Eliminare America Express, 22 noiembrie 2023. Care este echipa care a părăsit competiția

.

Sonia Simionov și Iuliana Pepene au fost eliminate în ediția de miercuri, 22 noiembrie 2023, din competiția America Express. Cele două au concurat la cursa pentru ultima șansă împotriva lui Aris și a Alexiei Eram, dar și a lui Romică și Cătălin Țociu.

Echipa formată din Iuliana Pepene și Sonia Simionov este cea care a ajuns ultima la Irina Fodor și a așteptat verdictul Soarelui ascuns în cufăr. Iar totemul a fost, de data aceasta, roșu.

Eliminare America Express, 22 noiembrie. Iuliana Pepene și Sonia Simionov au părăsit competiția

Cursa pentru ultima șansă s-a dovedit a fi o provocare intensă și dificilă pentru toate echipele, iar în acest episod, Iuliana Pepene și Sonia Simionov au ajuns ultimele la Irina Fodor.

Cele trei echipe care au intrat în cursa pentru ultima șansă au avut de trecut peste probe dificile, care ar pune nervii și stomacul oricui la încercare. Deși au făcut tot posibilul pentru a trece peste orice provocare, cele două jurnaliste au ajuns ultimele la linia de finish. Și cum Soarele a fost roșu, acestea au fost nevoite să părăsească competiția.

Iuliana și Sonia au refuzat să facă o probă, iar penalizarea primită le-a condus direct pe ultima poziție a clasamentului. Concurenții au avut de mâncat câte o jumătate de cuy prăjită, dar cele două nu au reușit să ducă la final proba.

„Am ajuns la jumătate și nu numai la jumătatea întregului parcurs, ci și la jumătatea parcursului prin Ecuador. Mai avem aici doar două etape, iar apoi continuăm cursa către Buenos Aires”, a afirmat Irina Fodor înainte de a anunța care a fost echipa ajunsă pe ultimul loc.

Alexia și Aris a fost prima echipă care a ajuns la Irina Fodor. Cea de-a doua echipă care a ajuns la Irina Fodor a fost formată din Romică și Cătălin Țociu. Vestea că el împreună cu fiul său au ajuns pe al doilea loc a fost un șoc puternic.

„În momentul ăla…Eu care am reacții de obicei și sunt un tip care lucrează cu reacțiile, pentru că asta e meseria mea, am rămas mut. Zici că m-a trăsnit!”, a mărturisit Romică Țociu.

Citește și: Reacția lui Edward Sanda, după ce Cătălin Bordea l-a făcut „laș”: „Și așa nu îi prea știe nimeni” / Video

Citește și: Mike și Iulia Albu, în lacrimi la America Express. Ce au pățit cei doi concurenți la cazare / Video

Citește și: Laura Giurcanu și Aris Eram, împreună în Barcelona. Cum au fost surprinși de paparazzi

Citește și: Jean Gavril și soția sa, Bianca, vor deveni părinți pentru a doua oară: „Acest copil a fost planificat”/ Exclusiv

Iuliana Penene și Sonia Simionov, primele declarații după eliminare

În momentul în care Irina Fodor a dezvăluit că Iuliana Pepene și Sonia Simionov sunt cele care au ajuns ultimele din cursa pentru ultima șansă, concurenții au fost șocați, lucru observat și de Iuliana Pepene.

„Pe mine nu m-a impactat vestea cât m-au impactat privirile celorlalți, care nu se așteptau”, a afirmat ea.

Deși au fost puțin dezamăgite că nu vor putea continua aventura America Express, cele două jurnaliste au declarat că se bucură că au avut ocazia să participe la această emisiune.

„Noi ne-am bucurat, ne-a plăcut. N-am fost tristă! Am avut un strop, așa, de dezamăgire, pentru că știu că mai aveam multe de arătat în concursul ăsta și o mare de bucurie că o să ajung acasă. Îmi e dor de casă!”, a spus Iuliana Pepene.

„Nu e un moment de bucurie, dar niciun moment de tristețe. Mergem acasă, eu o să mă duc la restaurantul meu preferat, o să aleg un homar viu și o să cer să mi se facă fript, așa cum îmi place mie cel mai mult. Mie îmi pare rău doar pentru că sunt convinsă că mai aveam lucruri de demonstrat amândouă”, a spus, la rândul ei, Sonia Simionov.

În final, Iuliana și Sonia au mărturisit că sunt mândre de realizările lor în America Express.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Sonia Simionov și Iuliana Pepene la America Express

Sursă foto: Instagram, PR

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton