În mod cert o necesitate. Important este felul în care definim şi „facem” leadership, dar mai ales cum suntem lideri. Prea des oamenii presupun că leadership-ul se…
rezumă la a fi şef şi la a le spune oamenilor ce să facă. Adevăratul leadership atinge inimile şi minţile celor din jur – este vorba de conexiunea cu oamenii. Nu înseamnă că nu trebuie să luăm decizii dure câteodată, dar înseamnă să creăm o bază şi relaţie care sprijină implicarea individuală şi îndeplinire corespunzătoare a acţiunilor rezultate din aceste decizii.
În realitate leadership-ul există la toate nivelurile sociale şi ierarhice, de la persoană care îţi face o ceaşcă de cafea dimineaţă, sau mama care îşi petrece ziua implicată în creşterea copiilor, la cel mai bine plătit top executive. Nu este un rol desemnat oficial. Câştigi poziţia de leader prin respectul şi încrederea pe care o au oamenii în tine şi tu în ei.
– Marii lideri înţeleg că oamenii trebuie să se auto-motiveze. Nu îi poţi motiva tu singur, dar poţi crea mediul propice stării de bine, auto-implicării şi angajamentului personal ridicat.
– Banii şi frica nu îţi conferă un plus de motivaţie. Te mobilizează sau te demotivează. În absenţa unei stabilităţi, spaţiu de lucru adecvat, nivelul de satisfacţie poate scădea.
– Nu poţi să aplici acelaşi stil în motivarea oamenilor. Ce funcţionează cu tine nu este neapărat răspunsul în motivarea colegului. Individualitatea fiecăruia necesită o înţelegere şi abordare flexibilă. Realitatea este că:
– Este important ca muncă depusă să fie cu folos. Indiferent de domeniul de activitate, trebuie să contribuim într-o formă sau altă la productivitatea companiei. Trasarea unor direcţii clare, stabilirea şi confirmarea aşteptărilor, clarificarea rolurilor şi sprijinul contribuţiei individuale sunt toate parte activă din responsabilităţile unui manager şi alinierea obiectivelor personale la cele organizaţionale.
– Nu poţi aştepta schimbări din partea altei persoane până nu schimbi tu ceva la ţine.
– Motivarea începe cu noi înşine şi exemplul pe care îl oferim celor din jur. Motivarea diferă de la om la om. O bună înţelegere a oamenilor cu care lucrăm este primul pas în eficientă motivării. În acelaşi timp, nu trebuie să tratam motivarea ca o sarcină definită în timp. Este un proces, un angajament de durată.
Ţine de noi mai departe să:
– Citim o carte inspiratională de leadership.
– Cerem feedback de la alţii şi să fim dispuşi să îl acceptăm şi învăţam din el.
– Participăm la programe de training în dezvoltarea atitudinii şi abilităţilor unui lider de succes.
– Înţelegem diferenţele motivaţionale şi să alegem intenţionat comportamentele adecvate în relaţionarea cu ceilalţi.
– Discutăm cu oameni care ne inspiră, să ne înconjurăm de persoane care sunt un exemplu şi imbold pentru noi.