„Am rămas mască”. Ce clauză contractuală trebuie să respecte concurenții Chefi la cuțite. Dezvăluirile făcute de Daiana Duțu

.

Daiana Duțu, o fostă concurentă a emisiunii Chefi la Cuțite, a făcut dezvăluiri despre clauzele trecute în contractul semnat de toți cei care se înscriu la celebrul show culinar. Dacă până acum nimeni nu a vrut să vorbească despre lucrurile pe care au voie și nu au voie să le facă, aceasta a decis să vorbească deshis despre lucrurile care sunt stipulate în contractul semnat cu Antena 1.

După ce jurații Chefi la Cuțite au refuzat să mai vină la filmările celui de al 13-lea sezon al emisiunii, acum o fostă concurentă, care nu a reușit să treacă de preselecții, a povestit câteva lucruri despre contractul semnat cu postul de televiziune.

Ce clauză trebuie să respecte concurenții Chefi la Cuțite

Se știe că participanții la emisiuni nu au voie să dezvăluie nimic din timpul filmărilor până ce ultimul episod al show-ului a fost difuzat pe post, însă niciun concurent nu a îndrăznit până acum să spună ce clauze conține mai exact contractul pe care îl semnează. Daiana Duțu, una dintre concurentele sezonului 12 Chefi la Cuțite, a decis să dezvăluie una dintre aceste clauze.

Potrivit fostei concurente, cei care apar la televizor nu au voie să își schimbe culoarea părului.

„Am rămas mască atunci când ni s-a zis că nu avem voie să ne schimbăm culoarea părului pe tot parcursul filmarilor. De ce? Pentru că în interiorul meu zac o mulțime de persoanje diferite pe care nu le pot ține închise, simt nevoia să fiu altcineva aproape zilnic. De aceea, mereu sunt aranjată diferit. Viața e prea scurtă ca să fii într-un singur fel!”, a dezvăluit fosta concurentă, potrivit Cancan.

Citește și: Mona Segall, adevărul despre Sorin Bontea, Cătălin Scărlătescu și Florin Dumitrescu. Ce spunea despre prezența lor în juriul „Chefi la cuțite”

Citește și: Cine este Janni Alexandridis, câștigătorul “Chefi la cutițe” 2023. A gătit pentru Selena Gomez și Lewis Hamilton

După ce a ieșit din competiție, femeia a mers la salonul de înfrumusețare pentru a-și schimba look-ul.

„Nu am întrebat motivul, dar, probabil, ca să ne recunoască telespectatorii. Eu am fost blondă la filmări, așa am rămas pe tot parcursul emisiunii, dar, imediat ce am ieșit din concurs, direct la salon m-am dus. M-am făcut brunetă, așa cum îmi stă mie mai bine”, a precizat ea.

Cum s-a prezentat concurenta la filmări

Daiana Duțu nu a rămas foarte mult în competiție, aceasta nereușind să îi impresioneze pe cei trei chefi cu preparatul ei.

Femeia s-a prezentat la preselecții cu un preparat inedit: „Ton în crustă de cannabis, cu asta mă duc. Că doar nu era să fac ciulama”.

Citește și: Janni Alexandridis, prima reacție după ce a câștigat trofeul Chefi la Cuțite: „Pentru mine înseamnă tot”

Citește și: Marius Tudosiei refuză să facă parte din juriul Chefi la Cuțite: „N-aș putea performa în formatul actual”

Deși nu a trecut mai departe, în timpul petrecut pe platourile de filmare, Daiana a avut timp să își facă o părere despre Cătălin Scărlătescu, Sorin Bontea și Florin Dumitrescu.

„Sincer nu am avut când să vorbesc cu ei, cu chefii, m-am întâlnit cu ei doar la filmare. Însă Cătălin Scărlătescu, îți jur, simțeam cum mă pipăie cu ochii! E pervers tare! Pare un bărbat open-mind, el a părut cel mai puțin surprins de poveștile mele erotice. Ceilalți chefi, Sorin Bontea și Florin Dumitrescu, s-au holbat la mine, fără cuvinte”, a precizat fosta concurentă, pentru publicația citată anterior.

Daiana Duțu este o fostă iubită a lui Irinel Columbeanu, cu care fostul milionar a avut o relație în 2022.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Daiana Duțu, fostă concurentă Chefi la Cuțite

Sursă foto: Instagram

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton