Home > Vedete > Ela Crăciun, despre tradiția pe care o respectă de Revelion și relația cu soțul ei: „Îl iubesc, chiar dacă nu împărtășim același limbaj”/ Exclusiv
Ela Crăciun, despre tradiția pe care o respectă de Revelion și relația cu soțul ei: „Îl iubesc, chiar dacă nu împărtășim același limbaj”/ Exclusiv
Ela Crăciun va petrece noaptea dintre ani în Sri Lanka. Vedeta recunoaște că de Revelion are întotdeauna lenjerie roșie și bani la ea, iar asta indiferent de locul în care îl petrece. Și cum acest sfârșit de an face loc unui nou început, Ela Crăciun mai are un motiv de sărbătorit, iar asta pentru că pe 2 ianuarie va avea premiera comedia în care a jucat pentru prima oară.
,,Tati part-time” este filmul în care poate fi văzută în ipostaze nemaivăzute și unde a împărțit platoul alături de Eva, fiica lui Cătălin și Andra Măruță. Înainte de a se avânta în călătorie cu familia, am povestit cu prezentatoarea de la Antena 3 despre cele mai importante momente trăite în 2003, despre relația cu soțul ei, finanțe, dar și multe altele. Iată ce dezvăluiri a făcut Ela Crăciun pentru UNICA.ro!
Ela Crăciun, despre Revelion, tradiții și regulile pe care le respectă ca să nu se îngrașe
Ela, se apropie Revelionul. Ce tradiție respecți în acea noapte specială?
Eviți anumite alimente în perioada asta a sfârșitului de an? Ai vreun secret care te ajută să îți păstrezi silueta?
Nu. Nu evit niciun aliment. Mă bucur de tot ce îmi place. Sunt o mare fană a salatei de boeuf și a lebărului. Le mănânc de câteva ori pe an, nu le evit, însă, încerc să nu consum toate alimentele preferate la o singură masă și mai evit să mănânc între mese. Nu mănânc o masă copioasă acum și peste una sau două ore o felie de cozonac și un tort. Mănânc tot ce am de mâncat la o singură masă, însă nu cantități enorme.
„Preotul Emil Cărămizaru este un prieten foarte drag sufletului nostru. El l-a botezat și pe Nicho”
Am văzut pe rețelele de socializare că ți-a binecuvântat casa preotul Emil Căramizaru. Ai respectat întotdeauna această traditie?
Da, respectăm această tradiție. Preotul Emil Cărămizaru este un prieten foarte drag sufletului nostru. El l-a botezat și pe Nicho, la el am fost și după ce ne-am căsătorit. Îmi place să merg acolo unde simt că avem un preot aproape de familia noastră, în adevăratul sens al cuvântului.
Ai cu soțul tău aveți un mariaj bine sudat. Cum obișnuiește să te surprindă, mai reușește după atâția ani petrecuți împreună?
Soțul meu nu face surprize! Cine îl cunoaște știe că el nu face surprize. Pe cât de mult nu îi place lui să facă surprize, compensez eu, pentru că sunt cea mai mare fană a momentelor speciale și de cele mai multe ori fac în așa fel încât toți membrii familiei să se bucure din plin.
Dar surprize neplăcute îți face?
Cea mai neplăcută aș spune că este tot legată de faptul că el nu face surprize. Eu sunt foarte entuziasmată și ador să fac un eveniment din toate momentele memorabile din viața noastră, evident complet necondiționat. Însă, recunosc, sunt momente în care mi-ar plăcea să fiu surprinsă de el. Este un soț fabulos și un tată remarcabil, față de care am toată admirația, iar eu îl iubesc așa cum este, chiar dacă nu împărtășim același limbaj al iubirii.
Ela Crăciun: „Cu siguranță cea mai mare cheltuitoare a casei sunt eu”
Cine se ocupă de finanțe în casă? În general, care e cel mai cheltuitor dintre voi?
Cu siguranță cea mai mare cheltuitoare a casei sunt eu. Nu avem un delegat care să țină casa așa cum se zice. Împreună facem asta, precum și majoritatea sarcinilor care țin de casă și creșterea copiilor. Avem un sistem infailibil și consider că facem o echipă foarte bună.
Cum sărbătoriți aniversarea căsătoriei? Cum ați bifat în acest an si ce planuri aveți pentru anul următor?
De obicei mergem în locul în care ne-am căsătorit, pentru că este la final de vară aniversarea noastră și de fiecare dată revenim cu drag acolo și avem grijă să reconstituim romantismul momentului. Din păcate anul acesta nu am mai ajuns pentru că am avut o altă invitație de onorat, din partea unei prietene.
„Am așteptat aproape cinci ani acest moment”
S-au întâmplat multe în 2023. Dacă ar fi să faci un top, care ar fi cea mai mare bucurie trăită de tine?
Fără doar și poate cea mai mare bucurie pentru noi este mutarea în noua noastră casă. Am așteptat aproape cinci ani acest moment și ne considerăm foarte norocoși că am putut petrece în sfârșit primul Crăciun în casa noastră. Este un moment mult-așteptat, care ne-a adus casa visurilor noastre și în care avem cu toții camerele, decorul și ambianța dorită.
Momentul greu din 2023 care te-a încercat din plin?
Cele mai grele momente pe care le trăim sunt cele în care stresul preia controlul. Consider că stresul este boala secolului și pentru mine momentele de stres sunt cele care mă consumă cel mai mult, pe care de cele mai multe ori ni le producem singuri.
Ela Crăciun, depre învățământul privat: „Am ales asta de frica drogurilor și a anturajelor periculoase
Ai ales pentru copiii tăi învățământul privat sau cel de stat? De ce?
Într-o școală particulară copiii sunt mai supravegheați, profesorii sunt mai deschiși, comunicarea profesor-elev este mai apropiată și nu în ultimul rând am ales asta de frica drogurilor și a anturajelor periculoase, o realitate care nu te ocolește nici măcar dacă alegi o formă privată de învățământ.
Sunt costisitoare taxele pentru România?
Da, sunt foarte costisitoare taxele și de foarte multe ori consider că nu merită un efort financiar atât de mare școlile private.
„Casa rămâne în familie, este a părinților mei, însă sora mea se pregătește să o renoveze și să se mute în ea”
Ai o familie frumoasă, o casă de poveste. Ce obiectiv mai ai de atins?
Îmi doresc să lansez și cea de-a patra carte, pe care o am scrisă de aproape un an și jumătate și de care nu am mai apucat să mă ocup. În primul rând, pentru că nu am mai avut timpul necesar, iar în al doilea rând pentru că am terminat un curs de parenting coach, în America, iar anumite lucruri care erau scrise în carte nu mai coincid cu ceea ce gândesc acum. Trebuie să mă repliez și să schimb anumite pasaje.
Ce se întâmplă cu casa în care ați stat până de curând? Rămâne în familie sau va fi vândută?
Casa rămâne în familie, este a părinților mei, însă sora mea se pregătește să o renoveze și să se mute în ea, așa că o voi revedea cât de curând.
„Am o soacră minunată. Este ca o mamă pentru mine, mereu vine și mă ajută”
Ce relație ai cu soacră? Te răsfață? Îți împrumută rețete?
Am o relație foarte bună. Am o soacră minunată. Este ca o mamă pentru mine, mereu vine și mă ajută. Chiar și în perioada aceasta în care am fost atât de ocupați cu mutatul, a venit și ne-a ajutat, ne-a făcut de mâncare, a stat cu Nicholas, care o adoră și preferă să stea mai mult cu ea decât cu bona. Face de fiecare dată tot posibilul pentru noi. Este o soacră minunată și mi-aș dori să ajung și eu să fiu o soacră ca ea și ca mama, care și ea la rândul ei este o soacră extraordinară.
Cum îți îngrijești tenul? Care sunt pașii pe care îi respecți?
În primul rând o demachiere ca la carte. Altfel, sora mea mă ceartă. Chiar am plănuit cu ea să îmi facă niște tratamente de curățare și iluminare a tenului. Folosesc și creme, cremă de ochi și cremă de față în special. Fac și peeling o dată sau de două ori pe săptămână. Înainte de sărbători am făcut procedurile carbon peel și skin glass, preferatele mele.
În rutina ta de îngrijire și-au făcut loc și leacurile băbești?
Cred că la acest capitol doar ceaiurile sunt singurele leacuri la care apelez. În rest, urmez întocmai sfatul medicului, așa cum îmi învăț de altfel și audiența să o facă, atât în cadrul emisiunii mele, cât și online, unde comunitatea mea știe că încurajez mereu informația validată de profesioniști.