Cum arată fiica lui Adrian Enache, Diana, după ce a născut. Imaginea cu care uimește

.

Diana Enache a devenit mamă în urmă cu aproape o lună, dar arată spectaculos. Fiica lui Adrian Enache, care are de aproape cinci ani o relație cu Ionuț Vîntu, a luat doar câteva kilograme în timpul sarcinii și pare că și-a intrat rapid în formă după ce a născut. Ea va reveni pe scenă pe 14 noiembrie, la concertul tatălui ei de la Sala Palatului.

Diana Enache a ieșit cu fetița ei la plimbare și a postat o imagine pe rețele de socializare. Artista avea un zâmbet larg pe față, semn că visul frumos pe care îl trăiește nu se poate compara cu nimic altceva. (Vezi în galeria foto imaginea cu Diana Enache după ce a născut)

Diana Enache, prima imagine după ce a născut

Discretă cu aparițiile în ultima vreme, Diana Enache a decis să își facă admiratorii părtași la momentele de poveste pe care le trăiește de când a devenit mamă și a făcut publică o fotografie în care apare alături de fetița ei, Maria Ilinca. Fiica lui Adrian Enache poartă o rochie gri, nu foarte subțire, ci în ton cu anotimpul pe care îl traversăm, care îi evidențiază silueta, semn că a reușit să câștige rapid bătălia cu kilogramele.

Mesajele celor care îi urmăresc activitatea nu s-au lăsat mult așteptate. Dacă unii s-au declarat încântați de felul în care arată după naștere, alții i-au făcut urări pentru cea mică: „Nici nu zici că ai născut, arăți super, să vă crească sănătos bebe!” / „Ești minunată! Sunteți o pereche superbă!” / „Felicitări! Să aibă mult noroc și să vă bucurați de minune!” /”Superbă! Felicitări și să vă trăiască minunea!”, sunt doar câteva dintre urările care i-au bucurat în mod sigur ziua.

Adrian Enache: „Maria Ilinca e cu adevărat o minune”

Micuța Maria Ilinca și-a cucerit părinții, dar și bunicii cu prezența ei. „Maria Ilinca e cu adevărat o minune! Nu că o iubesc mai mult, dar e altceva. Îmi lipsește dacă nu o văd o zi, e drog. Are trei săptămâni. Am avut emoții când o țineam în brațe. Diana e împlinită, e mai calmă. Până la Sala Palatului, pe 14 noiembrie, unde o să fie nebunie și vă așteptăm”, a spus Adrian Enache, în emisiunea lui Cătălin Măruță, la PRO TV.

​”David, fiul meu, are aproape 18 ani și joacă în serialul Groapa, sunt foarte mândru de el.  Sunt foarte mândru de copilașii mei, de David și de Diana. Sunt cel mai bogat om din lume, m-a sunat Elon Musk să îmi spună”, a adăugat el.

Citeşte și: Diana Enache, ședință foto spectaculoasă în ultima lună de sarcină. Cum arată fiica lui Adrian Enache

Citeşte și: John Stamos și-a surprins iubita în pat cu un alt actor celebru. Cum a reacționat

Iuliana Marciuc, emoționată pentru Adrian Enache

Iuliana Marciuc spune că a văzut lacrimi în ochii lui Adrian Enache în aceste zile. „Mari emoții și mare bucurie! O vom celebra împreună pe frumoasa Maria la Sala Palatului, în 14 noiembrie, când am gândit împreună cu regizorul spectacolului, Daniel Iordachioaie, un moment special pentru a marca prima apariție pe scenă a Dianei în calitate de mămică.

Să fie mereu înconjurate de iubire și noroc, iar în ochii bunicuțului rock’en roll să vedem numai lacrimi de bucurie câte am văzut zilele astea”, a mărturisit Iuliana Marciuc, pe o rețea de socializare.

Citeşte și: Alina Pușcaș și soțul ei, Mihai Stoenescu, și-au construit casa visurilor: „Chiar nu credeam că vom găsi ceva pe placul nostru”/ Exclusiv

Citeşte și: Motivul neașteptat pentru care fiica lui Liviu Vârciu, Carmina, a fost vizitată de Poliție: „Nu știu dacă am făcut bine”

Diana Enache: „Ne înțelegem foarte bine, suntem pe aceeași lungime de undă”

Diana Enache și Ionuț Vîntu, fiul omului de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu, se iubesc de aproape cinci ani, dar nu se grăbesc către altar. Cu toate astea, nu ar fi exclus ca acum, după nașterea fetiței lor, lucrurile să se schimbe. „Ne înțelegem foarte bine, suntem pe aceeași lungime de undă și cred că acesta este lucrul cel mai important într-o relație: să te completezi și să aveți același viziuni despre viață și aceleași valori.

Să vă raportați la aceleași valori și lucruri pe care vi le doriți. Restul, mai cu sare, mai cu piper, că așa e în relații. Important este să fie solid”, susținea artista, pentru UNICA.ro.

Foto: Facebook

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton