vorbește despre relația cu divinitatea

Care e relația ta cu divinitatea?

Viața vine la pachet și cu bune, și cu rele pentru noi toți. Trebuie să acceptăm asta și să nu ne gândim că suntem singurii care trecem prin greutăți, încercări. Eu am avut o relație ok cu divinitatea de mic, am învățat despre puterea rugăciunii. Și, chiar dacă nu ești credincios, asta nu însemna că nu te poți ruga sau că divinitatea te va lăsa de izbeliște. Timpul are putere și el de a vindecă rănile. Însă în mare parte ține de tine, de comunicarea cu cei din jur și de rugăciune.

Ce nu știe lumea despre tine?

Îmi place să mă uit la desene animate.

„Celebritatea este efemeră, se poate duce precum fumul”

A existat vreun moment în viața ta când te-ai simțit celebru?

La întrebarea aceasta nu sunt eu în măsură să răspund, ci mai degrabă cei din jurul meu. Încerc să fiu cât mai echilibrat, cât mai cu picioarele pe pământ. Sunt conștient că celebritatea este efemeră, se poate duce precum fumul.

Ernest poate poate fi urmărit la Kanal D2, prezentând emisiunea În căutarea adevărului, de luni până vineri, de la 13:00.

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton