Sfântul Dumitru este prăznuit anual pe data de 26 octombrie. Această sărbătoare, care este cel mai important eveniment religios al toamnei în calendarul creștin ortodox, este asociată cu moartea naturii și cu sosirea iernii și a frigului.
Potrivit datinei, Sfântul Dumitru, Izvorâtorul de Mir, este patronul păstorilor și garantul soroacelor. Potrivit tradiției, acesta are grijă să desfrunzească pământul și să îl pregătească pentru iarnă. În această zi, creștinii au grijă să respecte câteva tradiții și obiceiuri, aducătoare de noroc și sănătate.
Tradiții și oboceiuri de Sfântul Dumitru, 26 octombrie
În credința populară, de ziua Sfântului Dumitru, căldura intră în pământ și gerul începe să își arate colții. Astfel, în Ajunul Sărbătorii se aprind focuri peste care sar copiii pentru a fi sănătoți tot anul. Potrivit crestinortodox.ro, focul are și menirea de a alunga fiarele și de a încălzi morții. După stingerea focului, tinerii aruncă un cărbune în grădină, ca această să poată rodi.
Tot de Sfântul Dumitru, păstorii află cum va fi vremea. Dacă se va culca o oaie neagră, iarna va fi bună, iar dacă se culcă o oaie albă, iarna va fi aspră.
Ce este bine și ce nu este bine să faci de Sfântul Dumitru
Potrivit credinței populare, există câteva lucruri pe care este bine sau nu este bine să le faci în această zi.
Tradiția spune că, de Sfântul Dumitru nu trebuie folosit pieptănele. În caz contrar, vei atrage asupra ta necazuri și primejdii.
Persoanele care au datorii este bine să le plătească până în această zi pentru a le merge bine tot anul viitor.
De Sfântul Dumitru, femeile împart copiilor fructe uscate, covrigi, mere și nuci. În anumite zone ale țării, se împarte grîu fier în lapte și colivă, pentru sufletele celor morți.
Coama cailor tineri este tunsă tot de Sfântul Dumitru, pentru ca aceasta să crească lungă și frumoasă.
În Dobrogea, tinerii se întâlnesc într-o casă, după care pornesc prin sat cântând din fluiere și cavale. Printre ei se află și un băiat îmbrăcat ca o cadâncă, pentru a căpăta bani. Obieciul este numit „datina Saiegiilor”.
Se mai spune că, dacă noaptea Sfântului Dumitru e lună plină și cerul e senin, iarna va fi bună, iar dacă e lună plină și cerul e acoperit de nori, dacă plouă sau ninge, iarna va fi aspră, cu zăpezi grele. Dacă la Sâmedru e lună nouă, iarna se începe curând și se termină repede, iar dacă e lună plină, iarna se începe curând și se termină târziu.
Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, cinstit de creştini în 26 octombrie, a trăit în timpul împăraţilor Diocleţian (284-305) şi Maximian (286-305). Acesta a fost fiul prefectului din Tesalonic și a fost numit mai târziu, guvernator al Tesalonicului, după moartea tatălui său.
După ce împăratul Maximilian a aflat că Dimitrie este creștin și că și-a donat averea săracilor, s-a înfuriat. Dimitrie a recunoscut că este creștin și a defăimat închinarea în fața zeilor. Acela a fost momentul în care Maximilian a decis să îl închidă în temniță.
Sfântul Dimitrie a fost ucis cu sulița pe data de 26 octombrie.
Sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, este celebrată cu mare fast în fiecare an în Capitală, unde credincioșii fac pelerinaje pentru a se închina la moaștele sfântului, considerat a fi ocrotitorul Bucureștiului.