Recent, tu și soțul tău ați cumpărat un apartament în București, într-o clădire istorică.
Ce vă pot spune e că ne dorim să păstrăm caracterul casei, în al cărui parter vom locui cât stăm în București. A fost construit în 1928 (parterul), iar ferestrele, pereții, exteriorul, au o arhitectură aparte pe care vrem să o păstrăm, să o recondiționăm. Din acest motiv lucrăm deja cu meșteri în domeniu. Ferestrele au plecat spre Sighișoara pentru recondiționare, spre exemplu. Ne dorim un aer modern și proaspăt, un flux potrivit stilului nostru de viață din București, până la urmă.