Jurnalul Iuliei (III): Mamă, soţie sau… greşeală?

21.05.2010, 10:26.

Am ajuns acasă devreme după ce m-am plimbat vreo două staţii pe jos. Iubitul meu aproape însurat mi-a explicat că nu are timp să mă lase în drum. Probabil l-a deranjat …
… că am vrut să plec pe motiv că vine o rudă din străinătate şi trebuie să merg la aeroport să o culeg. Ce contează că nu am carnet? I-am zis că merg cu mama să-i ţin de urât pe drum, că oricum până la Otopeni facem cam la fel de mult cam cât îi ia lu’ văr-miu să zboare până aici.

Chiar dacă Liviu, aşa îl cheamă pe băiatul mătuşii Teodora, venea în acea după-masă, evident că nu m-am dus la niciun Otopeni, care oricum era „gara” Băneasa. Îmi era prea lene, prea somn şi mai începuse şi ploaia. Am preferat să mă uit la un film, o comedie delicioasă, „Fantozzi in pensione”cu un bol de floricele şi cu cartea de vizită primită cado’… lângă mine.

La un moment dat am primit un sms… telefonul era pe noptieră. Pentru o clipă am uitat că el nu are numărul meu, am tresărit sperând că e domnu’ de la terasă. Evident, era Răducu. Mi-a trimis un mesaj cu care să mă convingă şi mai mult că „dragostea ” noastră trebuie să moară din faşă: „Ce faci? Mă duc spre mama soacră şi sunt puţin supi pentru că mi se pare că ai fost cam rece cu mine. Anyway, ti pup mult mult!” Bleah, ce nu suport femeile care se prostesc cu diminutive şi moldovenisme… ce să mai zic de bărbaţi.

Revenind. Nu m-am sinchisit să îi răspund, mi-am pus mobilul pe silent şi la scurt timp am adormit. M-am trezit pe la zece noaptea. Am stat cu ai mei şi cu verişoru’ vreo 2 ore, în care ei vorbeau şi se agitau, în timp ce eu mă gândeam la ale mele, iar la miezul nopţii dormeam dusă. Asta după ce am mai citit câteva mesaje disperate de la Radu… care deja imi spune cât îi este de dor de mine. Cine să-l creadă şi cui îi mai pasă ? E incredibil cum se schimbă lucrurile şi în ce viteză.

'Nu mă cheamă Damian'. Theo Rose a aflat un secret despre soțul ei chiar în ziua nunții. Ce a povestit artista

Recomandarea zilei

Ziua de duminică a trecut repede. Am pribegit prin oraş cu Liviu înainte să plece spre Sibiu, iar de cartea de vizită a viitorului meu iubit am şi uitat până când m-am băgat din nou în pat, seara, chiar dacă primul gând, dimineaţă, mă rog, la 12, a fost sa pun mâna pe telefon şi să îl sun.

Azi în schimb, nu m-am gândit la altceva decât la cum ar trebui să sune speach-ul pe care să îl interpretez cu o naturaleţe impresionată, după ce Alexandru va răspunde la telefon.

Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă

Recomandarea zilei

În metrou eram la faza de idee, la birou, în şedinţa de sumar, deja îmi schiţam pe hârtie câteva replici inteligente… zic eu. E luni, cine are chef şi putere să se concentreze la ce trebuie, mai ales când ai un motiv aşa serios care să îţi distragă atenţia.

Pe Radu nu l-am văzut, însă am aflat, fără să întreb, că şi-a luat liber pentru că ar fi răcit. Înainte să plec, mă abordează pe mess şi îmi spune că nu poate vorbi mult, decât până se întoarce „asta”de la magazin şi îmi reproşează, la fel de scurt, că nu îi răspund la mesaje.

Profit de moment şi îi spun, cu o delicateţe de elefant, că m-am gândit mai bine şi nu vreau să am altă relaţie cu el, decât una profesională, motivând că îmi este foarte greu să îl împart cu alta. Nu aştept replică şi îl rog să mă scuze, dar trebuie să plec la o întâlnire.

Trebuia să mă văd cu Ioana, dar iar a început să plouă şi fără umbrelă, încălţată cu balerini de pânză, prefer să iau un taxi şi să merg direct acasă.

De aproape o oră scriu… cu întreruperi. Încă plouă şi imi place să îmi iau pauze de ţigară, să stau la geam şi să simt umezeala.

După a patra ţigară am pus mâna pe telefon şi l-am sunat. Supriză însă, mi-a raspuns o femeie. Nu am vorbit, am închis şi am sunat iar, convinsă fiind că am format greşit. Aud aceeaşi voce, de data asta, uşor iritată. Întreb de Alexandru şi rămân neplăcut surprinsă când aflu că mă conversez cu cine crezi?