Câți bani trebuie să scoți din buzunar dacă vrei să mănânci la restaurantul lui Cătălin Scărlătescu

.

Acum că a renunțat la a fi jurat în emisiunea Chefi la Cuțite, Cătălin Scărlătescu are mai mult timp pentru a se ocupa de restaurantul său din București. Celebrul bucătar a pregătit un meniu cu o gamă largă de preparate, însă prețurile lor sunt destul de piperate.

„XChef by Cătălin Scărlătescu” se numește restaurantul acestuia, iar cei care îi calcă pragul se pot delecta cu diferite mâncăruri pregătite chiar de fostul jurat. Printre acestea se numără ceviche, burgeri, tacos, pește, precum și faimoasele scoici ale lui Scărlătescu.

Cât costă preparatele gătite de Cătălin Scărlătescu în restaurantul lui

Pe site-ul restaurantului sunt publicate atât mâncărurile din meniul pregătit de chef Scărlătescu, cât și prețul acestora. Astfel, prețul unui burger începe de la 66 de lei și ajunge până la 146 lei. Cel mai scump se numește Burger opulența lui XChef și conține carne de vită maturată, foie gras, prosciutto crudo, murături prăjite și maioneză cu smochine.

Prețul fructelor de mare oscilează între 89 și 128 lei. De asemenea, cei care doresc să mănânce o porție de cartofi prăjiți trebuie să scoată din buzunar nici mai mult, nici mai puțin de 46 de lei. Tot atât costă și o porție de legume coapte sau un piure.

În restaurantul lui Scărlătescu se servesc și salate, printre care Caesar, care în meniu se găsește la prețul de 63 lei.

Nici deserturile nu au prețuri prea mici, un tiramisu costând 42 de lei.

Citește și: Cum arătau Florin Dumitrescu, Sorin Bontea și Cătălin Scărlătescu în primul sezon Chefi la Cuțite. Imagini de colecție

Citește și: Mona Segall, adevărul despre Sorin Bontea, Cătălin Scărlătescu și Florin Dumitrescu. Ce spunea despre prezența lor în juriul „Chefi la cuțite”

Citește și: Cum a reacționat Doina Teodoru la plecarea lui Cătălin Scărlătescu de la „Chefi la cuțite”: „Am aflat odată cu toată lumea”

Citește și: „E o dovadă de iubire”. Paula Seling a dezvăluit de ce a divorțat, de fapt, de Radu Bucura

Și-a închis restaurantul pe timpul filmărilor Chefi la Cuțite

Pentru că este o persoană care își dorește ca lucrurile să meargă perfect în restaurantul pe care îl deține, Cătălin Scărlătescu a mărturisit că, pe timpul filmărilor pentru emisiunea Chefi la Cuțite, locația a fost închisă.

„Eu nu m-am jucat cu munca. Eu nu am avut în viața mea o zi de concediu medical. Nu există. Îmi pasă. Și nu sunt pasionat, pur și simplu îmi pasă. Nu poate să meargă bucătăria fără mine. Eu am avut restaurantul închis cât s-a filmat Chefi la cuțite. Sunt trăsnit rău. Știu că ar funcționa, doar că trebuie să găsesc omul ăla care să învețe poezia. Să facă tot cum îi zic eu”, a declarat fostul jurat al show-ului culinar în podcastul lui Mihai Morar.

De asemenea, el a precizat că angajații lui nu au pauză și nici nu au voie să vorbească la telefon în timpul programului.

„În restaurantul meu nu va exista salariu. Nu le dau bani. Eu nu le dau bani, le dau procente. Dă-mi posibilitatea să-ți dau cât? 10.000? De ce mi-ai luat, măi, doar 10.000? Ia 20.000, ia 30. Ia tu mult, că dacă iei tu mult, am și eu mult. Îți dau posibilitatea să fii coproprietar în restaurantul muncit de mine, construit de mine, clădit de mine. Și atunci, fiind cumva și al tău, te interesează mult mai mult ca farfuria care iese să fie superbă, fantastică. Nu mai ai voie la greșeli”, a explicat atunci Cătălin Scărlătescu.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu chef Cătălin Scărlătescu

Sursă foto: Instagram, Facebook

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton