Ce ținute au purtat vedetele la Critics Choice Awards. Reese Witherspoon, apariție rară cu fiica sa, Ava

.

Vedetele au luat cu asalt covorul roșu duminică după-amiază pentru cea de-a 29-a ediție anuală a premiilor Critics Choice ce s-au desfășurat la Barker Hanger din Santa Monica, California. Margot Robbie și Emily Blunt au arătat incredibil în roșu, în timp ce Jennifer Aniston a optat pentru o salopetă neagră fără bretele, cu o curea atractivă.

Seara a fost una excepțională pentru Reese Witherspoon, care a ales să transforme evenimentul într-un moment mamă-fiică. Îndrăgita actriță a fost însoțită la decernarea premiilor de fiica sa, Ava, în vârstă de 24 de ani.

Ținutele uluitoare ale vedetelor la Critics Choice Awards

Margot Robbie (33 ani) a ales să apară la mult așteptatul eveniment într-o rochie personalizată Balmain. Superba rochie mulată a avut rozete deasupra bustului și i-a pus în valoare talia subțire. Vedeta și-a accesorizat ținuta cu cercei cu diamante Lorraine Schwartz, în timp ce părul l-a avut prins lejer la spate.

Jennifer Aniston (54 ani), a arătat superb într-o salopetă neagră fără bretele, cu un decolteu texturat și o centură care a căzut elegant în cascadă până la podea. Actrița a purtat pantofi negri, bijuterii delicate cu diamante de la De Beers, în timp ce părul l-a lăsat liber.

Emily Blunt s-a ridicat și ea la înălțimea așteptărilor, călcând pe covorul roșu al Critics Choice Awards într-o rochie roșie marca Giorgio Armani Prive, cu o rozetă pe umăr. Actrița a purtat bijuterii Tiffany & Co., alegând cerceii Jean Schlumberger by Tiffany Sea Fan din platină și aur galben de 18k cu diamante, plus o brățară din platină și galben rece de 18k cu safire Umba, opale și diamante din colecția Tiffany Blue Book Collection 2023.

Dua Lipa, în vârstă de 28 de ani, a arătat uimitor într-o rochie Prada tridimensională vișinie. Rochia artistei a prezentat o țesătură tridimensională așezată în modele în formă de valuri. Aceasta și-a accesorizat ținuta cu bijuterii Tiffany & Co., inclusiv cercei Jean Schlumberger by Tiffany constând din galben de 18K și platină.

Mandy Moore a ales o rochie roșie cu paiete, decupată, cu o fantă centrală adâncă în fustă și un decolteu adânc, în timp ce Emma Stone a optat pentru o rochie neagră semnată Louis Vuitton.

Citește și: Iulia Albu, atac la adresa lui Cătălin Măruță pentru filmările cu Eva. „Am fost oripilată! Este îngrijorător!” Ce a deranjat-o pe vedetă

Citește și: Alina Sorescu, despre gestul făcut de Alexandru Ciucu la aniversarea fiicei: „Este doar pentru imaginea lui publică”

Reese Witherspoon, apariție rară cu fiica sa, Ava

Reese Witherspoon, care a fost nominalizată pentru rolul său din „The Morning Show”, și fiica sa, au purtat rochii negre, fără bretele.

Actrița în vârstă de 47 de ani a purtat o rochie Celine neagră fără bretele, cu o fundă supradimensionată și o fantă până la coapsă, ce i-a scos în evidență pantofii negri Christian Louboutin. Aceasta a ales să își accesorizeze ținuta cu bijuterii Bulgari.

Citește și: Cele mai stylish ținute de la Globurile de Aur 2024 și lista completă de câștigători / Galerie foto

Citește și: Donatella Versace: 6 reguli vestimentare care nu ar trebui ignorate

Pe de altă parte, fiica ei, Ava, în vârstă de 24 de ani, a ales să poarte o rochie mini semnată Monique Lhuillier, acoperită de perle. Ca accesorii, tânăra a optat pentru tocuri Christian Loubutin și o geantă Celine.

Reese Witherspoon a ales să își prezinte ținuta pe rețelele de socializare, înainte de a se îndrepta spre Critics Choice Awards.

„Noapte de întâlnire mamă-fiică”, a scris celebra actriță în mediul online, unde a postat o imagine în care apare alături de Ava.

Actrița a ales să apară la eveniment alături de fiica sa după ce, pe 7 ianuarie, a călcat pe covorul roșu al Globurilor de Aur la brațul fiului ei, Deacon, în vârstă de 20 de ani.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus cele mai spectaculoase ținute de la Critics Choice Awards

Sursă foto: Profimedia

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton