Ediţia a debutat duminică, 8 octombrie, la Antena 1 cu un nou joc – o poveste culinară, creată chiar de concurenţii celor trei echipe. Şi de această dată, proba a fost adjudecată de către chef Florin Dumitrescu, cel care a câştigat avantajul de a alege primul dintr-o nouă serie de ingrediente inedite. Astfel, echipa Amanta Regală a gătit cu rom, păstârnac, rădăcină de lotus şi bame, echipa Soarelui Răsare cu dropsuri mentolate, cafea, bambus şi stomac de porc, în vreme ce echipa Saint Tropez a avut piure de trufe, parizer, şorici, limbi de raţă.