George Ivașcu, între familie și carieră. Cum arată viața unui actor îndrăgostit de teatru: „Am învățat să plâng râzând” / Exclusiv

George Ivașcu (55 ani) este unul dintre cei mai apreciați actori din România. Fie că se află pe scena teatrului sau în fața camerelor de filmat ale unui proiect cinematografic, precum „Visul”, în care joacă rolul unui regizor, sau serialul „Clanul”, marele actor se implică total, devenind una cu personajul. Cine este George Ivașcu după ce se lasă cortina și cum reușește să mențină un echilibru între familie și carieră, ne-a spus chiar el, într-un interviu acordat exclusiv Unica.ro.

În urmă cu câțiva ani Alice Barb a decis să divorțeze de George Ivașcu, după ce acesta începuse să se scufunde tot mai mult în carieră, lăsând pe plan secund familia. Acela a fost momentul în care a realizat cât este de important să nu te lași absorbit cu totul de profesie și să rezervi la fel de mult timp și celor dragi. Actorul a mărturisit că soția sa este cea care reușește, în continuare, să aducă echilibrul în viața lui.

George Ivașcu, îndrăgostit de teatru din adolescență

Iubește teatrul de mic copil și spune că pentru el actoria este o vocație. Deși lucrurile nu au mers întotdeauna așa cum a sperat, nu s-a gândit niciodată să renunțe la această lume pe care o cunoaște de-o viață.

VEZI GALERIA FOTO(1 / 10)

Știu că v-ați îndrăgostit iremediabil de teatru încă de la debut, dar a existat vreun moment în carieră în care ați regretat că ați ales această meserie?

Vedetele din România au strălucit la Festivalul Mamaia 2024. Wow, ce ținute! GALERIE FOTO

Recomandarea zilei

Da, așa cum spuneam, m-am îndrăgostit de această profesie, de această lume, încă de la 14 ani. Am cam intrat în lumea filmului datorită faptului că mi-am petrecut copilăria în Cinematograful Patria, unde lucra bunica mea. Am avut ocazia să văd premierele unor filme celebre, precum Nea Mărin miliardar sau Mihai Viteazu. M-am îndrăgostit iremediabil de lumea asta. Evident, sunt momente în care ai regrete, dar nu e regretul ăla de tipul „gata, de mâine mă las de profesie”.

Nu e în regulă. Până la urmă, mai mult decât o profesie, este o vocație. Iar când chiar vrei să împărtășești din sentimentele tale, din gândurile tale, din tipul tău de sensibilitate, atunci, oricât de dezamăgit ai fi, până la urmă, tot la prima dragoste te întorci, respectiv, iată, la teatru-film. Nu, nu aș fi renunțat niciodată, cu toate că au fost momente de cumpănă.

Maria de la Insula Iubirii, vacanță de vis în Grecia, cu noul iubit. A uitat de Dany Boy, de Marcel și de ispita Beni / FOTO

Recomandarea zilei

„Viața e o cursă cu obstacole”

Nu tot timpul îți ies toate lucrurile, nu întotdeauna aprecierea publică e pe măsura a ceea ce te aștepți să fie. Viața e o cursă cu obstacole și cred că cel mai important este să nu te oprești în fața obstacolului, ci să cauți soluții, să încerci să vezi ce ai greșit, ca să poți îndrepta, nu să dai vina pe ceilalți. Drept care, sigur sunt momente când nu toate lucrurile au fost așa cum mi-aș fi dorit sau cum s-ar fi așteptat publicul, dar cel mai important este să înțelegi că lucrurile pot fi schimbate și să cauți în tine acele transformări, modificări care, până la urmă, să facă din tine nu un personaj, ci un om care se prezintă în fața publicului.

Ce meserie ar fi ales George Ivașcu dacă nu ar fi fost actor

Dacă nu ați fi performat în acest domeniu, în ce direcție v-ar fi plăcut să mergeți?

Mi-aș fi dorit foarte tare să fiu un medic. Am o deosebită apreciere față de medici pentru că, așa cum noi suntem niște doctori ai sufletului, încercând să le dăm oamenilor poftă de viață, să le le dăm bucurii și, prin rolurile noastre, să le creăm speranță, cred că, de fapt, cea mai nobilă misiunea, aceea de a avea grijă de un om, e cea de medic. Am o imensă apreciere și respect față de medici. Da, probabil că dacă nu aș fi fost actor, cu siguranță mi-aș fi dorit să fiu medic.

Citește și: Mihai Bendeac, declarație emoționantă pentru George Ivașcu: „Îi sunt recunoscător pe viață”

Citește și: George Ivașcu a aflat din presă că divorțează: „Credeam că e o glumă”

Cum reușește să mențină echilibrul între carieră și familie

Ați trecut printr-o perioadă mai dificilă în momentul în care ați ajuns la divorț cu soția Alice Barb și mărturiseați că familia a fost în plan secund mult timp. Cum reușiți acum să mențineți un echilibrul între viața personală și carieră?

Da, a fost un moment dificil, am tot povestit de el, și anume faptul că Alice, în maturitatea și în înțelepciunea ei, a reușit să-mi tragă un semnal de alarmă care, până la urmă, a însemnat un pas al meu spre maturizare. De ce? Pentru că, sigur, la începutul carierei îți dorești foarte tare să demonstrezi că ești bun, că profesia e modul principal de a trăi și, până la urmă, descoperi cu trecerea timpului că toți trebuie să ne facem profesia cu foarte multă abnegație, dăruire, dar că nu trebuie să uităm niciodată că în jurul nostru există suflete pereche. Suflete la care trebuie să te gândești nu numai că există, ci pur și simplu să exiști împreună cu acea persoană.

George Ivașcu: „Trecerea timpului m-a făcut mai înțelept”

Cum reușim este datorită lui Alice, care, în afara zonei artistice pe care o împărtășim, are și această dorință de echilibru în ceea ce înseamnă viața de familie, casă, pisicile noastre, viața noastră personală. Și atunci, cred, am învățat foarte mult din faptul că orice ai face, oricât de performant ai fi, ai nevoie de acest permanent echilibru. Și iată, trecerea timpului m-a făcut mai înțelept, trecerea timpului m-a făcut mult mai atent la ce este în jurul meu, pentru că asta e viața din păcate, totul este efemer. Ce a fost ieri astăzi e altceva, mâine va fi cu siguranță altceva. Trebuie să te bucuri de fiecare zi și, mai mai bine zis, să te bucuri de fiecare perioadă pe care o trăiești și să încerci să o trăiești împărtășind-o și împărțind-o cu cineva.

Cum l-a impactat întâlnirea cu Dem Rădulescu

Care este cea mai importantă lecție pe care ați primit-o atât pe plan profesionat, cât și pe plan personal?

Despre lecțiile primite în plan personal am tocmai ce am vorbit și lucrul ăsta a fost foarte important pentru maturizarea mea, dar și pentru o privire în ansamblu a vieții. În viață am primit foarte multe lecții, pentru că, atâta vreme cât ai o profesie în care vorbești despre oameni, trebuie să înțelegi întotdeauna omul mai presus decât persoana proprie.

În plan profesional, a fost foarte importantă întâlnirea mea cu Dem Rădulescu, care în anul întâi, deci atunci când încă nu știi încotro s-o apuci, a avut o vorbă foarte înțeleaptă: „Bravo, Gică, ăsta ești tu!”. Ceea ce am înțeles ceva mai târziu, când Luigi Pirandello spune în piesa „Șase personaje în căutarea unui autor”, la întrebarea tatălui către regizor, care zice „Cine ești tu?”, iar el răspunde „Domnule, eu sunt regizor!”, „Nu, nu, nu cine ești tu?” – și o spunea cu majunscule – „Cine ești tu, cel cu visurile tale, cu speranțele tale, cu tristețile tale”. Indiferent de perioada în care te afli, de suișurile pe care le ai, de succesul pe care îl ai, întotdeauna trebuie să te întrebi cine ești tu. Vei descoperi un om care, prin natura profesiei, iată cum fac eu actorie, vorbește despre un om pentru ceilalți oameni. Da, cam asta ar fi. Sunt multe, pentru că am considerat – și am spus-o întotdeauna – că sunt rodul întâlnirilor mele. Șansa mea de a mă fi întâlnit cu mari actori, cu mari profesori, cu mari regizori, șansa mea de a fi la ora asta profesor și de a împărtăși cu tinerii, în primul rând nevoile lor, bucuriilor, ce îi interesează, speranțele lor, toate lucrurile astea mă fac să susțin și să spun „da, eu sunt rodul întâlnirilor mele”. Deci, din fiecare întâlnire am avut ceva de învățat.

Citește și: Delia a spus din ce motiv și-a întrerupt ședințele de terapie. „Am zis că nu vreau asta”/ Video

Citește și: Cum îi vor explica Smiley și Gina Pistol fiicei lor cu ce se ocupă: „Nu vreau să fie genul de copil «bă, tu știi cine e tata?»” / Video

Cine este George Ivașcu, cel din spatele scenei

Când ieșiți de pe scenă, decorul se schimbă și rămâne George Ivașcu și nu personajul său. Cum sunteți în spatele cortinei? Ce vă place să faceți în timpul liber?

Interesantă întrebare pentru că, într-adevăr, cine sunt atunci când nu sunt pe scenă? Cine sunt atunci când nu sunt o apariție publică? Cum sunt eu în particular? Cum sunt eu acasă? Am spus întotdeauna că eu am făcut o profesie ușor împotriva firii mele. Eu sunt deosebit de timid, sunt o natură meditativă mai degrabă decât explozivă și expansivă, așa cum se vede în rolurile pe care le fac. Cum îmi place să petrec timpul liber? Cel mai mult îmi place să călătoresc, pentru că eu consider că viața este atât de scurtă încât fiecare călătorie îți îmbogățește universul sufletesc, completezi lipsurile pe care le-ai avut.

Am copilărit în Militari, cartier al Bucureștiului, iar universul de acolo era atât de mic încât faptul că mă pot întâlni cu alți oameni, pot vedea alte locuri, e o continuă fascinație a copilului meu interior. Deci, cam asta fac. În rest, în timpul liber sunt exact opusul a ceea ce construiesc ca personaje. Foarte liniștit și, aș putea spune, un tip leneș.

Îmi place să glumesc despre mine cum că sunt leneșul absolut, în sensul că nu-mi place să fac de două ori același lucru. De aia n-am rămas corijent, nu am rămas restanțier, repetent, pentru că am zis „Domnule, decât să fac de două ori același lucru, care oricum nu-mi place, mai bine îl fac o dată și încerc cât se poate de bine”. Deci, sunt leneș. Pot să spun ce noroc am cu familia mea și se leagă foarte tare cu răspunsul de mai devreme, când am zis că sunt un om norocos pentru că am avut și am o familie care reușește să umple lipsurile, golurile, nevoile mele și cărora le mulțumesc.

„Niciodată nu m-a încercat abandonul”

Dacă ar fi să vă felicitați pentru un lucru, pentru ce ați face-o?

E o întrebare foarte dificilă, căci tot timpul mă uit la ceea ce nu fac bine, nu la ceea ce fac bine, deci mi-e foarte greu să mă felicit neapărat pentru ceva. Mai ales profesional știu cât de multe mai am de adăugat, de căutat, de învățat. Dacă ar fi să mă felicit pentru ceva este că niciodată nu m-a încercat abandonul. Tot timpul am încercat să depășesc obstacolele, să îndrept greșelile și, ce aș mai putea spune, este că am învățat să plâng râzând. Ori de câte ori mi-a fost greu, m-am gândit la ce spunea bunica mea: „George, soarele, cât e de soare, nu poate încălzi pe toată lumea”. Si atunci am învățat să plâng râzând.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu George Ivașcu

Sursă foto: Alex Gâlmeanu, PR, Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro