Adelina Chivu nu ţine niciodată diete

.

Însărcinată pentru a doua oară, Adelina Chivu se lasă în voia poftelor şi recunoaşte că mănâcă şi fast food atunci când îi e poftă. Fosta prezentatoare nu a ţinut niciodată o dietă.
Deşi este însărcinată pentru a doua oară, Adelina Chivu arată la fel de bine ca înainte de căsătorie. Mai mult, fosta prezentatoare tv a declarat că nu a ţinut niciodată vreo dietă pentru că nu are tendinţe spre îngrăşare.

Chiar şi în perioada sarcinii, când alte femei se tem de kilogramele în plus, Adelina spune că se lasă în voia poftelor. „Mi se pare o prostie ca femeile însărcinate să ţină dietă. Eu mănânc chiar şi fast food, când îmi este poftă. Nu mă abţin de la nimic!”, a declarat soţia fotbalistului Cristi Chivu.

Silueta de invidiat o va ajuta probabil să revină în televiziune. Conform libertatea.ro, Adelina se gândeşte tot mai serios să revină la meseria care a făcut-o faimoasă. Asta se va întâmpla când soţul, Cristi Chivu, se va retrage din
fotbal.

Până atunci, cei doi plănuiesc să-şi întemeieze o familie cât mai numeroasă.  „Mi-am dat seama că e greu până faci primul copil, la al doilea îţi intri în mână, la al treilea eşti expertă”, a declarat Adelina Chivu, potrivit libertatea.ro.

Foto: arhiva Ringier

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton