Ana Baniciu și Edy Kovacs s-a căsătorit religios duminică, 24 septembrie, la două săptămâni de când și-au spus „Da” în fața ofițerului stării civile. Artista în vârstă de 30 de ani și proaspătul ei soț au organizat o petrecere pe gustul lor, fără tradiții, însă s-au distrat de minune.
Fericitul cuplu a avut și un dans al mirilor cu totul special, renunțând la tradiționalul vals pentru ceva mai ritmat. În timp ce Ana și Edy au preferat să se bucure de ziua lor specială, renunțând astfel la rețelele de socializare pentru o perioadă, Raluka și alți invitați au postat câteva imagini de la fericitul eveniment.
Ana Baniciu și Edy Kovacs s-au căsătorit religios. Primele imagini de la nuntă
După o relație care a durat trei ani, Ana Baniciu și Edy Kovacs au făcut și pasul cel mare și s-au căsătorit, atât la starea civilă, cât și religios. Cei doi au vorbit în ultima perioadă despre ziua cea mare, ânsă au refuzat să dezvăluie data la care vor deveni soț și soție.
Potrivit clipurile distribuite de invitați pe rețelele de socializare, cununia religioasă nu a avut loc în incinta unei biserici, ci pe malul lacului, cuplul fiind înconjurat de familie și prieteni.
Îmbărcată într-o rochie albă de mireasă, superbă, Ana Baniciu a fost condusă la altar de tatăl ei, Mircea Baniciu, în timp ce Edy Kovacs a așteptat-o zâmbitor în fața altarului.
Pentru ziua nunții ei, artista a ales o rochie tip sirenă, cu spatele gol și un voal simplu, cu detaliu uriaș pe margini.
Ana Baniciu și Edy Kovacs, un altfel de dans al mirilor
Cât despre dansul mirilor, despre care Ana Baniciu a spus în urmă cu ceva timp că nu va exista, se pare că cei doi s-au răzgândit și au ales, totuși, să danseze primul lor dans de soț și soție. Au ales, însă, o piesă ritmată.
În timp ce Ana Baniciu a fost intens admirată pentru rochia ei de mireasă, Edy Kovacs a îmbrăcat un costum negru cu o cămașă albă, ținutele lor potrivindu-se perfect.
CONȚINUT VIDEO UNICA
La nunta lor au participat câteva vedete apropiate de sufletul cuplului. Printre acestea s-au numărat Raluka, Giulia Anghelescu, Irina Rimes, Horia Brenciu și Roxana Ionescu.
Monica Munteanu, o bună prietenă de-ale Anei Baniciu, a fost cea care a distribuit pe rețelele de socializare cele mai multe imagini de la nunta artistei cu Edy Kovacs.
La petrecere au cântat Mircea Baniciu și bandul lui, precum și Raluka, care i-a dedicat o piesă specială bunei sale prietene și soțului ei.
Raluka a purtat o rochie albastru marin, în timp ce Roxana Ionescu a ales să îmbrace o rochie roșie cu umeri bufanți, la nunta Anei Baniciu cu Edy Kovasc.
Irina Rimes, care a participat la eveniment împreună cu iubitul ei, David Goldcher, a optat pentru o rochie neagră, simplă, în timp ce artistul a ales o ținută mai casual, formată dintr-un tricou alb, sacou și pantaloni negri.
Horia Brenciu nu a lipsit nici el de la nunta fiicei lui Mircea Baniciu, aducând, ca de obicei, voia bună.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini de la nunta Anei Baniciu cu Edy Kovacs