Oana Zăvoranu, în vârstă de 50 de ani, s-a reprofilat și și-a deschis un magazin online de haine. Aceasta și-a lansat prima colecție, intitulată „Oana Zăvoranu – First Collection”. Deși are o mulțime de modele, nu oricine și le poate permite.
După ce a deținut o clinică medicală, bruneta a revenit în afaceri, de data aceasta alegând un domeniu cu totul diferit: cel al modei. Oana și-a lansat prima colecție cu care speră să dea lovitura. Aceasta a anunțat deschiderea magazinului ei online pe rețelele de socializare.
Oana Zăvoranu și-a lansat prima colecție de haine
La finalul anului 2023, Oana Zăvoranu anunța că dorește să revină în lumea afacerilor, atunci vorbind pentru prima dată despre această colecție de haine. Acum, visul ei a devenit realitate, iar magazinul a fost deschis pentru toată lumea. Doar că nu oricine își permite să cumpere produsele ei.
„Pentru că sunt un om puternic și luptător, merg înainte cu încredere și credință că nimeni și nimic nu mă poate opri din a mă reinventa oricât de dificil este să las în spate,(pentru moment), jaful samavolnic săvârșit asupra averii mele și a familie mele. Știu sigur că fiecare o să se regăsească în una sau mai multe piese din colecție, outfit-urile sunt de la o extremă la alta, așa cum sunt și eu, dar cu siguranță veți vedea că primează bunul meu gust și talentul meu la haine că doar nu degeaba de ani buni de zile îmi spuneți să îmi scot o linie de haine, pentru că vă place stilul meu și cum mă îmbrac”, a afirmat Oana Zăvoranu în mediul online, anul trecut.
„Vă pup tare și abia aștept să vă văd îmbrăcate, în sfârșit, în hainele mele, așa, ca mine”, mai spunea ea atunci.
Cât costă hainele create de vedetă
Oana Zăvoranu a precizat că hainele comercializate de ea nu sunt aduse din China, așa cum s-a speculat în mediul online, ci sunt create de o echipă cu care colaborează.
În prima colecției a acesteia se regăsesc treninguri, rochii, pantaloni, precum și sacouri și geci. Dar nu oricine își permite să achiziționeze aceste haine. Și asta pentru că prețurile sunt cam piperate.
O geacă de blugi din colecția Urban Style costă 945 lei, în timp ce o pereche de blugi din aceeași colecție este 859 lei.