Laura Giurcanu și Aris Eram par să aibă o chimie aparte încă din timpul filmărilor pentru emisiunea America Express. Cei doi, care au fost surprinși sărutându-se după revenirea în țară, nu au confirmat și nici infirmat relația. În ediția de marți, 28 noiembrie 2023, Laura a dezvăluit că a primit un cadou de la Aris, în timp ce ea îi cumpăra un suvenir lui Cezar, bărbatul care o aștepta acasă.
Echipa formată din Sânziana Negru și Laura Giurcanu a câștigat imunitatea mare, astfel că fetele au avut puțin timp pentru a se bucura de frumusețea Ecuadorului. Cele două au plecat și la cumpărături, pentru a-și lua un suvenir din această țară. Totuși, ele s-au gândit și la bărbații care le așteptau acasă.
Laura Giurcanu, între Aris Eram și Cezar
În timp ce Aris Eram îi trimitea pupici și îi făcea complimente, în timpul filmărilor pentru America Express, Laura Giurcanu se gândea la iubitul ei, care o aștepta în România.
După ce au câștigat imunitatea, Laura Giurcanu și Sânziana Negru au primit câte 5 dolari pentru a-și cumpăra ceea ce își doresc. Astfel, fetele au mers la o tarabă cu suveniruri și au găsit câteva brățări și coliere pe care au vrut să și le ia amintire.
„Noi nu am apucat până acum să luăm nimic din locurile prin care am fost și Laura și-a luat o brățărică de la Cocoșul nostru”, a afirmat Sânziana Negru.
„Am primit-o de la Aris. Aris avea brățară de la Cocoș și eu am zis, „mamă, ce mă oftic că nu am și eu brățară de la Cocoș”. El se uita așa la mine și am zis „Poți să mi-o dai pe aia”. Și el era „Bine, hai că ți-o dau”. Și mi-a dat-o. Și după aia a zis „Oricum culorile alea erau cam de fete””, a povestit Laura Giurcanu.
Sânziana a afirmat că atât ea, cât și Laura, au cumpărat câte un suvenir pentru iubiții lor, Ștefan Floroiaca și Cezar Bîtlan.
„Le-am cumpărat iubiților noștri câte o alpacă pentru că iubitul meu a zis că seamănă cu o alpacă. Și câte o brățară, că nu avem nici bani de mai mult și vrem totuși să ne întoarcem așa, cu o atenție mică, să știe că ne-am gândit la ei în ziua de imunitate”, a spus Sânziana.
„Noi avem bani de mai mult, dar nu vrem să îi cheltuim chiar pe bărbați. De aceea ne-am și târguit la alpace că ni s-au părut cam scumpe”, a precizat Laura care a negociat prețul unei alpace.
„Astea le-am luat pentru bărbații din viața noastră”, a spus Laura Giurcanu în timp ce băga brățările în gentuță.
Laura, nehotărâtă cu privire la viața sa amoroasă
Deși inițial a spus că a cumpărat o brățară pentru iubitul ei, la testimoniale Laura Giurcanu a revenit asupra afirmațiilor sale, precizând că nu are un iubit sau că, mai degrabă, nu știe dacă mai are un iubit.
„Eu nu am iubit”, spune Laura la testimoniale, în timp ce Sânziana începe să râdă și zice „Ce mincinoasă”.
„Când am plecat de acasă eu nu aveam iubit. A rămas un pic incertă situația, nu știu ce se va întâmpla până o să ajung acasă, așa că am luat o brățară să fie în caz de orice. Văd eu cui i-o dau”, a precizat ea, sub privirile amuzate ale colegei sale.
„În caz de orice. Dacă e, poate i-o dă altuia”, a completat Sânziana Negru.
În cele din urmă, Laura recunoaște că a cumpărat brățara pentru Cezar.
„Ok, este pentru Cezar, viitorul fostul meu prieten”, spune Giurcanu.
Aceasta a spus că îi va da brățara lui Cezar dacă se va împăca cu el, în caz contrar, o va purta alături de cea primită de la Aris Eram.
„Dacă ajung acasă și mă împac cu Cezar și nu am să-i dau și eu un suvenir de aici? N-am cum. Și dacă nu mă împac cu Cezar când ajung acasă, aia e, mai port eu încă o brățară. Pe lângă asta de la Aris mai port una”, a spus râzând Laura Giurcanu.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Laura Giurcanula America Express