Erupţia vulcanului cu nume de nepronunţat mi-a ajuns la urechile căştii de snowboard pe gheţarul Pitztal din Austria. Am clasificat ştirea la capitolul fapt divers şi mi-am continuat…
… coborârea pe pârtie.Totul avea să se întâmple aşa cum planificasem, îmi imaginam.
Urma să decolez spre casă peste două zile. Aşa e la peste 3 000 de metri. Eşti cu capul în nori, norii sunt ca vata de zahăr şi nimic nu te poate aduce cu picioarele pe pământ. Cel mult o ridicătură de zăpadă care-ţi pune piedică tocmai la refrenul lui Guano Apes din „Lords of the Boards”.
A doua zi dimineaţă, aflu că s-a închis aeroportul Heathrow, dar tot nu mă îngrijorez. De ce aş face-o? Sunt la mii de kilometri de evenimentul care îi pune pe jar pe londonezi. Îi-n plus, conform unui fulgerător calcul al probabilităţilor, şansele ca norul de cenuşă să se extindă atât de repede, ameninţător şi ireversibil asupra celorlalte aeroporturi tind spre zero.
Ca-n bancul cu teroriştii. Dacă urci în avion cu o bombă la tine, probabilistic vorbind, şansele de a fi în aceeaşi aeronavă cu un terorist sunt egale cu zero.
De la bucuria de a rămâne încă o zi pe pârtie până la frustrarea că m-aş putea întoarce cu trenul sau, mai rău, cu autobuzul şi adrenalina că mă aflu în mijlocul evenimentelor, într-o situaţie complet nouă, provocatoare, singulară.
Până la urmă, de câte ori paralizează un vulcan, din cei maximum 70 care erup anual, o Europă întreagă?
Variantele de întoarcere se risipesc încet, încet, ca particulele de cenuşă vulcanică. Unele cad pur şi simplu, altele din cauza ploii. Gata, s-a închis şi Malpensa din Milano. Şi Otopeni. La trenurile din Viena nu mai sunt bilete. Şi dacă ajungi acolo şi nu găseşti bilet de tren rămâi cu ochii-n… nor, pentru că toate hotelurile din oraş sunt pline. Şi un taxi până la Bucureşti, am aflat ulterior de la cineva care a păţit-o, costă vreo 800 de euro.
Încă o zi pe pârtie este, evident, cea mai bună soluţie! Apoi, lungul drum spre casă. Trei ore cu maşina până-n Innsbruck, cinci cu trenul până la Viena, o escală de nouă ore şi încă 23 de ore, tot cu trenul, până la Bucureşti. Ieftin! În 40 de ore am aterizat acasă.
M-am întors în bagaje cu o experienţă nouă, cunoştinţe avansate despre Islanda şi un subiect de articol foarte interesant (pagina 52), pe care te invit să-l descoperi!