Jurnalul Iuliei (15): Copilul al cui e?

05.07.2010, 14:42.

Am ascultat şi m-am amuzat iniţial pentru că după câteva seri să mă trezesc în faţa calculatorului în plin proces de creare a unui profil pe un site de dating online.
O poză banală aleasă la întâmplare, câteva cuvinte în câmpul descriere şi asta a fost tot. Evident, am mai scăzut vreo două kilograme şi mi-am mai adăugat câţiva cenimetri în inălţime, dar în rest am spus adevărul.

Conform profilului, Lulu, adică eu, este în căutarea unui bărbat brunet, cu vârstă cuprinsă între 28 şi 33 de ani, cu o constituţie atletică şi… cam atât, pentru că, deşi am fost sfătuită să mă uit şi la acest aspect, din ce am observat, situaţia financiară nu era un criteriu eligibil.

Din curiozitate am aruncat un ochi pe profilul masculilor şi domnişoarelor dornice de întâlniri amicale, amoroase sau de altă natură şi am rămas cel puţin surprinsă… ţărănimea snoabă de oraş era în floare. Iar în ceea ce priveşte pozele de profil, abia acum înţelegeam că la o ofertă atât de generoasă, munca tipei care se ocupă de pitzipoanca.org este floare la ureche.

În fine, la ce tragere de inimă aveam, după 5 minute de research superficial am închis minunata pagină, un adevărat izvor nesecat de parteneri de viaţă şi de bun gust şi mi-am văzut de ale mele.

A două zi, odată ajunsă la muncă, şoc şi groază, 40 de mailuri, toate, doar notificări de pe site-ul de socializare.

Cereri de prietenie de la burtoşi prăjiţi la soare mai mult decât indicat, ce-i drept, cu audi a sei în parcare şi cu kilogramul de aur la gât; şi mesaje… de la cele mai libidinoase până la cele mai penibile de tipul: „daca îngeraşi (un singur i) te-ar vedea mai păsărică ar fi geloşi pe tine şi ar cădea din Rai”.

Printre toate astea, şi un mesaj scurt, la obiect, şi un id de mess de la un tip, care, din poze cel puţin,nu se încadra nici la niciuna din următoarele categorii: cocalar, ţăran, ţigan sau libidinos.

În aceeaşi zi am şi început să vorbim. Am făcut schimb de poze, am aflat că este singurel şi independent, că stă în celălalt capăt al oraşului şi e doar cu 3 ani mai învârstă decât mine, iar pe după-masă deja mă alesesem cu o invitaţie la cafea. Evident că am refuzat-o, dar i-am sugerat că s-ar putea să fiu disponibilă a două zi. Oricum, pe lângă faptul că nu beau cafea după ora ceaiului la britanici şi aveam deja alte planuri cu nişte prietene, mi s-a părut că lucruile merg prea repede şi prea simplu.

Însă, pentru că socoteală de acasă nu se pupă cu aia din piaţă, câteva ore mai târziu, după ce m-am chinuit să rezist în sala de cinema la un film de duzină, mare mi-a fost mirarea când la ieşire îl văd pe individul pescuit de pe net cu care mă conversasem o zi întreagă.

M-am uitat la el exact când şi-a întors privirea spre mine. Emoţiile m-au copleşit în momentul în care privirea mi-a fugit către fetiţa pe care o ţinea de mână şi către tipa incredibil de drăguţă care stătea lângă ei.

Nu îmi venea sa cred. Ce noroc să am încât să dau doar peste bărbaţi cu obligaţii?

Nu mi-am mai ridicat ochii spre el şi am plecat spre un taxi când, la un moment dat, îl aud că mă strigă. Mă întorc şi mă uit urât. La un metru de mine era el cu o bomboană de copil în braţe. Mai face un pas spre mine şi îmi spune:

Ajută-mă să continui povestea şi miercuri vei descoperi ce s-a întâmplat!