Megan Fox, poem despre sarcina pierdută. Actrița mai are trei băieți. „Bătaia inimii din pântecul meu”

.

Megan Fox (37 de ani) a lansat cartea de poeme „Pretty Boys Are Poisonous” la începutul lunii noiembrie. În paginile acesteia, actrița a scris despre sarcina pierdută. Megan și logodnicul ei, rapperul Machine Gun Kelly (32 de ani), ar fi trebuit să aibă o fetiță. Pentru artist ar fi fost al doilea copil, iar pentru actriță al patrulea.

Megan Fox are trei băieți, Noah Shannon, Bodhi Ransom și Journey River, din fosta căsnicie cu actorul Brian Austin Green (50 de ani). La rândul lui, MGK are o fetiță, Casie Colson Baker, din fosta relație cu Emma Cannon. Megan și MGK formează un cuplu din primăvara anului 2020 și ar fi trebuit să devină părinții unei fiice. Actrița a pierdut sarcina în săptămâna a 10-a.

Megan Fox, poem despre sarcina pierdută. Actrița ar trebui să aibă o fetiță

În cartea ei, „Pretty Boys Are Poisonous”, Megan Fox a scris un poem despre ecografia unei fetițe la 10 săptămâni și 1 zi din sarcină. „Poate dacă nu ai fi… poate dacă aș…”, a scris actrița. „Bătaia inimii din pântecul meu, vreau să te țin de mână, să-ți aud râsul, dar acum trebuie să-mi iau la revedere”, mai sunt alte versuri. Într-un alt fragment, Megan se imaginează ținând bebelușul în brațe „în timp ce-mi ești smulsă din interior”.

„Voi plăti orice preț, spune-mi, te rog, care este recompensa pentru sufletul ei?”, a mai scris Megan Fox. În mai 2022, MGK i-a dedicat actriței piesa „Twin Flame” pe scena Billboard Music Awards, adăugând: „Și asta este pentru copilul nostru nenăscut”.

Citește și: Megan Fox și Machine Gun Kelly s-au logodit. Cum arată inelul de logodnă

Citește și: Megan Fox și Machine Gun Kelly își beau sângele unul altuia. Care este motivul

Megan Fox, despre cartea ei de poeme: „Libertatea mea se află în aceste pagini”

În celelalte poeme din carte, Megan Fox vorbește despre abuz și relații toxice. Înainte de a lansa „Pretty Boys Are Poisonous”, actrița a explicat că redactarea cărții a fost o încercare de a elimina boala care prinsese rădăcini în ea, din cauza tăcerii.

„Mi-am petrecut toată viața păstrând secretele bărbaților, mă doare trupul din cauza greutății păcatelor lor”, a mai declarat Megan Fox. „Libertatea mea se află în aceste pagini. Cuvintele mele sper că îi pot inspira pe alții să-și recupereze fericirea și identitatea, folosindu-se de vocea lor pentru a lumina ceea ce a fost îngropat, dar nu uitat, în întuneric”, a completat atunci.

Citește și: Megan Fox, ținută sexy pe covorul roșu al galei MTV Video Music Awards 2021

Citește și: Brian Austin Green, fostul soț al lui Megan Fox, tată pentru a cincea oară. Prima imagine cu bebelușul

Megan Fox a divorțat de primul soț în 2022

Megan Fox s-a despărțit de Brian Austin Green în mai 2020. Divorțul dintre actori s-a pronunțat doi ani mai târziu, în februarie 2022. Actorii, care s-au cunoscut în anul 2004, pe platourile de filmare ale serialului „Hope & Faith”, au fost căsătoriți timp de aproape 10 ani.

Din ianuarie 2021, Brian Austin Green formează un cuplu cu dansatoarea Sharna Burgess (38 de ani), alături de care are un fiu, născut în iunie 2022. Din relația cu actrița Vanessa Marcil (55 de ani), actorul mai are un fiu, Kassius Lijah.

Foto: Profimediaimages.ro; Instagram/Megan Fox

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton