Editurile româneşti suscită pofta pentru lectură încă de pe acum, pentru că pregătesc cititorilor cărţi de top în această vară, atât apariţii româneşti nou-nouţe…
… cât şi volumece şi-au adjudecat deja succesul în librăriile din străinătate.
Cea mai „caldă” apariţie, abia ieşită de sub tiparul editurii Humanitas, volumul mult aşteptat al lui Dinu Pillat, „Aşteptând ceasul de apoi” va fi lansat joi, 20 mai, ora 18.00, la Institutul Cultural Român.
Un roman cenzurat timp de 50 de ani, care părea pierdut în mâinile Securităţii, volumul conţine memoriile scriitorului intrebelic din timpul detenţiei, în urma celebrul proces Noica – Pillat.
„Aşteptând ceasul de apoi” este considerat cel mai bun roman al său, cartea pentru care a fost învinuit fiind dovada însăşi a nevinovăţiei sale.
Dactilograma a fost recuperată de Monica Pillat, fiica scriitorului, din arhiva CNSAS, pe 10 martie 2010, aceasta fiind proba principală în dosarul de condamnare.
„Leagănul respiraţiei„ este un alt volum captivant pe care îl pregăteşte editura Humanitas.
Cel mai nou roman al scriitoarei Herta Müller, despre viaţa deportaţilor într-un lagăr sovietic, se anunţă un nou succes mondial, fiind deja declarat de presa din Germania un „eveniment european”.
Cartea rememorează traumele provocate de cel de-al doilea război mondial, din perioada deportării etnicilor germani din România. Consideraţi potenţiali colaboratori ai nazismului, bărbaţii – între 17 şi 45 de ani – şi femeile – între 18 şi 35 de ani – au fost deportaţi în ianuarie 1945, la aşa numita muncă de reconstrucţie în Uniunea Sovietică. După 5 ani, supravieţuitorii lagărelor de pe teritoriul actual al Ucrainei erau eliberaţi.
Cu aproape patru sute de istorioare adunate, celebrul scenarist Jean-Claude Carriere dă în vileag „Cercul mincinoşilor„.
Volumul, aflat în pregătire la Humanitas, recompune spiritul umanităţii în cele mai diverse ipostaze, în care autorul vorbeşte pe rând despre budism, islamism, precum şi despre alte popoare cu tradiţii profunde.
Însă dincolo de diferenţele care ţin de tradiţie, Carriere tratează problema dreptăţii şi a morţii, dificultatea traiului în comun şi tema raportului maestru-discipol.
Cunoscutul filosof Gabriel Liiceanu îţi propune o „Întâlnire cu un necunoscut„.
O carte cu două personaje, un cunoscut şi un necunoscut, unde primul este însuşi autorul, în ipostaza sa de persoană publică, iar necunoscutul este Gabriel Liiceanu, în ipostaza de om simplu. Din întâlnirea celor două personaje cu cititorul ia naştere imprevizibilul acestor pagini.
Autorul cu cele mai multe romane ecranizate, Stephen King îşi continuă tradiţia personală de a explora” magia suspansului în cel mai nou roman al său, „La asfinţit„.
Volumul oferă treisprezece povestiri în care terifiantul se împleteşte cu umanul, iluzia cu realitatea, suferinţa cu mântuirea.
Un deliciu pentru împătimiţii literaturii de calitate, cartea este în pregătire la editura Nemira şi dispune de o reducere de 20 la sută pentru cei care o achiziţionează înainte de apariţie. Preţul este de 39,92 de lei, de la 49,90 lei.
Una dintre cele mai aşteptate cărţi din ultimele trei decenii, „The Original of Laura„ este gata să vadă lumina tiparului în perioadă următoare, la Polirom.
Prestigiosul roman, scris pe patul de moarte şi neterminat de Vladimir Nobokov, a fost publicat de editura britanică Penguin după 32 de ani în care Dimitri Nabokov a refuzat constant publicarea manuscrisului.
Înainte să moară, autorul controversatei „Lolita” a rugat-o pe soţia sa să ardă manuscrisul, însă aceasta nu i-a îndeplinit dorinţa.
Fiul lui Nabokov spune despre roman că este unul captivant, original şi mai şocant în unele pasaje, fiind chiar mai explicit în plan sexual decât „Lolita”.