Ștefan Stan și soția lui s-au despărțit. Simona s-a mutat cu cele două fetițe, în urmă cu un an, în Germania. Atunci, artistul, care a câștigat Vocea României în 2011, a negat că ar fi vorba de o separare și a dat de înțeles că vrea să le ofere fetelor lui un alt stil de viață.
Cu toate astea, se pare că cei doi aveau ceva probleme în relație. Acum, între cei doi a intervenit o ruptură, adâncită, probabil, și de distanța dintre ei. Ștefan Stan a făcut primele declarații despre despărțire.
Ștefan Stan, primele declarații despre despărțirea de Simona: „Ne ocupăm de cele două fete. Există înțelegere”
„Un an foarte tumultuos, în familie lucrurile s-au mai schimbat un pic, nu vreau să vorbesc despre asta. Lucrurile s-au schimbat radical. Suntem bine, ne ocupăm de cele două fete. Există înțelegere. Copiii sunt prioritari. Suntem prieteni foarte buni. Înainte de a fi soț și soție am fost prieteni foarte buni. Cele două fete sunt rodul iubirii noastre, îmi doresc să crească în armonie, chiar dacă nu este așa cum poate mi-am dorit eu. Încerc să fac tot posibilul să fie bine”, a declarat Ștefan Stan, pentru Antena Stars.
Ștefan Stan și Simona s-au căsătorit în 2019, după patru ani de relație, între cei doi fiind o diferență de 23 de ani. Artistul și soția lui au împreună două fetițe, pe Elif și Mira. Ștefan Stan a câștigat „Vocea României” la Pro TV, în 2011.
Ștefan Stan regreta ca mama nu i-a fost alături la cununie
Artistul și-a îngropat mama cu doar trei săptămâni înainte să se cunune civil. Ștefan Stan regreta atunci că ființa care i-a dat viață nu i-a putut fi alături, însă i-a lăsat un prețios inel pe care să îl ofere alesei sale. Câștigătorul emisiunii Vocea României 2011 a făcut dezvăluiri despre cum a decurs cererea în căsătorie și cum a reușit să depășească perioada respectivă:
„Am fost în Londra, la un concert, și am luat-o și pe ea. Într-una din seri, am mers la un restaurant, și, fără să mă gândesc, am luat inelele de plastic de la paharele de pe masă, m-am așezat în genunchi și i-am spus că vreau să fim împreună pentru totdeauna, iar acele ‘bijuterii’ inedite ne vor duce în fața ofițerului stării civile. A fost doar un prim pas, căci, la întoarcerea în țară, mama mea mi-a dat un inel de familie, cu valoare sentimentală mare, pentru a-l pune pe degetul Simonei. Ea o iubea foarte mult. Păcat că a murit cu trei săptămâni înainte de cununia noastră, dar… asta este viața”, mărturisea el la acel moment, conform Wowbizz.
Înainte de despărțire, Ștefan Stan susținea că nu ar putea trăi fără Simona
Ștefan Stan susținea atunci că nu ar putea trăi fără Simona. ”Eu și Simona ne cunoaștem de patru ani, am avut o relație cu sincope, aș putea spune, dar, până la urmă, ne-am regăsit și ne-am dat seama. că suntem făcuți unul pentru celălalt. Acum, cred că nu aș mai putea trăi fără ea absolut deloc. Mi-ar fi imposibil. Este sufletul meu”, afirma atunci solistul.