Dorian Popa se numără printre persoanele care au investit în afacerea cu panouri fotovoltaice a lui Călin Donca, iar acum, după ce a arestarea milionarului, artistul se teme că a fost victima unei escrocherii.
Călin Donca, afaceristul milionar care a ajuns în atenția tuturor după participarea la emisiunea “Chefi la cuțite”, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pentru evaziune fiscală, delapidare, înșelăciune și manipularea pieței de capital.
„Sunt șocat, sunt consternat și în același timp debusolat!”
Acesta a câștigat milioane de euro din afaceri cu panouri solare, după ce a creat o companie care permitea oricui să investească în parcuri fotovoltaice care, ulterior, s-au dovedit a fi nefuncționale. Printre cei care au investit în aceste parcuri se numără și Dorian Popa, care, după ce a aflat din presă de arestarea lui Donca, s-a declarat șocat și “părtaș la escrocherie”.
„Sunt șocat, sunt consternat și în același timp debusolat pentru că nu știu ce se întâmplă, nu știu ce urmează cu investițiile noastre. Parcurile există fizic, lucru care ne induce în eroare și mai tare pe noi cei care am investit acolo.
Este posibil să fi fost părtaș la o escrocherie, ca să spun așa. Până acum noi cei care am reușit să ne reunim telefonic nu am reușit niciunul dintre noi să și încasăm ceva în urma investiției.
Din păcate, din partea lui Călin Donca nu dăm de nimeni, nu răspunde nimeni la telefon, este așa un fel de ceață totală în care nu știm cum să acționăm”, a declarat Dorian Popa, potrivit brasov.net.
Virgil Popa: „Acest parc nu este racordat”
Unul dintre parcurile cu panouri a fost inaugurat cu mare fast lângă vila primarului din Săcele, Virgil Popa, iar la eveniment a luat parte și Dorian Popa. Vezi mai jos o imagini de la eveniment.
Primarul din Săcele spune că Donca nu a primit aviz de funcționare pentru panouri, deoarece acesta are probleme de legalitate cu proprietățile sale care nu ar fi intabulate.
„Acest parc nu este racordat. Domnul Călin Donca a solicitat un certificat de urbanism în luna august, i s-a emis acest document, sigur condiționat ca și restul de clădiri care au fost construite fără documente de autorizare de construire să intre în legalitate cu ele. Și l-a inaugurat, probabil, numai de fațadă, în sensul că a amplasat acele panouri fotovoltaice, dar aia nu înseamnă că este și racordat la rețeaua de alimentare cu energie electrică.
A fost din oficiu impozitat pentru că el n-a declarat acel imobil și la ora actuală figurează cu restanțe, cu debite la primăria Săcele, la taxe locale și impozite, undeva aproximativ 5.500 de lei, impozitat din oficiu pentru că nu și-a declarat imobilul pe care l-a construit în 2017”, a declarat Virgil Popa, pentru aceeași sursă.
În urma reținerii și arestării lui Călin Donca, procurorii DIICOT nu au putut preciza câți oameni și-au investit banii în afacerile acestuia. Dar milionarul se lăuda în urmă cu câteva luni că sunt peste 500, iar alți 450 ar fi pe o listă de așteptare, notează știrileprotv.ro. Avocatul lui Donca, Bogdan Cimbru, susține că activitatea milionarului va fi blocată dacă în viitor vor apărea “sute de plângeri penale” la adresa sa.