Alexandra Stan, singură de doi ani: “Dumnezeu le așază pe toate la timpul lor” / Exclusiv

.

Alexandra Stan este singură de doi ani. Artista nu s-a mai implicat în nicio relație sentimentală, ci a preferat să se concentreze pe ea și pe cariera ei. Există însă momente când simte singurătatea, dar găsește imediat soluții. Cel mai mult îi place să petreacă timp cu nepoții ei.

Alexandra spune că atunci când merge acasă, la Constanța, la nepoți, își încarcă bateriile. Acum probabil că va face drumuri mai dese acasă pentru că sora ei este din nou însărcinată și urmează să aducă pe lume a doua fetiță. Alexandra va deveni, astfel, mătușă pentru a treia oară, căci sora ei are deja o fetiță și un băiat.

De ce este Alexandra Stan singură? Artista nu s-a mai implicat într-o relație sentimentală de doi ani

Alexandra, Radio ZU a împlinit 15 ani. Cum de ești acasă, în București, la evenimentul lor? Tu ești plecată mai mereu, cu concertele.

S-a terminat sezonul estival și am avut într-adevăr o vară foarte plină și mă bucur că s-a întâmplat așa. Pot să zic că luna aceasta este luna lansărilor, mai mult, și luna proiectelor, ca să zic așa, nu este una neapărat a concertelor. Vara aceasta n-ai prea stat pe acasă… Nu am stat, sincer.

Chiar m-am mutat de curând într-un nou apartament în București, dar n-am apucat să stau mai deloc în el, că am fost tot timpul plecată. Dar ăsta e un lucru bun.

Poți să faci un calcul simplu, cam câte zile adunate ai stat acasă, în București?

La București? Cred că o lună și jumătate, maximum, zile adunate, așa.

Acasă, la Constanța, ai mai fost?

Am fost recent, chiar m-am întors acum vreo 2 zile din Constanța. Am petrecut timp în sora mea, care este însărcinată cu al treilea copil. Încă o fetiță! Are un băiat, o fetiță și acum încă o fetiță. O să devin mătușică a treia oară. Și am petrecut timp cu ea și cu nepoții.

Alexandra Stan: „Mai am momente când mă simt singură”

Îți place să petreci timp cu nepoții?

Da, foarte mult! Noi avem o relație foarte apropiată, nu știu cum să zic, că ei fac sens la tot ce se întâmplă în viața mea. Eu, neavând încă o familie și copii, ei reprezintă copiii mei. Sunt plecată, e o nebunie, bagaje, avioane, mașină, și după un timp trebuie să mă întorc acasă, măcar să mă duc să stau cu ei. Și atunci simt că mă încarc.

Tu ai vreun gând în acest sens? Sau încă simți că nu a sosit timpul pentru a-ți face familia ta, un copil?

Nu neapărat, nu chiar, nu știu că sunt foarte focusată așa. Mai am momente când mă simt singură, dar e ok. Sunt focusată și chiar am realizat multe chestii pe care mi le-am propus anul ăsta și urmează și mai multe chestii. Și mă bucur că au dat roade. A dat roade munca mea, știu, și mă bucură chestia asta. Știi cum e, Dumnezeu le așază pe toate la timpul lor. Adică nu trebuie să te stresezi cu nimic, dacă te stresezi, nu se mai întâmplă.

„Este cred că prima dată când sunt atât de mult timp singură, după doi ani de zile, dar uite că am reușit să o fac și pe asta și să mă focusez pe mine”

Acum ești într-o relație sau ești singură?

Sunt singură de doi ani. Mă știți, doar știți că eu am avut mereu relații lungi și mereu am vorbit despre asta. Este cred că prima dată când sunt atât de mult timp singură, după doi ani de zile, dar uite că am reușit să o fac și pe asta și să mă focusez pe mine.

Pe la TV te mai vedem? Ai vreun nou proiect în televiziune? Propuneri pentru diverse emisiuni au existat?

Deocamdată nu. La TV am fost, am fost la Radio Impuls, am avut un interviu cu Cosmin Cernat în cadrul podcastul pe care îl are el și, mă rog, podcast-interviu pe care îl dau și la radio și este și pe Kanal D 2, să găsește pe Youtube. Dar deocamdată alte proiecte TV, nu. Mi s-a propus să merg în diferite competiții concursuri, dar nu mai vreau să mor de foame nicăieri. Vreau să fac muzică.

Cum te întreții? Respecți o dietă anume, faci sport, tratamente?

Și, și. Adică nu zic că țin o dietă, dar țin fasting am mai zis și în interviuri. Merge, chiar merge. În weekend mai mănânc și eu poate cartofi prăjiți, burgeri, chestiile astea care nu sunt ok, dar în general nu mănânc. Nu mănânc pâine. Îmi gătesc singură. Eu gătesc foarte mult. Nu am mai comandat mâncare, cred că de vreun an, de când am mai comandat și vrei să-ți zic ceva, nu îmi mai place.

Am comandat într-o seară și nu mi-a mai priit, nu îmi mai priește la stomac. M-am obișnuit să gătesc tot singură și îmi fac plan pe o săptămână. Știu ce program am, îmi comand online, fac piața online că n-am timp să mă duc să-mi fac piața și îmi iau tot ce am eu nevoie și gătesc. Adică mă gândesc ce aș vrea o săptămână să mănânc, știu cam ce aș mânca și cam ce trebuie să mănânc. Cam așa decurge dieta mea. Adică mănânc de toate, dar nu mult, din toate, dar puțin.

De un an, Alexandra Stan este mai chivernisită: „Mi-a și dat Dumnezeu norocul ăsta să nu trebuiască să număr fiecare ban”

Atunci când te duci la cumpărături cărui lucru nu-i reziști? Ciocolată, pantofi, genți, haine, mâncare…

Cred că la cel mai greu e la cosmetice, că sunt pasionată. Nu mă machiez în timpul liber, mă machiez așa la evenimente, dar îmi place să am multe chestii și îmi cumpăr multe chestii. Tot ce apare. Mai văd și la make-up artistul meu, la Claudiu, își ia ceva, mă duc și eu repede și îmi iau. Nu pot să mă abțin. Când plec de la magazinele de cosmetice las o grămadă de bani. Mereu zic că “aoleu, iar am cheltuit banii”. Dar până la urmă, știi cum sunt, chestile pe care le facem noi femeile.

La haine, la fel îmi cumpăr chestii, dar să știi că în ultimii ani m-am disciplinat foarte mult în ceea ce privește shopping-ul de haine. Nu mai cumpăr așa haotic. Înainte, la început, cumpăram de toate, dar acum nu cumpăr. Iau ce am nevoie, ce aș purta, ce îmi folosește la concerte, la evenimente și îmi cumpăr strict lucruri pe care pot să le mai port de mai multe ori. Mai bine dau mai mulți bani, dar să port de mai multe ori o chestie decât să iau 10 lucruri și nu sunt bune, se devalorizează.

Ești chivernisită?

Acum, de vreun an, am început să fiu pentru că vreau să-mi impun chestia asta. Nu am fost niciodată recunosc, dar mi-a și dat Dumnezeu norocul ăsta să nu trebuiască să număr fiecare ban. Și sunt recunoscătoare pentru chestia asta, dar e o ambiție de-a mea personală, pentru că e nevoie. M-am uitat și la podcasturi pe online, podcasturi de disciplină financiară, pentru că vreau să am chestia asta.

Dar nu e vorba neapărat de a strânge bani, e vorba pur și simplu să fii smart și să nu cheltui, să dai bani altor oameni, înțelegi, altor companii. De ce? Mai bine fac altceva cu banii ăia, cumpăr ceva.

De ce nu își cumpără Alexandra Stan locuință în București? Artista stă cu chirie

Apartamentul în care te-ai mutat de curând l-ai cumpărat sau stai cu chirie?

Nu, nu l-am cumpărat. Stau cu chirie deocamdată.

Nu te-ai gândit să-ți și cumperi o locuință în București?

Nu știu, m-am gândit. A fost ideea. Și anul trecut am vrut să-mi cumpăr apartament. M-am interesat, dar nu știu ce să zic, că piața în momentul de față e în continuă schimbare și cum se construiesc o grămadă…. și mă tot gândesc că la cât de mult mă mut eu și cât de mult plec, chiar are sens? Bine că într-adevăr, dacă te gândești la partea financiară, am oameni care mă sfătuiesc că mai bine să cumpăr, să îl închiriez.

Adică, nu știu, eu mă plictisesc foarte repede, eu m-am mutat în patru ani de trei ori, că mă plictisesc. Vreau altceva, nu știu ce mi-aș dori… mai degrabă o casă. Și mă gândesc. Dar nu sunt pregătită pentru casă, adică văd la ai mei ce înseamnă să ai casă, deci nu.

Apropo ai tăi au grădină, se ocupă de grădinărit, de curte?

Nu, nu se ocupă de grădinărit. Dar sora mea are pomi, are vie, are de toate. Ai mei nu prea au cum că tatăl meu muncește și acum, chiar dacă e pensionar, mama mea nu prea e ea cu agricultura. Dar da, au, adică tot e multă muncă, știi cum e la casă, nu e ca la apartament.

Sursa foto: Instagram Alexandra Stan

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton