Ce face Daniel Pavel în Republica Dominicană, în pauzele filmărilor pentru Survivor All Stars: „Să vă spun și un secret” / Exclusiv

.

Daniel Pavel s-a readaptat rapid în Republica Dominicană odată cu începerea filmărilor pentru Survivor All Stars. Emisiunea va fi difuzată în curând la PRO TV!

Au mai rămas doar câteva zile până pe 16 ianuarie, când, de la 21:30, pe PRO TV și VOYO, începe cel mai puternic sezon al show-ului Survivor All Star. Show-ul îi reunește pe unii dintre concurenții care au scris istoria primilor patru ani! Și care au demonstrat că merită să facă parte din elită – Survivor All Stars!

Ce face Daniel Pavel în Republica Dominicană? Pe 16 ianuarie începe Survivor All Stars

Alături de cei 20 de concurenți se află îndrăgitul prezentator Daniel Pavel, cunoscut de către toți fanii show-ului, ca Domnul Dan! După trei ani în care a învățat ce înseamnă să-și lase acasă familia și să se adapteze total la căldura puternică, Daniel Pavel a revenit în Republica Dominicană. Și este gata să le aducă tuturor sezonul suprem.

Anul nou a început așa cum știu cel mai bine – în avion, pe drumul către nisipul cald dominican pe care abia așteptam să-l revăd. După un zbor lung, am ajuns aici. Și, vă spun sincer, cred că mi-a ajuns o singură zi și deja mă simțeam ca și cum nu aș fi plecat niciodată. Pentru că, da, Republica Dominicană mi-a devenit deja cea de-a treia casă. După România și Austria”, a spus prezentatorul Survivor All Star, pentru UNICA.ro.

Odată ce s-a acomodat cu locuința lui și a trecut puțin peste diferența de fus orar, Daniel Pavel nu a stat mult pe gânduri și a revenit și la obiceiurile lui.

Mi-am reluat antrenamentele matinale. Adică alergarea pe iarba din jurul casei mele. Mă ajută nu doar să am un tonus bun pentru filmările lungi, dar îmi dă și ocazia să mă relaxez. Să fiu puțin cu gândurile mele. Și să intru în stare pentru tot ceea ce urmează în fiecare zi”, mai spune el.

Citește și: Daniel Pavel, nerăbdător să înceapă Survivor All Stars: „Avem dreptul la fericire, dar atenție cu mijloacele în a o atinge” / Exclusiv

Citește și:  Daniel Pavel și Ana Maria Pop merg în vacanță fără cazare. „Nu suntem turiști, suntem exploratori” / Video exclusiv

Citește și:  Daniel Pavel și Ana Maria Pop, primele declarații despre nași, după logodnă: „Vom avea mai multe perechi” / Exclusiv

„În prima săptămână, până se așează tot programul de filmare, aleg să fiu disponibil la orice oră pentru echipa de producție”

Cunoscut pentru faptul că este pasionat de sport, prezentatorul PRO TV nu se limitează doar la alergare. ”Voi reveni în următoarele zile și la sală. Întotdeauna, în prima săptămână, până se așează tot programul de filmare, aleg să fiu disponibil la orice oră pentru echipa de producție. Apoi, când știm exact când e nevoie de mine, îmi completez zilele. Cu antrenamentele pe care mi le recomandă fratele meu, direct din România”, a adăugat Daniel Pavel.

„Încă din prima zi am început ședințele”

Fiind deja al patrulea an în care luna ianuarie înseamnă revenirea în Dominicană, acesta nu a avut nevoie de prea mult timp nici pentru începerea activității de filmare. ”Încă din prima zi am început ședințele cu echipa de producție. Alături de colegii mei, am pus la punct planurile pentru tot ce vă pregătim în acest sezon suprem. Deoarece vă pot spune deja că urmează multe surprize … Si haideți să vă spun și un secret! Fluierul meu deja s-a auzit în mijlocul concurenților.

Chiar dacă filmările au pornit, știți deja că sunt cât se poate de aproape de voi pe rețelele sociale. Așa că voi încerca să vă arăt atât din frumusețile locului, cât și din lucrurile pe care vi le pregătim. Până pe 16 ianuarie, când ne vom vedea în fiecare marți, miercuri și joi, de la 21:30. Vă aștept să scriem împreună istoria SURVIVOR ALL STARS”, a concluzionat Daniel Pavel.

Cine sunt concurenții Survivor România All Stars?

În 2024, o parte din concurenții din sezoanele anterioare se întorc pe traseu, la Survivor România All Stars. Emisiunea începe din 16 ianuarie, la PRO TV și pe VOYO.

Din echipa Faimoșilor, în acest an, fac parte Zannidache (sezonul 2), TJ Miles (sezonul 3), Cătălin Moroșanu (sezonul 2), Jorge (sezonul 4), Jador (sezonul 2). Lor li se alătură Andreea Tonciu (sezonul 3), Roxana Nemeș (sezonul 2), Elena Ionescu (sezonul 1), Ana Porgras (sezonul 2) și Ștefania Stănilă (sezonul 4).

În echipa Războinicilor se numără Alex Delea (sezonul 3), Iancu Sterp (sezonul 1), Relu Pănescu (sezonul 3), Robert Moscalu (sezonul 4), Andrei Ciobanu (sezonul 1). Printre fete, se numără Lola Crudu (sezonul 1), Ștefania Ștefan (sezonul 3), Alexandra Duli (sezonul 3), Maria Lungu (sezonul 4) și Maria Chițu (sezonul 1).

Foto: PR Pro Tv

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton