Cătălin Botezatu a comentat ținuta purtată de Simona Halep în prima zi a procesului de la TAS: „Ipocrizia românilor merge mult prea departe”

.

Designerii Cătălin Botezatu și Florin Burescu au comentat ținuta Simonei Halep din prima zi a procesului de la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne. Jucătoarea de tenis a atacat în instanță suspendarea de 4 ani primită pentru dopaj din partea Agenției Internaționale pentru Integritatea Tenisului (ITIA). În prima zi de audieri, fostul lider mondial a purtat o ținută de mii de euro.

Simona Halep a purtat o geacă semnată Brunello Cucinelli și un pulover Dior în fața completului de judecată. Din acesta fac parte Annabelle Bennett (Australia), Jeffrey G. Benz (SUA) și Ulrich Haas (Germania). Procesul de la TAS este vital pentru cariera sportivei. Simona Halep luptă pentru a obține reducerea sancțiunii de patru ani dictată de ITIA.

Cât costă ținuta Simonei Halep din prima zi a procesului de la TAS

Geaca Simonei Halep este în prezent redusă de la 4.222 de euro la 2.955 de euro. Puloverul marca Dior, imprimat cu roata de tarot a norocului, se vinde cu 2.550 de euro. După ce jucătoarea de tenis a fost judecată în mediul online pentru ținuta purtată, Cătălin Botezatu a sărit în apărarea ei.

„Eu cred că ipocrizia românilor merge mult prea departe. Faptul că noi comentăm cum s-a îmbrăcat un titan și un nume, cu care trebuie să ne mândrim, ca cel al Simonei Halep, este prea mult. În cazul Simonei Halep, pot spune că nu a epatat. Nu s-a dus îmbrăcată cu nu știu ce branduri extrem de scumpe.

În plus, e și normal ca la banii ei să poarte haine și de 10.000 de euro. Pentru că sunt banii ei. Ca să câștige bani și-a rupt mâinile și picioarele! I-a muncit, pur și simplu, nu i-a furat, ca alții. În concluzie, este o ținută corectă, dar și atitudinea ei este una corectă”, a spus Cătălin Botezatu, pentru Playtech Știri.

Citește și: Simona Halep, prima reacție după ce a fost suspendată 4 ani pentru dopaj: „Lupta mea continuă”

„Ar trebui ca noi, românii, să îi ținem pumnii și să ne rugăm să i se facă dreptate”

Cătălin Botezatu mai este de părere că românii ar trebui să o sprijine moral pe Simona Halep în această perioadă cu mari emoții pentru ea. Designerul a punctat faptul că jucătoarea de tenis a adus cinste României, așa cum au adus și Nadia Comăneci și Gheorghe Hagi. Totodată, creatorul de modă o admiră pe Simona atât ca om, cât și ca sportivă de performanță.

„Ar trebui ca noi, românii, să îi ținem pumnii și să ne rugăm să i se facă dreptate. Sunt convins că, dacă i se va face dreptate, rezultatele Simonei Halep vor fi unele extraordinare”, a mai spus Cătălin Botezatu, pentru sursa citată.

Citește și: Nadia Comăneci și Ilie Năstase, după ce Simona Halep a fost suspendată pentru dopaj: „E prea drastic”

Florin Burescu a criticat ținuta Simonei Halep. „A purtat haine scumpe, dar foarte prost combinate”

Designerul Florin Burescu nu a fost la fel de blând în critica sa constructivă. „Nu este o ținută tocmai inspirată, dacă nu investești în cunoștință de cauză se vede. (…) Cred că ar avea nevoie de un stilist. Probabil că nu s-a gândit la presă și, când s-a trezit, a pus pe ea tot ce a găsit în dressing, așa, la întâmplare”, a spus creatorul de modă.

Florin Burescu i-a oferit și sugestii de styling sportivei. Designerul a apreciat pozitiv puloverul Dior, pe care i-a recomandat Simonei Halep să-l poarte cu o pereche de pantaloni lungi gri sau bej și pantofi stiletto. În cazul în care nu-i plac tocurile, i-a recomandat o pereche de ciocate. Nu în ultimul rând, desginerul i-a sugerat să înlocuiască geaca de fâș cu un trench din cașmir.

Citește și: Cum arată vila din Snagov pe care Simona Halep o vinde pentru 4,4 milioane de euro / Galerie foto

„A purtat haine scumpe, dar foarte prost combinate. Ar fi bine ca, pe viitor, să fie foarte atentă cum se îmbracă, fiindcă aparițiile ei sunt foarte urmărite în întreaga lume. Îi doresc mult succes la proces și să revină cât mai curând în marile competiții. Este o sportivă foarte valoroasă, cu care ne mândrim!”, a concluzionat Florin Burescu, pentru sursa citată.

Foto: Hepta.ro; Instagram

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton