Cântărețul Keo și-a luat fetele, pe Misty și pe Arya, și au plecat pe litoral, pentru câteva zile. Aceștia au fost însoțiți și de doi prieteni de-ai lor. Avem imagini exclusive cu cei trei în vacanța petrecută, recent, la mare, într-o zonă mai liniștită a litoralului românesc.
Unica.ro vă prezintă imagini exclusive cu Misty și familia ei la plajă. În costum de baie, afișând un trup de invidiat – talie de viespe, picioare bine lucrate și posterior bombat -, partenera lui Keo a reușit să atragă privirile tuturor pe plajă.
Cu cine a stat Misty la plajă? Keo a apărut mai târziu
Misty, pe numele din buletin Alexandra Pavel, reușește să se mențină în formă datorită alimentației echilibrate și tratamentelor corporale pe care le face de o perioadă, dar cele mai multe calorii le pierde în timp ce aleargă după micuța Arya. Așa s-a întâmplat și pe plajă, unde cele două s-au jucat încontinuu, au alergat pe nisipul fin și s-au bucurat de apa mării. De asemenea, și la șezlong au avut câteva reprize de „mișcare”.
Inițial, Misty a apărut la plajă cu Arya și soția prietenului lui Keo. Probabil artistul s-a retras la terasă, cu amicul lui, ca “băieții”, asta dacă nu o fi onorat vreun eveniment în zonă. Spre după amiază, Keo și-a făcut apariția pe plajă, la fetele lui.
Misty și Keo, sărutări și îmbrățișări la plajă, și la terasă
În timp ce Arya a rămas la șezlong cu prietenii cuplului, la joacă, Keo și Misty au avut puțin timp doar pentru ei. Cei doi au admirat apusul, s-au plimbat pe malul mării, aproape de zona în care au rămas micuța și amicii lor. Îmbrățișările și sărutările nu au lipsit din peisaj, desigur!
Seara, aceștia au fost din nou surprinși la unul din restaurantele din stațiune. Cei trei au luat cina împreună până la un moment dat când micuța Arya a plecat la locul de joacă de lângă terasă, însoțită de prietenii cuplului. Pentru puțin timp, părinții au rămas singuri la masă, au ciocnit pahare, au râs, au vorbit, și s-au sărutat ca în primii ani de relație.
Misty ne-a dezvăluit recent, într-un interviu, cum reușește să se mențină în formă. Artista subliniază faptul că frumusețea vine din interior.
“Nu am secrete. Adică, nu sunt secrete. Spun de câte ori am ocazia, că pun preț pe sănătate în primul rând, atât cea emoțională, cât și cea fizică. Și subliniez de fiecare dată, importanța sportului, alimentației cât mai bogată în vitamine, odihnă. Frumusețea vine din interior, o simți atunci când tu ești bine, mulțumit și fericit cu tine. Când ai activitate fizică ajută. De asemenea, când mănânci sănătos, atunci când dormi acele ore minime pe noapte de care organismul are nevoie, atunci când ești odihnit și cu zâmbetul pe buze. (…)
Cum își întreține Misty silueta de invidiat cu care a făcut furori la plajă, în vacanță?
Keo spre exemplu, merge zilnic, dimineața, de câțiva ani la înot și se simte minunat de când are această rutină. Atunci când se întâmplă să facă pauză de la această activitate se resimte și el. Ador plimbările în aer liber, în natură, muzică, meditație și contemplare, de ce nu, un bine meritat masaj din când în când.
Masajele sunt considerate terapii chiar complexe, ce stimulează hormonii fericirii, de la dopamină la serotonină, endorfine și oxitocină. Avem nevoie să acordăm atenție stării noastre de bine! Iar serotonina este cea responsabilă de cât de mult zâmbești într-o zi și cât de fericit te simți. Obișnuiesc să merg la clinica prietenei noastre bune, doctor Daniela Diveică, pentru o revigorare mai rapidă, a tenului, pentru curățarea, hidratarea pielii, tonifierea și relaxarea musculaturii atât faciale, cât și corporale. L-am dus și pe Keo, care acum merge periodic singur, pentru tratamentul PRP scalp de care este foarte încântat”, ne declara Misty, recent, într-un interviu exclusiv pentru UNICA.ro.