Tatăl Laurei Roșca, DJ Lalla, a spus adevărul despre moartea fiicei sale. „Îmi doresc să se dezmintă chestia asta!”

.

Tatăl Laurei Roșca, cunoscută drept DJ Lalla, care și-a pierdut viața pe plaja din Mamaia în urmă cu câteva zile a făcut noi dezvăluiri despre fiica sa.

Acesta a dezmințit zvonurile conform cărora tânăra ar fi fost în depresie și consideră că moartea fiicei lui a fost un accident.

„S-a înecat, i-au găsit nisip în plămâni”

Reamintim că joi, 28 septembrie 2023, pe plaja din Mamaia a fost găsit trupul neînsuflețit al unei femei. Autoritățile au stabilit că este vorba despre Laura Roșca, o tânără de 34 de ani cunoscută în lumea muzicală drept Dj Lalla. În urma expertizei medico-legale, s-a descoperit nisip în plămânii tinerei. Cauza decesului a fost înecul.

Până să se stabilească oficial circumstanțele morții Laurei, autoritățile au luat în calcul și alte variante care i-ar fi putut aduce sfârșitul, precum sinuciderea sau crima. Tatăl tinerei spune că nu crede în ipoteza unei crime și spune că nu se poate pune problema să fi fost strangulată, așa cum s-a zvonit.

„Toate bănuielile sau speculațiile sau presupuneri, astea le are poliția. Eu nu le mai am. S-a înecat, i-au găsit nisip în plămâni. Înseamnă că a luat o gură de apă cu nisip. Dacă știți evenimentele de pe Plaja Mamaia, anul acesta a fost record la decese, în jur de 50. Este un record de când există Mamaia.

Mi-au zis prieteni care au fost acolo că după ce au picat în groapa aia, au avut nevoie de ajutor să vină la mal, deci probabil că și Laura, necunoscând locul, s-a avântat. De înotat, înota foarte bine, dar poți să aluneci, se mai poate întâmpla.

Citeşte şi: Tatăl tinerei găsite decedată în Mamaia, detalii despre fiica sa. „Era o înotătoare foarte bună!” Prin ce a trecut DJ Lalla în ultimele luni

Citeşte şi: Un actor din Târgu-Mureș a fost găsit decedat în propria locuință

Citeşte şi: Un bărbat decedat a fost „uitat” de autorități în locuința sa două luni jumătate

Citeşte şi: Ultimul mesaj al femeii găsite decedată pe plaja din Mamaia. Ce a postat pe Instagram

(…) Aia se vede la autopsie. S-au făcut poze și eu ieri am prins-o în brațe și am strâns-o în brațe. S-ar fi văzut. Ștrangularea nu se face fără urme” – a declarat tatăl Laurei Roșca, pentru wowbiz.ro.

„Laura era foarte ok, foarte în putere, foarte muncitoare”

Acesta a ținut să dezmintă zvonurile conform cărora Laura s-ar fi confruntat cu depresia. Și spune că totul a pornit când soția lui a făcut un anunț în mediul online pentru a căuta un psiholog pentru mama ei, în vârstă de 80 de ani.

„Soția mea a postat pe net că are nevoie de un psihiatru pentru mama ei care are 82 de ani. Toți au interpretat că pentru Laura ar fi vrut psihiatru. Îmi doresc să se dezmintă chestia asta pentru că nu era vorba de Laura.

Laura era foarte ok, foarte în putere, foarte muncitoare. Fata era un mănunchi de energie. Pe oriunde a fost, a fost floarea petrecerii” – a mai precizat tatăl Laurei.

Foto – Instagram

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton