Cât a luptat Andre Agassi să o cucerească pe Steffi Graf: „Am fost uluit de grația ei!” Frumoasa poveste de dragoste a legendelor tenisului mondial

.

Andre Agassi (53 de ani) și Steffi Graf (54 de ani) au scris istorie în tenisul mondial și trăiesc o poveste de dragoste superbă de mai bine de două decenii.

Supranumiți “regele și regina lumii tenisului”, Agassi și Graff s-au întâlnit pentru prima dată la începutul anilor 1990, când amândoi erau ocupați să se mențină în topul clasamentelor sportive.

„M-am îndrăgostit de Steffi de când am văzut-o prima dată!”

Andre Agassi, poreclit “The Punisher” (Pedepsitorul), este considerat cel mai bun jucător la retur de serviciu din istoria tenisului. A câștigat opt turnee de Grand Slam, incluzând Australian Open (1995, 2000), Roland Garros (1999), Wimbledon (1992) și US Open (1994, 1999). Este primul jucător care a făcut Golden Slam, câștigând toate Grand Slam-urile, dar și medalia olimpică în același an. Dar și singurul care a câștigat un Super Slam în carieră (toate Grand Slam-urile + medalia de aur olimpic și ATP Finals, toate în același an).

Cât a luptat Andre Agassi să o cucerească pe Steffi Graf: "Am fost uluit de grația ei!" Frumoasa poveste de dragoste a legendelor tenisului mondial

Steffi Graf a fost prima jucătoare de tenis care a câștigat toate cele patru turnee de Grand Slem în același an. Cariera sa sportivă s-a întins pe o perioadă de 17 ani (1982 – 1999). În total, are 22 de titluri de Grand Slam. De asemenea, a ocupat locul 1 mondial în clasamentul WTA pentru un număr record de 377 de săptămâni.

Cât a luptat Andre Agassi să o cucerească pe Steffi Graf: "Am fost uluit de grația ei!" Frumoasa poveste de dragoste a legendelor tenisului mondial

Vezi în GALERIA FOTO mai multe imagini cu Andre Agassi și Steffi Graf

În 1992, după ce amândoi au câștigat titlul la simplu, Andre se pregătea să danseze cu Steffi la balul de la Wimblmedon, eveniment desfășurat în mod tradițional după încheierea prestigiosului turneu. Andre pusese de mult timp ochii pe Steffi, de când a văzut-o într-un interviu televizat. Andre Agassi a avut în acea perioadă câteva încercări de a lua legătura cu Steffi, dar fără rezultat.

„M-am îndrăgostit de Steffi de când am văzut-o prima dată făcând un interviu la televiziunea franceză. Am fost uluit de grația și discreția ei, de frumusețea ei naturală… Am încercat să-i transmit un mesaj după Openul Francez din 1991, dar ea nu a răspuns.

Acum, abia aștept să o învârt pe ringul de dans, nu contează că nu știu să dansez…”, și-a amintit el, ani mai târziu. Dar spre marea decepție a sportivului, pentru prima oară, dansul tradițional a fost anulat.

Cât a luptat Andre Agassi să o cucerească pe Steffi Graf: "Am fost uluit de grația ei!" Frumoasa poveste de dragoste a legendelor tenisului mondial

În spirit de glumă, Steffi Graf spunea atunci că nu era foarte entuziasmată de acel moment și că ea “a tras sforile” pentru ca evenimentul să fie anulat.

Andre Agassi: „Ea doar zâmbea, un zâmbet enigmatic!”

„Am muncit din greu pentru a anula totul”, a glumit Graf în timpul unui interviu acordat BBC Inside Sports. „Nu am învățat niciodată cum să dansez. Nu așteptam cu nerăbdare să dansez acolo” – a continuat ea. Agassi a fost dezamăgit, dar el și Graf au fost prezentați oficial la eveniment și au făcut o serie de fotografii cu trofeele lor, el îmbrăcat în smoking și ea în rochia albă.

„I-am spus: Mi-ar plăcea foarte mult să vorbim cândva! Ea nu a răspuns. Ea doar zâmbea, un zâmbet enigmatic și nu-mi dau nici acum seama dacă era fericită de ceea ce tocmai îi spusesem sau era doar emoționată”, a relatat Agassi în cartea sa biografică “Open”.

Citeşte şi: Brooke Shields a ajuns de urgență la spital pentru că a băut prea multă apă. „M-am trezit în ambulanță!”

Citeşte şi: Sandra, de nerecunoscut la 61 de ani. Povestea uluitoare trăită cu Michael Crețu, vărul lui Mădălin Voicu

Citeşte şi: Ce a făcut Sandra Bullock cu cenușa lui Bryan Randall în ziua când ar fi împlinit 58 de ani. Filmarea, postată pe Instagram

Citeşte şi: Brooke Shields i-a respins avansurile lui John F. Kennedy Jr. Cum a tratat-o el după acest episod

Au trecut șapte ani până când povestea lor de dragoste a prins contur.

Graf a avut o relație cu pilotul de curse Michael Bartels din 1992 până în 1999, în timp ce Agassi a început să se întâlnească cu actrița americană Brooke Shields (58 de ani) în 1993. Cei doi au fost căsătoriți timp de doi ani, între 1997-1999.

Brooke Shields și fotografia de pe frigider cu Steffi Graf

Ca o coincidență, Shields a lipit o fotografie cu Graf pe ușa frigiderului înainte de nunta ei cu Agassi, în 1997, încercând să se motiveze să facă mișcare pentru avea și ea picioare „perfecte” precum ale legendarei sportive.

Cât a luptat Andre Agassi să o cucerească pe Steffi Graf: "Am fost uluit de grația ei!" Frumoasa poveste de dragoste a legendelor tenisului mondial

După ce mariajul cu Brook Shield a luat sfârșit, Agassi și Graf au reluat legătura.

La cererea sa, antrenorul lui Agassi s-a coordonat cu antrenorul lui Graf pentru a organiza o sesiune de antrenamente simultane, în timpul turneului Key Biscayne din Florida.

„Vorbeam cu antrenorul meu și l-am întrebat – De ce vrea să exerseze cu mine?” El mi-a răspuns: Tu de ce crezi?” –  și-a amintit fosta sportivă, pentru ABC News.

De acolo, îndrăgostitul Agassi a început să „comploteze” să o cucerească pe Graf, trimițând buchete uriașe de trandafiri și chiar exersând o conversație cu antrenorul său înainte de a  o suna pentru a o invita la cină.

Cu toate acestea, Graf era încă cu Bartels și divorțul lui Agassi de Shields nu fusese, încă, făcut public. Abia câteva luni mai târziu au devenit mai apropiați unul de celălalt, în timpul turneelor de la Roland Gaross și Wimbledon.

Cât a luptat Andre Agassi să o cucerească pe Steffi Graf: "Am fost uluit de grația ei!" Frumoasa poveste de dragoste a legendelor tenisului mondial

În timpul unui zbor spre Londra, între cele două turnee, Agassi a transformat meniu din avionul cu care se deplasa într-o felicitare de ziua lui Graf. După ce i-a prezentat-o, ea l-a sunat, iar Agassi își amintește că a făcut o ultimă încercare de a o curta:

„Așa că trebuie să-ți spun, trebuie doar să spun asta înainte de a merge mai departe… cred că ești frumoasă. Te respect, te admir și mi-ar plăcea extrem de mult să te cunosc mai bine. Acesta este scopul meu. Aceasta este singurul meu plan din agendă.”

Andre și Steff și-au petrecut acea vară împreună. „De acolo totul a evoluat foarte repede” – spunea fosta sportivă.

Andre Agassi și Steffi Graf s-au căsătorit desculți, în blugi

Ea și-a încheiat relația cu Bartels, apoi și-a anunțat retragerea din tenis. La Wimbledon fusese ultima victorie din cariera ei.

În toamna lui 1999, în septembrie, la scurt timp după ce relația lor intrase deja în atenția presei, Graf s-a mutat în casa lui Agassi din Las Vegas. Cuplul s-a căsătorit în curtea proprietății, pe 22 octombrie 2001, „desculți și purtând blugi” în fața unui judecător, cu mamele lor ca singurii martori.

Agassi a spus pentru Forbes India că decizia lui Graf de a se căsători cu el a fost „cel mai important lucru” din viața sa, adăugând: „Ea a fost cel mai greu de cucerit… când Steffi Graf a spus ‘Da’, am simțit că este punctul culminant”.

La patru zile după ce au făcut schimb de jurăminte, cei doi au deschis un alt capitol al vieții lor împreună, odată cu venire ape lume a primului lor copil, un fiu pe nume Jaden. Doi ani mai târziu s-a născut surioara lui Jaden, Jaz.

Cât a luptat Andre Agassi să o cucerească pe Steffi Graf: "Am fost uluit de grația ei!" Frumoasa poveste de dragoste a legendelor tenisului mondial

Andre Agassi s-a retras din tenis după US Open din 2006, punând astfel capăt unei cariere de 20 de ani.

De atunci, el și Graf s-au dedicat activităților nonprofit prin fundațiile lor, jucând meciuri ocazionale în turnee caritabile. În paralel, se ocupă și cu diverse afaceri. În rest, ei duc o viață relativ liniștită, privată.

Agassi a descris experiența creșterii copiilor drept „cea mai mare bucurie și cea mai mare îngrijorare în mai multe feluri”.

Anul acesta, cele două legende ale tenisului vor aniversa 23 de ani de căsnicie.

Reflectând la povestea lor frumoasă de dragoste, Agassi a spus pentru Independent: „Suntem doi indivizi care au trăit o viață plină. Și nu reacționăm unul la celălalt, ne răspundem unul altuia”. Pentru Graf, totul se rezumă la „respect și umor”.

Steffi Graf: „Tenisul a fost o călătorie care m-a condus spre tine!”

Descriindu-și soția drept „cea mai importantă persoană” pe care a cunoscut-o vreodată, Andre Agassi a adăugat: „Îți petreci mulți ani din viață în competiție cu ceilalți. Dar în acest punct al vieții noaste, în urechile copiilor tăi și în inima mea, tu nu ai rival.”

Cât a luptat Andre Agassi să o cucerească pe Steffi Graf: "Am fost uluit de grația ei!" Frumoasa poveste de dragoste a legendelor tenisului mondial

Ca răspuns, Graf a spus: „Tenisul a fost o călătorie, iar cea mai bună parte a acestei călătorii este că m-a condus spre tine. Voi fi mereu recunoscătoare pentru asta!”

În vara acestui an, pe 15 iunie, de la ora 18:00, pe BT Arena Cluj, Andre Agassi și Steffi Graf vor juca în premieră în fața publicului din România, în cadrul Sports Festival 2024.

Foto – Profimedia

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton