Dorian Popa s-a mutat în casa visurilor sale în urmă cu șase ani și și-a amenajat spațiul de locuit exact așa cum și-a dorit, ca să se potrivească stilului său de viață.
Artistul, în vârstă de 35 de ani, locuiește într-o vilă de lux, situată în Domnești, care beneficiază de piscină în curte și un garaj spațios unde își ține bolidul său de 300 de mii de euro.
Dorian Popa: „Sunt investiţii colosale la o casă. E greu să faci o casă!”
Schimbările majore pe care le-a făcut au fost la parterul vilei. În urmă cu câțiva ani, Dorian Popa spunea că vila se întinde pe o suprafață de 400 de metri pătrați, iar întreaga curte măsoară 600 de metri pătrați.
„Hai că vă zic o informaţie super fresh. Pentru că e interesant şi pentru cei care ascultă. Datorită faptului că am reuşit să mă ajut foarte mult de YouTube, am băgat vreo 170.000 de euro. Dar sunt contravaloarea a vreo 220.000 de euro, adică am reuşit să am discount-uri, oferte, colaborări de vreo 50-60.000 de euro până acum. Casa are 400 de metri pătraţi, piscină şi foişor şi 600 de metri pătraţi are terenul. 400 de metri pătraţi are casa, sunt 3 etaje. Sunt investiţii colosale la o casă. Iar de când construiesc îmi dau seama de ce spuneau oamenii: E greu să faci o casă!”, a spus el, la emisiunea “Dimineaţa Blană” de la Pro FM.
Pentru că este nelipsit din mediul online, Dorian Popa a făcut public un tur al casei sale, cu scopul de a le arăta curioșilor ce schimbări a făcut în locuința sa de-a lungul timpului.
„E un home tour în care veți vedea fiecare cămăruță a casei în care eu locuiesc. Și dacă tot a fost să fie cu o renovare la cinci ani de existență ne-am luat timpul necesar și am filmat în cel mai mic detaliu toate camerele din casă” – a spus el în prezentarea casei, într-un clip pe Youtube.
Camera de zi, livingul, este spațiul unde artistul își petrece cel mai mult timp.
“Începem cu livingul, care este partea principală a casei. Partea în care petrec cel mai mult timp atunci când stau acasă, care include și bucătăria open-space. Baia de jos este o cameră, o încăpere pe care ați văzut-o de prea puține ori. E baia oaspeților” – a continuat Dorian Popa.
„Am încercat să fac niște scări ieșite din comun, speciale”
Biroul lui Dorian Popa se află la etaj, iar scările care duc acolo sunt realizate într-o manieră aparte, au un design interesant. Tot la etaj se află și un lounge unde are solarul.
„Am încercat să fac niște scări frumoase, ieșite din comun, speciale. Biroul este locul în care sunt extrem de mândru pentru că acolo, pe perete, vedem rezultatul miilor de ore de muncă. Apoi lounge-ul, un loc în care nu stau foarte mult, dar e un loc extrem de important pentru că are solarul” – a explicat Dorian.
“Dressingul poate fi asemănat cu un spital, știu, sunt nebun”
Dressingul din casa artistului este foarte spațios și este asociat cu un “spital”, datorită rigurozității cu care sunt aranjate toate piesele vestimentare.
“Dressingul poate fi asemănat cu un spital, știu, sunt nebun după ordine, poate un pic mai nebun decât prevede legea. Dar nu e așa că totul arată frumos când e aranjat? Și dormitorul meu superb pe care așteptam de atâta timp să îl renovez. Da, Chelutzu, aici dormi și tu” – a adăugat Popa.