Ellie Goldstein a scris istorie când a devenit primul model cu sindromul Down care a defilat pe podiumurile marilor branduri internaționale și a ajuns pe coperta revistei Vogue. Și are o poveste de viață uluitoare.
În vârstă de 21 de ani, Ellie Goldstein tocmai a primit cheile de la noua ei casa pe care a cumpărat-o, într-o frumoasă zonă din Essex, mulțumită câștigurilor ei din proiectele de modeling, dar și din apariția pe cea mai râvnită dintre coperți – Vogue, în mai.
Povestea lui Ellie Goldstein, tânăra cu sindrom Down care a ajuns model Gucci
Ellie a reușit să-și cumpere propria locuință cu banii strânși în ultimii trei ani, la o vârstă la care alții duc o viață modestă de stundent și stau în chirie. Dar și ea e studentă și aprofundează Artele Spectacolului la Facultate, ceea ce nu este de loc rău.
Faptul că a ajuns unde unii nici nu îndrăznesc să viseze este o realizare cu atât mai mare având în vedere prognosticul medicilor primit de Ellie în copilărie. Tinerei, care are sindromul Down, i s-a spus că „nu va merge niciodată și nu va vorbi”, iar una dintre asistente le-a sugerat părințiilor ei să „o abandoneze”.
Ellie, care a scris și o carte despre viața ei, intitulată Against All Odds, a declarat: „Deci acum sunt model, autoare, studentă și proprietară. Aș dori să-i transmit acest lucru doctorului care a spus că nu voi merge și nu voi vorbi niciodată!”
Ea a sfidat toate așteptările doctorilor de la nașterea ei din decembrie 2001. Și a ajuns să facă istorie ca primul model cu sindrom Down care a apărut în campanii internaționale majore. Gucci a angajat-o pentru reclamele sale Unconventional Beauty, aducând-o pe coperta Vogue italiană în 2020.
La venirea pe lume, inițial, testele de rutină nu au scos la iveală nicio anomalie. Apoi, părinții ei și personalul medical au fost șocați să descopere că Ellie avea sindromul Down. Dar și unele probleme cardiace care au necesitat o intervenție chirurgicală salvatoare, după ce a fost născută prin cezariană.
Mama ei, Yvonne, în vârstă de 59 de ani, care a susținut-o pe Ellie de-a lungul anilor, recunoaște că s-a străduit să accepte diagnosticul fiicei sale. Și chiar să lege o conexiune mamă-copil cu ea în primele ei săptămâni de viață.
„Nu am putut crea o conexiune reală cu ea. Mă gândeam: Ce rost are să mă apropii?”
Hrănirea, schimbarea scutecelor și adormierea fetei au fost făcute de tatăl lui Ellie, Mark, în vârstă de 63 de ani, care i-a spus lui Yvonne: „O vom lua treptat, pas cu pas”. În tot acest timp, ea avea grijă de fiica lor mai mare, Amy, acum în vârstă de 29 de ani.
„Modul în care ei (n.r. – medicii) au reacționat, sugerându-ne să ne gândim să renunțăm la ea, m-a făcut anxioasă în legătură cu apropierea de Ellie. Nu am putut crea o conexiune reală cu ea. Mă gândeam: Ce rost are să mă apropii? Nu va fi aici pentru mult timp! Eram foarte confuz cu privire la ceea ce însemna totul. M-au lăsat cu certitudinea că este rău.” – a povestit Yvonne, citată de Daily Mail.
De fapt, la câteva săptămâni de la nașterea ei, când Ellie a început să răspundă părinților ei cu un zâmbet gingaș, Yvonne, care spune că ea și Mark nu au discutat niciodată despre posibilitatea de nu își păstra fiica, a descoperit că instinctele ei materne depășesc toate temerile pentru viitor. Și într-adevăr a început să se dezvolte o legătură cu fata.
Deși lui Yvonne i-a fost mult timp foarte greu să se uite la fața fiicei sale, cu trăsăturile sale specifice sindromului Down, acum recunoaște că este frumoasă.
Ellie a ajuns pe coperțile numeroaselor reviste de top, inclusiv Elle și Glamour, prezentând promoții pentru Gucci Beauty, Adidas, TK Maxx, Body Shop, Boots, Spotify, Victoria’s Secret și Sports Direct și chiar a fost abordată în Galeria Națională de Portret din Londra de două ori.
Ellie a fost dusă cu avionul în Suedia, Italia și Germania pentru ședințe foto și a defilat pe podiumul Săptămânii Modei de la Londra. Acum, urmează să ajungă la Paris, unde va primi un prestigios premiu Business of Fashion.
„Ellie este specială pentru noi”
Pe lângă faptul că a fost „tratată ca o prințesă” în cadrul ședințelor foto, Ellie a primit și cadouri de designer – haine și genți de la Gucci și Kurt Geiger – și a contribuit la crearea propriei rochii pentru Adidas, roz pal, cu „Role Model” inscripționat pe spate. Când Mattel și-a lansat prima Barbie cu sindrom Down la începutul acestui an, compania a angajat-o pe Ellie pentru promovarea păpușii.
„Am făcut atât de mult modeling și îmi place”, spune Ellie, cu un entuziasm molipsitor.
„Ei trimit mașini să mă ia, îmi oferă micul dejun gătit și există echipe de oameni care să mă coafează și să mă machieze și să-mi aleagă haine frumoase. Și am adorat să fac proiectul cu Barbie – a fost grozav să văd în sfârșit o păpușă care semăna cu mine.” – a adăugat Ellie.
Yvonne, bineînțeles, nu ar poate fi mai mândră. „Îi spun adesea lui Mark: Îți vine să crezi cum s-au schimbat lucrurile? Oamenii o recunosc pe Ellie când ieșim afară și la o căutare pe Google, ea este peste tot. Desigur, Ellie este specială pentru noi. Dar este minunat că și restul lumii poate vedea acum cât de uimitoare este ea. Ea este dovada că oamenii care au dificultăți sunt capabili de mult mai mult decât ar crede unii.
Nu voi uita niciodată pe doctorul care a intrat în camera mea după naștere, ținând-o în brațe și spunând: Ea este Ellie, are sindromul Down. Ea nu va merge sau nu va vorbi niciodată. Nu va merge la universitate! Sau asistenta care a intrat și a spus: Vrei să o lași aici? Asta a făcut ultima mamă cu fata lor care era exact ca Ellie.” – a spus Yvonne.