Nicole Kidman și soțul ei, Keith Urban, și-au arătat corpurile tonifiate la plajă, în Sydney. Cei doi au petrecut momente memorabile, zilele trecute, când au renunțat la toate angajamentele și s-au bucurat de o zi împreună.
Actrița și partenerul ei, un cântăreț country cunoscut, ambii în vârstă de 57 de ani, au trezit admirația celorlalți cu forma fizică de invidiat pe care au afișat-o.
Nicole Kidman, ravistantă la plajă și la 57 de ani
Nicole Kidman a ales un costum de baie șic, în alb și albastru, cu model, care îi evidenția talia și picioarele bine lucrate. Vedeta a optat doar pentru câteva produse de machiaj, dar a uimit cu tenul ei strălucitor.
Keith a purtat un șort negru, iar admiratoarele au putut astfel să îi vadă tatuajul pe care îl are pe braț în toată splendoarea. Artistul și-a odihnit mai tot timpul mâna pe posteriorul soției sale, iar momentele în care au făcut schimb de gesturi romantice nu au lipsit, conform Daily Mail.
Cei doi au avut-o alături, la plajă, și pe fiica lor cea mai mică, Faith, care a împlinit 13 ani pe 28 decembrie. Ei o au împreună și Sunday Rose, de 15 ani.
Cum își păstrează frumusețea Nicole Kidman
Nicole Kidman a vorbit, de curând, despre rutina ei de îngrijire a pielii. Actrița a recunoscut că folosește o cremă regenerantă cu retinol pentru noapte. În timpul zilei, vedeta din producția Eyes Wide Shut utilizează întotdeauna SPF 100.
Actrița susține că nu se desparte de crema de protecție solară pentru că ajută la prevenirea îmbătrânirii pielii. „Dacă tinerii învață asta devreme, vor avea o piele incredibilă mai târziu”, a spus Nicole Kidman.
Nicole Kidman nu are o relație bună cu copiii pe care i-a adoptat cu Tom Cruise
Nicole Kidman a mai fost căsătorită, între 1990 și 2001, cu Tom Cruise. Cei doi actori au adoptat în timpul mariajului lor doi copii, pe Isabella și Connor, care au venit în familia lor în 1992, respectiv 1995. După ce Tom și Kidman au divorțat, cei doi copii au ales să rămână cu tatăl lor la Los Angeles, în timp ce vedeta din producția „Big Little Lies” și-a continuat viața în Australia.
Kidman a vorbit, la un moment dat, despre decizia Bellei și a lui Connor de a merge pe urmele tatălui lor și de a practica scientologia și a precizat că îi susține. „Sunt adulți”, a spus actrița într-un interviu din 2018, pentru Who.com. Actrița a recunoscut că relația ei cu cei doi copii s-a „răcit” mult în ultimii ani. Abia dacă își mai vorbesc.
După despărțirea de Tom, Nicole Kidman s-a căsătorit, în 2006, cu Keith Urban.