Elisabeth Moss, însărcinată pentru prima oară, la 41 de ani: „Am fost foarte norocoasă”

.

Elisabeth Moss urmează să devină mămică. Actrița în vârstă de 41 de ani a dat vestea în direct, în timpul unei emisiuni televizate.

Starul show-ului „The Handmaid’s Tale” a apărut în emisiunea lui Jimmy Kimmel îmbrăcată într-o rochie neagră care îi scotea în evidență burtica de gravidă.

Elisabeth Moss, însărcinată pentru prima dată

Uimit peste măsură să o vadă pe Elisabeth Moss în această postură, Kimmel a întrebat-o: „Ești însărcinată sau doar o actriță incredibil de implicată?”.

„Puțin din amândouă”, a fost răspunsul dat de celebra actriță.

Moss a continuat spunând că a fost „foarte norocoasă” pe parcursul acestei sarcini precizând că „a mers foarte bine”. Apoi, ea i-a cerut sfatul prezentatorului.

Comediantul și-a amintit de sfaturile pe care el și soția lui, Molly, le-au primit de la Bill Murray când aștepta sosirea unuia dintre cei patru copii ai săi.

Citește și: Calvin Klein, surprins cu iubitul mai tânăr cu 46 de ani, după ce au fost la sală. Designerul a avut în trecut două soții

Citește și: Fosta soție a lui Cove, Maria Movileanu, s-a mutat cu fiul lor în Spania. Ce relație are actorul cu Bogdan: „E greu”

„Mi-a spus: Aduceți lumini de Crăciun în sala de nașteri”, a spus el, adăugând că Murray a sugerat, de asemenea, să aducă lumânări alimentate de baterii.

„Pentru că lumina este groaznică în cameră”, a precizat el.

Elisabeth Moss a preferat să nu vorbească mai mult despre sarcină. Actrița nu a dezvăluit nici cine este tatăl copilului ei sau când micuțul urmează să vină pe lume.

Actrița a fost măritată în trecut cu un comediant

În urmă cu mai mulți ani, Elisabeth Moss a ajuns în fața altarului la brațul comediantului Fred Armisen. Mariajul lor a durat doar un an, în 2011 cei doi alegând să meargă pe drumuri separate.

În ultimii ani, actrița a ales să își țină viața privată departe de ochii publicului, astfel că sarcina a venit ca un șoc atât pentru Jimmy Kimmel, cât și pentru telespectatorii acestuia.

Citește și: Jean-Paul Belmondo și Ursula Andress, o iubire tulbure. Actorii și-au părăsit partenerii de viață ca să fie împreună

Citește și: Sarah Jessica Parker și Matthew Broderick, o iubire ca în filme. Cum s-au cunoscut după tragedia în care el a accidentat mortal două femei

În 2022, Moss a declarat că își dorește copii, fiind inspirată de mama ei, Linda.

„Cu siguranță îmi doresc să am copii pentru că am fost inspirată de genul de mamă precum a mea. Ea a făcut un lucru frumos cu mine”, a spus ea.

Atunci, actrița a glumit că odată ce copilul ei se va naște, i-l va da mamei sale.

„Apoi i-l voi da mamei mele și poate ea să-l crească pentru că o va face foarte bine”, a spus ea amuzată la momentul respectiv.

Actrița a fost surprinsă, în aceeași zi în care a fost prezentă în emisiunea lui Jimmy Kimmel, pe platourile de filmare ale noului ei film, unde purta un halat roz sub care se vedea burta de femeie însărcinată. În ea a confirmat zvonul de abia seara, când a apărut la televizor.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus primele imagini cu burtica de gravidă a lui Elisabeth Moss

Sursă foto: Captură video, Hepta

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton