Selena Gomez se retrage din muzică. „Sunt obosită! Nu am vrut niciodată să fiu cântăreață cu normă întreagă”

.

Selena Gomez spune că mai are „un ultim album” înainte de a se retrage complet din muzică. În vârstă de 31 de ani, artista a început să cocheteze cu muzica mai mult dintr-o joacă, dar ulterior, hobby-ul său s-a transformat în ceva serios.

Acum, Gomez se gândește serios să renunțe la muzică și să se concentreze pe actorie.

Selena Gomez: „Vreau să mă relaxez pentru că sunt obosită!”

„Am început să mă distrez foarte mult cu muzică și apoi turneele au fost foarte distractive”, a spus Gomez într-un episod din podcastul „Smartless”, obținut de E! News, care urmează să fie lansat pe 7 ianuarie.

„Îmi făceam și emisiunea TV [„Wizards of Waverly Place”] în același timp, ceea ce mi-a plăcut foarte tare, așa că am continuat. Dar cu cât îmbătrânesc, cu atât îmi zic mai des: Mi-ar plăcea să găsesc un singur lucru pe care să-l fac constant” – a mai precizat ea, citată de Page Six.

Continuând, vedeta din „Only Murders In the Building” a spus: „Simt că mai am un album de scos. Și apoi, probabil, aș alege actoria. Vreau să mă relaxez pentru că sunt obosită. Mi-am dorit să fiu actriță, nu am vrut niciodată să fiu cântăreață cu normă întreagă, dar se pare că acel hobby s-a transformat în altceva.”

Selena Gomez a lansat trei albume de la primul ei proiect solo, „Stars Dance”, în 2013. Ultimul album a fost „Rare” în 2020, Gomez apărând în mai multe emisiuni TV și filme în timp ce făcea muzică.

Deși a avut rapid un mare un succes muzical, Gomez nu a mai plecat în turnee din 2016, din cauza problemelor psihice, apărute după ce a fost diagnosticată cu lupus. Tot atunci, ea a fost nevoită să-și întrerupă turneul mondial “Revival”.

Citeşte şi: Selena Gomez, despre copilăria ei dificilă: ”Mama avea trei locuri de muncă”

Citeşte şi: Selena Gomez spune că s-a îngrășat din cauza unor medicamente. Cum le-a răspuns celor care i-au criticat aspectul fizic

Citeşte şi: Selena Gomez, reacție virală la VMA, după ce scena s-a aprins în timpul prestației Oliviei Rodrigo. „A traumatizat-o!” / Video

Citeşte şi: Selena Gomez s-a vindecat de tulburare bipolară: „Dacă se va întâmpla din nou?”

Selena Gomez a făcut „o criză psihotică” în timpul unui turneu mondial

La acea vreme, cântăreața a susținut 55 de spectacole înainte de a avea ceea ce prietena ei a numit „o criză psihotică”.

„La un moment dat, ea a spus: ‘Nu vreau să fiu în viață acum. Nu vreau să trăiesc!’ Și eu zic: ‘Stai, ce?’ A fost unul dintre acele momente în care m-am uitat în ochii ei și nu era nimic acolo. Era doar negru absolut. Era atât de înfricoșător. M-am gândit atunci că este momentul ca totul să se termine și să mergem acasă”, a spus fosta asistentă a lui Gomez, Theresa, în documentarul dedicate artistei, difuzat de Apple TV+, „My Mind and Me”.

Ulterior, Gomez a fost diagnosticată cu tulburare bipolară și a fost să caute tratament la o unitate de sănătate mintală după turneu. Doi ani mai târziu, Gomez a intrat în tratament pentru a treia oară, iar apoi a urmat o pauză.

De când cu problemele de sănătate, Selena Gomez a ținut să facă diverse campanii de conștientizare legate de afecțiunile psihice. Și a vorbit la un forum de sănătate mintală susținut Casa Albă în primăvara lui 2022.

Foto – Instagram

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton